Dispoziție
emisă în soluționarea notificării formulate în temeiul Legii
nr.10/2001. Inadmisibilitatea excepției de nelegalitate.
Legea nr. 554/2004, art. 4
Excepția de nelegalitate
poate avea ca obiect numai actele administrative susceptibile a fi supuse
controlului de legalitate pe calea unei acțiuni directe în temeiul Legii
nr. 554/2004.
Prin urmare,
dispoziția prin care entitatea deținătoare
soluționează în temeiul Legii nr.10/2001 o notificare privind
restituirea unui imobil preluat abuziv, fiind supusă contestației la
secția civilă a tribunalului, conform art.26 din această lege,
nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin
acțiune directă, nici pe calea excepției de nelegalitate.
Decizia nr. 4810 din 5
noiembrie 2010
Prin sentința nr.71
din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios
administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de
reclamantele VM și SM, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea
aplicării Legii nr. 10/2001, și a obligat prima pârâtă să
emită decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul
situat în municipiul Craiova, Str. … nr…., în termen
de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței. Prin
aceeași sentință, instanța de judecată a respins
capătul de cerere privind daunele cominatorii și a respins
acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea
aplicării Legii nr. 10/2001.
De asemenea, în
considerentele sentinței atacate, instanța de fond a analizat și
respins cererea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, prin care solicita sesizarea instanței de contencios
administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate
a Dispoziției nr.3033/24.01.2006 emisă de Primarul Municipiului
Craiova, prin care s-a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul în
discuție. Instanța de judecată a apreciat cererea ca
inadmisibilă, față de prevederile art.5 alin.2 din Legea
nr.554/2004 privind contenciosul administrativ și art.26 din Legea nr.
10/2001, republicată.
Pe fondul cauzei, prima
instanță a reținut următoarele:
Reclamanții din
prezenta cauză au solicitat, în baza Legii nr.10/2001, să li se
acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. …, nr…, jud. Dolj,imobil expropriat și demolat.
Prin dispoziția
nr.3033/24.01.2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea
despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005
pentru imobilul notificat sub nr. 886/N/2001 imposibil de restituit în
natură, situat în strada …, nr. … (conform procesului verbal privind
starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea
dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul ANRP.
Dosarul
reclamanților a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Municipiului Craiova
fiind înregistrat sub nr.12912/CC la data de 02.05.2006. (fila 20 din dosar).
Instanța de fond a
reținut că reclamanții au început procedurile de recuperare a
unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei
notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în
materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 24.01.2006.
Reclamanții au
introdus acțiunea la data de 06.01.2010.
Așadar, se
arată în considerentele sentinței atacate, între data depunerii
cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut
aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă
autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea
procedurii, durata excesivă a procedurilor administrative fiind de natură
a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință,
reține prima instanță, se va face aplicarea art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea
pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru
stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în
natură conform Dispoziției nr.3033/24.01.2006 a Primarului
Municipiului Craiova.
Instanța de fond a
reținut, de asemenea, că, prin neîndeplinirea obligației de a se
emite titlurile de despăgubire, autoritățile pârâte aduc o
evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului
de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație
asumată de către România prin Protocolul Adițional nr.1
Concluzionând, prima
instanță a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu
cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil
și că depășirea unui termen de 6 ani de la data
formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie
deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Apărările
pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în sensul
că Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea completării și
reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei
Municipiului Craiova justificarea suprafeței de 600 mp. teren, pentru care
s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, nu au fost reținute,
instanța de fond apreciind că nu sunt susținute prin materialul
probator administrat în cauză.
De altminteri,
reține prima instanță, în speță, pârâta Comisia Centrală
de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării
vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea
nr.247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului
Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 12912/CC la data de 02.05,2006)
și până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Prima instanță
a respins cererea reclamantei de obligare la plata daunelor cominatorii,
reținând că, prin art.24 din Legea nr.554/2004 s-a prevăzut o
procedură specială de sancționare a autorităților, în
cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și
irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape
judiciare.
Instanța de fond a
apreciat ca fiind întemeiată excepția lipsei calității
procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Restituirea
Proprietăților, reținând că emiterea deciziei referitoare
la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor, potrivit art.13 alin. l Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și
nelegală, a declarat recurs
pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând
dispozițiile art.299, 304 pct.9 și 3041 Cod procedură
civilă.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a
arătat că instanța de fond
în mod greșit, a respins ca
inadmisibilă excepția de nelegalitate a
Dispoziției nr. 3033/2006 emisă de Primăria Municipiului
Craiova, cu motivarea că, excepția de nelegalitate
poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața
instanțelor de contencios administrativ.
|
|
În dezvoltarea acestui motiv de
recurs a arătat că potrivit dispozițiilor art.4 alin.(1) din
Legea nr.554/2004, instanța de fond- trebuia să suspende prezenta cauză și să trimită
dosarul Tribunalului Dolj, acesta fiind instanța competentă a se
pronunța asupra posibilității analizării pe calea
contenciosului administrativ a dispoziției amintite, în condițiile în care dispoziția în
cauză este emisă de o autoritate din categoria
autorităților publice locale, în condițiile prevăzute de
Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modificările
și completările ulterioare.
Sub aspectul obligării
Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării
principiului procesului rezonabil
consideră recurenta-pârâtă
că, în mod netemeinic, instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând
cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire
al reclamantelor.
Structurând criticile concrete aduse sentinței
Curții de apel, instanța de recurs constată că aceasta este combătută sub două aspecte care vizează
- ignorarea
prevederilor Deciziei nr.2815 din 16 septembrie
- caracterul
justificat al refuzului de
soluționare în condițiile în care dosarul aferent Dispoziției nr.
3033/2006 a fost transmis și înregistrat
Intimatele-reclamante nu au formulat întâmpinare, dar prin
concluziile scrise depuse la data de 5 noiembrie 2010 au solicitat respingerea
recursului ca nefondat.
În opinia intimatelor-reclamante, Dispoziția emisă
în procedura Legii nr.10/2001 nu este un act administrativ, ci un act juridic
civil nesupus excepției de nelegalitate conform
prevederilor art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004
Arată că nu poate
fi primită apărarea recurentei, in sensul că legiuitorul nu a
stabilit un termen de
soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative, astfel
încât durata și ordinea soluționării ar urma să fie
decisă doar de Comisia Centrală, aceasta în condițiile în care
autoritățile pârâte nu pot să invoce chestiuni de organizare a
aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil și în termen rezonabil, pentru ca aceasta
înseamnă să invoce propria culpă și încălcarea CEDO.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepția de nelegalitate
invocată, Înalta Curte reține că potrivit art.4 alin.(1) din
Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia, poate fi
cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din
oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,
constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului
pe fond, sesizează, prin încheierea
motivată instanța de contencios administrativ competentă să
o soluționeze și suspendă cauza.
Din interpretarea prevederii legale enunțate
rezultă că excepția de nelegalitate
poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului
contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative
unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul
Legii nr.554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.
Nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate
actele unilaterale care fie nu au natură juridică
administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea
contenciosului administrativ în temeiul art.5 alin.(1) și (2) din Legea
nr.554/2004, actele autorităților publice care privesc relația
cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru
modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară.
Prin urmare, dispoziția prin care entitatea
deținătoare soluționează
o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul
Legii nr.10/2001, fiind supusă contestației la secția
civilă a tribunalului, conform art.26 din actul normativ menționat,
nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin
acțiune directă, nici prin intermediul excepției de nelegalitate.
Analizând, punctual motivele invocate de recurentă
pentru justificarea refuzului său de finalizare a procedurii
administrative cu care a fost
învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Reclamantele au început procedurile de recuperare a bunului
sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția
de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația
aferentă, a fost înregistrat sub nr.12912/C la data de 2 mai 2006.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat
procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă
consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului
soluționării cauzelor într-un
termen rezonabil consacrat de art.6 paragraful 1 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului
și a Libertăților Fundamentale.
Având în vedere dispozițiile articolului 20 din
Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și
secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a
despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să
nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art.6 paragraful 1 din Convenție ca o
garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în
procedura judiciară, ci și în
cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării
hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un
termen rezonabil constituie și un elemente al dreptului la o bună
administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,
consacrat în art.41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de
către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un
criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi
invocată pentru justificarea unei conduite
arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în
condițiile în care din înscrisurile
depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei
hotărâri s-a emis decizia solicitată.
De aceea, Înalta Curte constată că sentința
primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei
ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a
dosarelor, prevăzute în decizia
nr.2815/2008
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură
civilă și art.20 alin.(1) din Legea nr.554/2004, recursul a fost
respins ca nefondat.