Cetăţean străin din afara spaţiului comunitar. Autorizaţie de muncă. Refuz nejustificat de eliberare.
O.U.G. nr. 56/2007, art. 3 alin. (1) lit. a)
Legea nr. 5542004, art. 2 alin. (1) lit. i)
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Cetăţean străin. Autorizaţie de muncă.
Măsură de protecţie a forţei de muncă autohtone.
Refuz nejustificat
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007 străinii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la angajatorii care funcţionează în mod legal, cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, prima dintre acestea fiind aceea ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetăţenii români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind spaţiul Economic European, precum și rezidenţii permanenţi pe teritoriul României.
Faptul că în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă există un număr de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, ce corespund cerinţelor unui post vacant, nu constituie un argument suficient pentru a justifica refuzul autorităţii competente de a elibera autorizaţie de muncă pentru un cetăţean străin din afara spaţiului comunitar, în situaţia în care deși ofertantul a respectat dispoziţiile legale prin efectuarea procedurii de publicitate pentru postul respectiv, nu au existat solicitări pentru oferta sa și nu a putut angaja nicio persoană aparţinând uneia din categoriile avute în vedere de art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007.
ICCJ, Secţia Contencios administrativ și fiscal, decizia 148 din 19 ianuarie 2010
Prin sentinţa nr.624 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acţiunea reclamantei S.C. „M&M București, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei și Internelor, și a obligat această autoritate la emiterea autorizaţiei de muncă pentru cetăţeanul moldovean GA, precum și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta s-a adresat autorităţii pârâte la data de 30.06.2008 cu o cerere prin care solicita emiterea autorizaţiei de muncă pentru lucrători permanenţi, pentru cetăţeanul moldovean GA, iar prin adresa nr.2572286/10.07.2008 pârâta a răspuns cererii depuse de reclamantă nefavorabil, arătând că modul de efectuare a selecţiei s-a făcut contrar prevederilor legale, întrucât din evidenţa AMOFM București rezultă existenţa unui număr de 15 șomeri disponibili pentru postul de frizer, cod COR-514103, iar locul de muncă poate fi ocupat de cetăţeni străini dacă locurile de muncă vacante nu pot fi ocupate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum și de rezidenţii permanenţi pe teritoriul României.
Analizând actele avute în vedere la emiterea răspunsului de către pârât, instanţa de fond reţine că reclamanta s-a adresat AMOFM București, cu privire la oferta sa referitoare la locurile de muncă vacante, ofertă ce a fost publicată în lista locurilor de muncă vacante în săptămâna 21-28.05.2008 și a fost mediatizată în presa scrisă și afișată la toate cele 6 agenţii locale de sector, AMOFM emiţând adeverinţa nr. 14555/02.06.2008, conform art.7 lit.c) din O.U.G. nr.56/2007, din care rezultă că în evidenţa sa se află 25 de persoane pentru postul de frizer, din care 15 corespund cerinţelor reclamantei.
Pârâta, în justificarea răspunsului nefavorabil dat la cererea reclamantei de a elibera autorizaţie de muncă pentru cetăţeanul străin, a invocat dispoziţiile art.3 alin. (1) lit. a) și art.4 din Ordonanţa de urgenta nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, care prevede că străinii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la angajatori care funcţionează în mod legal dacă este îndeplinită, printre altele, condiţia ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum și de rezidenţii permanenţi pe teritoriul României.
Reţine prima instanţă că interpretarea dată de pârât expresiei „să nu poată fi ocupate” este restrictivă, întrucât faptul că în evidenţa AMOFM București exista 15 locuri vacante de frizer care corespundeau cerinţelor angajatorului nu poate conduce de plano la imposibilitatea de a fi ocupate de către cetăţeni români, atâta vreme cât s-a făcut publicitatea prevăzută de lege pentru posturile în cauză, iar în perioada de valabilitate a acestora nu au existat solicitări formulate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum nici din partea rezidenţilor permanenţi pe teritoriul României.
Or, se arată în considerentele sentinţei recurate, AMOFM București, a publicat oferta reclamantei în lista locurilor de muncă vacante în săptămâna 21-28.05.2008, care a fost și mediatizată în presa scrisă și afișată la toate cele 6 agenţii locale de sector, la expirarea perioadei, AMOFM emiţând adeverinţa nr.14555/02.06.2008, conform art.7 lit. c din OUG nr.56/2007.
Prin urmare, apreciază instanţa de fond, parcurgându-se procedura de publicitate prevăzută de lege, fără ca un post vacant să poată fi ocupat de un cetăţean român, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum și de rezidenţii permanenţi pe teritoriul României, în lipsa unui solicitant, nu se justifică refuzul pârâtei de a emite autorizaţie de muncă pentru lucrători permanenţi, respectiv pentru cetăţeanul moldovean GA
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâtul invocând motivul de neleglitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia, în esenţă, au fost susţinute următoarele:
- refuzul eliberării autorizaţiei a fost întemeiat pe nerespectarea de către angajator a prevederilor art.3 alin.1 lit. a și art.4 alin.1 din O.U.G. nr.56/2007, cu modificări;
- instanţa de fond a apreciat greșit că în condiţiile în care la concursul organizat de reclamanta S.C.”M & M.” SRL București nu s-a prezentat niciuna dintre persoanele de pe lista AMOFMB, a fost în mod nejustificat refuzată emiterea autorizaţiei de muncă pe numele cetăţeanului moldovean GA;
- prin art.3 din O.U.G.nr.56/2007 legiuitorul român instituie o măsură de protecţie a forţei de muncă autohtone, fiind ignorată de prima instanţă condiţia expresă și obligatorie impusă de legiuitor în sensul că locurile de muncă disponibile nu pot fi ocupate de cetăţenii străini decât în situaţia în care ele nu pot fi ocupate de cetăţenii români;
- nu este relevantă motivarea instanţei de fond referitoare la faptul că societatea intimată a organizat concursul mai multe zile consecutiv, însă nici una dintre persoanele înscrise pe lista AMOFM București nu s-a prezentat întrucât societatea angajatoare nu este exonerată prin aceasta de obligaţia expresă impusă de legiuitor de a angaja cetăţenii români pe posturile vacante, aceștia având întâietate faţă de cetăţenii străini, astfel condiţia impusă de lege nu reprezintă un criteriu de departajare ci o condiţie de analiză a pieţei muncii;
- admiterea contestaţiei societăţii reclamante ar crea un precedent de care s-ar putea folosi angajatorii, cu prejudicierea forţei de muncă autohtone.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte reţine că în cauză, raportat la situaţia de fapt concretă, necontestată de altfel de către părţi, și atestată probator, instanţa de fond a dat o corectă interpretare prevederilor art.3 alin.1 lit.a) din O.U.G.nr.56/2007, ce au servit drept temei legal al emiterii refuzului emis de autoritatea recurentă, a cărui anulare s-a solicitat. Potrivit acestui text de lege, străinii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la angajatorii care funcţionează în mod legal, cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, prima menţionată fiind aceea ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetăţenii români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind spaţiul Economic European, precum și de rezidenţii permanenţi pe teritoriul României.
Este adevărat că prin această prevedere legală este instituită și o măsură de protecţie a forţei de muncă autohtone, astfel cum arată recurenta, însă nu poate fi primită argumentaţia sa, raportat la situaţia concretă a societăţii reclamante, căci se tinde, practic, la excluderea oricărei posibilităţi legale ca un cetăţean străin să fie încadrat în muncă pe teritoriul României, chiar în ipoteza în care nici un cetăţean român nu și-a exprimat dorinţa de a ocupa respectivul post, cum s-a întâmplat și în cauză.
Normele legale în discuţie au fost în mod evident edictate în scopul de a produce efecte juridice și nu în ideea de a se constitui în instrumente de blocare a activităţii agenţilor economici.
Nu poate fi primită critica și nici argumentaţia recurentei pentru că în logica acesteia, textul incident ar trebui interpretat ca o normă prohibitivă, de excludere a cetăţenilor străini de la posibilitatea angajării lor pe teritoriul României, câtă vreme există probabilitatea teoretică, dar nu și practică, ca un cetăţean român să ocupe un astfel de post vacant.
Actele dosarului au evidenţiat împrejurarea că societatea reclamantă a efectuat selecţia candidaţilor cu respectarea legii, după un interval de timp rezonabil de la publicarea posturilor vacante la AMOFM (19 mai 2008) și deși a stăruit în încercarea de a angaja șomeri români, nimeni nu s-a prezentat.
Înalta Curte reţine așadar că prima instanţă în mod temeinic a apreciat că refuzul exprimat de autoritatea recurentă este nelegal, exprimat pe baza unei interpretări nejustificat restrictive a legii incidente, astfel că a procedat la obligarea acestei din urmă autorităţi la emiterea autorizaţiei de muncă pentru cetăţeanul moldovean GA
Recursul a fost respins.