Comunicarea prin fax a actelor de procedură. Condiții.
Codul de procedură civilă, art. 86 alin. (1) și (3)
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: Act de procedură. Comunicare
Dovada comunicării
Fax
Prin excepție de la regula instituită prin dispozițiile alin. (1) al art. 86 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia comunicarea actelor de procedură se face prin agent procedural, dispozițiile alineatului 3 al aceluiași articol stabilesc că această comunicare se face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
Exigențele acestui text de lege nu sunt îndeplinite în condițiile în care comunicarea actelor de procedură s-a făcut prin fax iar singura dovadă a comunicării este raportul pentru verificarea transmiterii, un înscris pe care stă menționat doar numărul de telefon (fax) către care s-a făcut transmiterea, aceasta cu atât mai mult cu cât primirea pretinsului fax precum și numărul de fax la care s-a transmis au fost contestate iar, față de enunțul art. 86 alin. (3) Cod procedură civilă, coroborarea cu alte elemente de fapt pentru confirmarea primirii actului nu este prevăzută și nici admisibilă.
Decizia nr. 4799 din 18 octombrie 2011
Prin sentința civilă nr.5061 din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării cererii și, în consecință, pe acest temei a respins cererea formulată de către reclamanta SC TV X SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, având ca obiect anularea Deciziei nr. 355/2010 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului .
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență că prin Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 355/18.03.2010, reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (1) și (2) și art. 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportat la prevederile art. 16 din Decizia 187/2006. S-a reținut în sarcina acesteia că în data de 18 ianuarie 2010, postul de televiziune X, a difuzat, în direct, în intervalul orar 17.00-19.00, o ediție a emisiunii "AA", cu încălcarea prevederilor privind protecția copiilor, în cadrul serviciilor de programe, precum și a dreptului la propria imagine și a vieții private a persoanei.
Decizia a fost comunicată reclamantei prin fax la data de 19.03.2010, potrivit XMT REPORT aflat la dosar, iar prin postă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 24.03.2010, potrivit recipisei de confirmare de primire depuse de către pârâtă.
La data de 09.04.2010 a fost depusă la poștă (Oficiul Poștal 73 București) cu scrisoare recomandată adresată Curții de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prezenta acțiune în contencios administrativ, înregistrată pe rolul instanței la data de 09.04.2010, sub nr. 3170/2/2010, potrivit plicului aflat la fila 11.
În conformitate cu dispozițiile art. 93 alin. 3 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data emiterii actului contestat, „actele emise în condițiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora.”
Astfel, față de data comunicării deciziei, 19.03.2010, ultima zi pentru depunerea acțiunii în contencios administrativ, calculată potrivit dispozițiilor art. 101 alin. 1 din Codul de procedură civilă, era 05.04.2010, prin prorogarea acestuia, potrivit dispozițiilor alin. 5 al art. 101.
Instanța de fond nu a reținut susținerile reclamantei referitoare la curgerea termenului de contestare de la data de 24.03.2010, data comunicării Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 663 din 11 iunie 2009 de către autoritatea pârâtă reclamantei, prin poștă, întrucât a apreciat că prima comunicare a deciziei a avut loc la data de 19.03.2010, prin fax, în condițiile dispozițiilor art. 86 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă și este evidentă primirea acestei comunicări în condițiile în care reclamanta a difuzat textul sancțiunii în aceeași zi de 19 martie 2010, la orele 18.12, 18.46 și 19.42, potrivit raportului de monitorizare depus.
Instanța de fond nu a reținut nici susținerile reprezentantului reclamantei referitoare la nevalabilitatea comunicării deciziei prin fax, în condițiile în care aceasta este o modalitate legală de comunicare a actelor de procedură, alternativă celei prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire, de esența mijlocului de comunicare fiind asigurarea transmiterii textului actului și confirmarea primirii acestuia, cerințe dovedite prin XMT REPORT aflat la dosar.
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. X S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta-reclamantă, invocând ca temei al cererii de recurs promovate, prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, cu referire la art. 312 alin.5 și art. 86 Cod procedură civilă a solicitat casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Recurenta a susținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii, considerând în mod eronat că data comunicării Deciziei nr. 355/18 martie 2010 a intimatului Consiliul Național al Audiovizualului, în raport de care se calculează și termenul de contestare (15 zile), a fost 19 martie 2010, potrivit raportului de fax atașat.
În opinia recurentului, prevederile art. 96 alin.3 Cod procedură civilă au fost încălcate, întrucât confirmarea primirii textului actului nu poate fi făcută în această modalitate, numai scrisoarea recomandată cu confirmare de primite putând echivala cu o astfel de dovadă, mai cu seamă că instanța de fond nu a verificat și nici nu a stabilit că nr. de telefon menționat pe dovada de fax aparține societății recurente.
În fine, recurenta a arătat că data ce se impune a fi luată în considerare în calculul termenului legal de depunere al contestației împotriva Deciziei nr. 355/18 martie 2010 a Consiliului Național al Audiovizualului este data comunicării prin poștă, respectiv 24 martie 2010.
Recursul este fondat.
Examinând sentința atacată și actele dosarului prin prisma criticilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte reține că potrivit art. 312 alin.3 cu referire la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru cercetarea fondului, în considerarea celor în continuare arătate.
Prima instanță, prin hotărârea recurată, a respins ca tardiv formulată acțiunea recurentei-reclamante, având ca obiect solicitarea de anulare a Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 355/18 martie 2010, apreciind că termenul de 15 zile de contestare începe să curgă de la data comunicării realizată prin fax, la 19 martie 2010, în conformitate cuc prevederile art. 86 alin.3 teza a II-a din Codul de procedură civilă.
Este adevărat că potrivit acestui text de lege, comunicarea cererilor și actelor de procedură, prin excepție de la regula instituită în alin.1, în sensul comunicării prin agenți procedurali ai instanței, se face prin poștă cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, printre care se numără și transmiterea prin fax, astfel cum a reținut și judecătorul fondului.
Raportat însă la dovezile administrate în cauză, respectiv simpla și unica depunere la dosar a XMT Report din data de 19 martie 2010 pe care figurează înscris un număr de telefon, în lipsa unei pagini de însoțire pe care să fie înscrise numele și eventual calitatea persoanei din cadrul societății reclamante în atenția căreia s-a efectuat o astfel de transmitere, nu reprezintă în opinia Înaltei Curți o modalitate efectivă de comunicare, cu confirmarea primirii actului, chiar în modalitatea efectuată, în sensul textului de lege indicat.
Și aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă a contestat primirea pretinsului fax ca și numărul de telefon (fax) la care s-a transmis, iar față de enunțul art. 86 alin.3 Cod procedură civilă, coroborarea cu alte elemente de fapt pentru confirmarea primirii actului nu este prevăzută și nici admisibilă.
Prevederile art. 86 Cod procedură civilă consacră posibilitatea comunicării actelor de procedură în mai multe variante, dar în același scop, respectiv al încunoștințării efective și al eliminării, pe cât posibil a situațiilor ca actele comunicate să nu parvină destinatarului.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază așadar că formalitatea impusă de textul legal incident referitoare la comunicarea și respectiv confirmarea primirii actului atacat de recurentă s-a realizat cu respectarea normei arătate numai prin transmiterea deciziei contestate prin poștă, cu confirmare de primire la data de 24 martie2010.
Totodată Înalta Curte reține că sunt întemeiate susținerile recurentei în sensul că acțiunea formulată și depusă la oficiul poștal la 9 aprilie 2010 a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 93 alin.3 din Legea nr. 504/2001, astfel că în mod nelegal s-a reținut de către prima instanță tardivitatea depunerii cererii.
Față de cele arătate, pe temeiul legal sus menționat, recursul a fost admis, hotărârea primei instanțe a fost casată și întrucât fondul cauzei nu a fost cercetat, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.