Funcționar public cu statut
special. Demisie. Termen de preaviz.
Excepție de nelegalitate a art. 125 alin. (2)
din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300 din 21
iunie 2004. Netemeinicie.
Legea nr. 188/1999, art. 102
Legea nr. 554/2004, art. 4
Cuprins pe materii: Dreptul funcției publice
Indice alfabetic: Demisie
Excepție
de nelegalitate
Funcționar
public
Termen
de preaviz
Potrivit
dispozițiilor art. 102 teza a II-a din Legea nr. 188/1999,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
„demisia nu trebuie motivată și produce efecte după 30 de zile
calendaristice de la înregistrare”.
Măsura
preavizului fiind instituită pentru protecția autorității
publice angajatoare, exercitarea sau renunțarea la prerogativa acordată
nu poate opera decât în favoarea acesteia, astfel încât dispozițiile art.
125 alin. (2) din Ordinul MAI nr. 300 din 21 iunie 2004 privind activitatea de
management resurse umane în unitățile Ministerului
Administrației și Internelor, potrivit cărora: „încetarea
raporturilor de serviciu prin demisie operează la data împlinirii
termenului de preaviz sau, după caz, la data renunțării totale
sau parțiale la acest termen de către șeful care are
competență de acordare a gradelor profesionale, în condițiile
legii” sunt pe deplin legale.
Decizia 4151 din 7 octombrie 2010
Prin sentința civilă nr. 65 din 15
februarie 2010, Curtea de Apel Cluj- Secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate
a dispozițiilor art.125 alin.2 teza a
II-a din Ordinul ministrului administrației și internelor nr.
300/21.06.2004 invocată de reclamantul FP, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și
Internelor și Inspectoratul de
Poliție al Județului Cluj.
Pentru a pronunța această soluție
instanța de fond a reținut
că potrivit dispozițiilor art. 125(1) din OMAI nr.
300/21.06.2004 încetarea raporturilor de serviciu, la cerere, operează începând cu data la
care șeful care are competența de acordare a gradelor profesionale
aprobă cererea polițistului, în condițiile legii; prin alin.2
al aceluiași articol s-a statuat că încetarea
raporturilor de serviciu, prin demisie, operează la data împlinirii
termenului de preaviz sau ,după caz la data renunțării totale
ori parțiale la acest termen de către șeful care are
competența de acordare a gradelor profesionale, în condițiile legii.
Funcționarul
public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie,
notificată, în scris, persoanei care are competența legală de
numire în funcția publică. Demisia nu trebuie motivată și
produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare, iar
Curtea Constituțională examinând excepția de
neconstituționalitate a art. 102 teza a II-a din Legea nr. 188/1999, republicată, a reținut că, într-adevăr, textul de lege
criticat instituie o reglementare diferită de cea a art. 79 din Codul
muncii în ceea ce privește termenul ce urmează să curgă de
la momentul depunerii demisiei și până la data încetării
raporturilor de serviciu. Această diferență de reglementare,
care poate fi privită ca instituind un tratament juridic mai puțin
favorabil pentru funcționarii publici în raport cu celelalte categorii
socio-profesionale care se supun Codului muncii, urmărește să
protejeze și să asigure un climat de ordine și o bună
desfășurare a activității în cadrul autorităților
administrative autonome ori autorităților și instituțiilor
publice ale administrației publice centrale și locale, având în
vedere importanța activității acestora pentru societate și
nevoia ca aceasta să decurgă într-un mod coerent și continuu.
Instanța de fond a
mai reținut că legalitatea actului administrativ presupune ca
emiterea acestuia să se realizeze pe baza legii, în scopul executării
sau organizării executării legilor și a celorlalte acte
normative emise de autoritățile superioare, iar principiul
ierarhizării presupune că regulile instituite prin acte emise de un
nivel ierarhic superior trebuie respectate la emiterea actelor la nivelurile
inferioare.
Ordinele cu
caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale
conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale
administrației publice centrale de specialitate sau ale
autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și
în executarea legilor, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului
potrivit prevederilor art.75 din Legea nr.24/2000, or ordinul emis de Ministrul
Administrației și Internelor atacat în prezenta procedură
respectă aceste exigențe, restrângerea instituită prin norma
atacată operează în favoarea persoanei care a înțeles să
renunțe la această dispoziție de favoare .
Aserțiunile reclamantului referitoare la
inexistența dreptului angajatorului de a renunța la termenul
de preaviz în acest context nu au fost primite
de instanța de fond întrucât dispoziția fiind instituită
pentru protecția sa, exercitarea sau renunțarea la prerogativa
acordată nu poate opera decât în favoarea sa.
Argumentele invocate în susținerea
excepției nu au demonstrat caracterul nelegal al textului invocat astfel că
instanța a respins excepția de nelegalitate
a dispozițiilor art. 125 alin.2 teza a II-a din OMAI 300/21.06.2004.
Împotriva hotărârii
instanței de fond, reclamantul FP a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile aduse sentinței au fost subsumate de recurent motivelor de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct.7
și 9 precum și art. 3041 Cod procedură civilă,
arătându-se, în esență, că deși instanța fondului
a constatat că există o neconcordanță între prevederea a
cărei nelegalitate a fost invocată pe calea
excepției și prevederile Legii nr. 188/1999 (republicată) a
concluzionat în mod greșit că
această neconcordanță nu este
de natură a atrage nelegalitatea
dispoziției cuprinse în actul
de forță juridică
inferioară deoarece ea este instituită în favoarea
angajatorului.
În opinia recurentului
faptul că printr-un ordin se
instituie o normă derogatorie de la
una instituită printr-o lege organică,
dă normei derogatorii
un caracter nelegal indiferent
în favoarea sau în
defavoarea cui a fost edictată, cu atât mai mult în cauză
se lasă la libera apreciere
unei autorități publice adoptarea unei anumite conduite care nu este
în acord cu legea organică.
Recursul este nefondat.
Prin încheierea din 18 decembrie
2009 Tribunalul Cluj – Secția
mixtă de contencios administrativ și fiscal de conflicte de
muncă și asigurări
sociale în conformitate cu art. 4
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, a sesizat Curtea de Apel Cluj – Secția
comercială, de contencios
administrativ și fiscal în vederea
soluționării
excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 125 alin. (2) din
Ordinul ministrului administrației și internelor (OMAI) nr. 300/2004
ridicată de reclamantul FP care a
considerat că prevederea
menționată
contravine atât dispozițiilor Legii nr. 360/2002
cât și dispozițiilor Legii nr.
188/1999, republicată.
Potrivit art. 125
alin.(2) din OMAI nr. 300/21 iunie 2004 privind
activitatea de management resurse umane în unitățile
Ministerului Administrației și Internelor: „Încetarea raporturilor de serviciu prin demisie operează la data
împlinirii termenului de
preaviz sau, după caz, la data renunțării totale sau
parțiale la acest termen de
către șeful care are competență de acordare
a gradelor profesionale, în condițiile legii”.
Conform art. 78 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, acest act
normativ se completează cu
prevederile Legii nr. 188/1999 și ale altor acte
normative în vigoare aplicabile funcționarilor publici.
Art. 102 teza a II-a din
Legea nr. 188/1999, republicată, cu care în opinia recurentului-reclamant întră în coliziune textul mai sus-citat din OMAI nr. 300/2004,
statuează: „Demisia nu trebuie
motivată și produce efecte după
30 de zile calendaristice de
la înregistrare”.
Dezlegarea dată de
judecătorul fondului excepției
de nelegalitate este
corectă, acesta argumentându-și abordarea, în principal, pe
ideea că textul vizat instituie o
dispoziție de favoare, ceea ce
presupune că entitatea în favoarea căreia a fost edictată
norma poate renunța la prerogativa acordată, așa cum s-a
întâmplat și în cauza dedusă judecății.
În acest context nu poate
fi acceptată teza avansată de recurentul-reclamant în
sensul că renunțarea la preaviz nu este posibilă având în vedere dispozițiile Legii nr. 360/2002 și cele ale Legii nr.
188/1999, republicată.
Verificarea
legalității unui act
administrativ implică raportarea
la dispozițiile legale în vigoare
la momentul emiterii actului, ceea ce
instanța de contencios administrativ a respectat.
Ordinul nr. 300/2004 al
ministrului administrației și internelor a fost emis cu respectarea
art. 75 din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor
normative) republicată, în forma în vigoare la data
judecății, fiind emis pe baza și în executarea legilor și ordonanțelor
Guvernului menționate în preambulul Ordinului.
În sprijinul
soluției adoptate de prima instanță vin chiar și
considerentele deciziei nr. 370/2009 a
Curții Constituționale a României – invocată de
recurentul-reclamant prin care se explică tratamentul juridic diferit
pentru funcționarii publici în raport cu celelalte categorii
socio-profesionale prin specificitatea și importanța
activității în cadrul autorităților administrative autonome
și instituțiilor publice ale administrației publice centrale
și locale, prin nevoia ca
această activitate să decurgă într-un mod
coerent și continuu.
În acest context, cum în
mod just reține instanța fondului, nu se poate nega
dreptul angajatorului/autorității publice de a renunța la
termenul de preaviz, cu atât mai mult cu cât în discuție este o
dispoziție instituită pentru protecția sa și care nu poate
opera decât în favoarea sa.