Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Fondul pentru mediu. Contribuția de 2% din valoarea substanțelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu. Stabilirea bazei de calcul.

 

Legea nr. 73/2000, art. 8 alin.1 lit.e)

O.U.G. nr. 196/2005, art. 9 alin.5

Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006, art. 41 alin (1)

 

Potrivit art. 41 alin (1) din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006, „baza de calcul la care se aplică contribuția de 2% la Fondul pentru mediu reprezintă valoarea de vânzare și/sau valoarea de import a substanțelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piață, exclusiv taxa pe valoarea adăugată”.  

Din aceste reglementări rezultă că la calculul cotei de contribuție de 2% aferentă substanțelor chimice periculoase se are în vedere valoarea de comercializare a acestor substanțe, care este valoarea din facturile de vânzare - așadar valoarea de comercializare cu toate elementele sale componente, respectiv materii prime, costuri cu forța de muncă, utilități, transport, ambalaj, etc. - din care se scade TVA aferentă.

 

Decizia 5221 din 24 noiembrie 2010

 

 

Notă:

♦ Legea nr. 73/2000, privind Fondul pentru mediu, republicată în M.Of. nr. 889 din 09/12/2002 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 196/2005, publicată în M.Of. nr.1193 din 30/12/2005

 

♦ ulterior pronunțării deciziei, Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, publicat în M.Of. nr. 516 din 14 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1032/2011, publicat în M.Of. nr. 196 din 22 martie 2011. Dispozițiile art. 41 alin. (1) din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 au corespondent în art. 32 alin. (2) din Metodologia aprobată prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1032/2011.

 

 

Prin acțiunea înregistrată la 20 iunie 2008, reclamanta S.C. „CX” S.A. a solicitat  anularea  raportului de  inspecție fiscală nr. 25/5513/24.03.2008 și decizia de impunere  nr. 17/5514/24.03.2008 întocmite de  pârâta  Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la  obligații  de plată  suplimentare  în sumă de 2.497.663 lei, reprezentând  contribuții  la Fondul pentru  Mediu și accesorii ale acestora, calculate pentru perioada  7 iunie  2002 – 29 decembrie  2005.

În motivarea  acțiunii, reclamanta  a arătat  că produce  substanța chimică „tricloretilenă”, înregistrată  conform legislației europene sub nr. CAS 79-01-6, număr EC: 201-167-4, pentru care nu  datorează  contribuții la Fondul pentru Mediu, întrucât  nu se regăsește  în  Anexa nr. 3 la  Legea nr. 293/2002.

Din acest motiv, reclamanta a  susținut  că nu  datorează  suma  stabilită  de pârâtă  prin  asimilarea  greșită a denumirii  de  „tricloretilen” prevăzută  de  Lega nr. 293/2002 cu denumirea de  „tricloretilenă”, produs fabricat de societate.

Reclamanta a considerat că  este  nelegală  și impunerea sumei de  284.869,58 lei rezultată ca urmare a includerii în prețul de vânzare a  substanțelor clasificate  ca  fiind  periculoase a  valorii ambalajelor, chiriilor pentru cisternele utilizate la transportarea acestor produse și a cheltuielilor  de transport efectuate în  cazul  contractelor  DAF/FOB.

În condițiile în care valoarea obținută din vânzarea substanțelor  periculoase pentru  mediu  diferă pentru  același  produs în funcție de  contravaloarea operațiunilor de pregătire pentru comercializare, de mijlocul de transport utilizat al clientului sau al vânzătorului  și de condiția de livrare, respectiv DAF/FOB sau FCA, reclamanta a arătat că este  incorectă asimilarea prețului produsului pentru care se datorează  obligații la fondul de mediu și a prețului serviciilor incluzând valoarea  ambalajelor, chiriilor pentru cisternele utilizate la transportarea acestor  produse și a cheltuielilor  de transport  efectuate  în cazul  contractelor DAF/FOB.

Reclamanta a contestat și obligația de plată stabilită pentru majorări și penalități de întârziere aferente obligațiilor  bugetare  în perioada 2002-2005, arătând  că acestea  au fost  calculate  nelegal  prin  aplicarea  retroactivă a Ordonanței  de Urgență a Guvernului  nr. 196/2005 pentru  perioada în care era în  vigoare  Legea nr. 73/2000, care  nu prevedea  la  capitolul „Sancțiuni” calcularea  accesoriilor  respective.

Curtea de Apel Bacău – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea  ca nefondată prin  sentința  nr. 184/17 decembrie  2009, constatând  legalitatea  actelor  administrative  deduse judecății.

Instanța de fond a reținut  că a fost  corect  stabilită   obligația de plată  a cotei de  2% reglementată  de  art. 8 alin.1 lit.e din Legea nr. 73/2000 pentru produsul tricloretilenă, înlăturând apărarea  reclamantei  că  această substanță nu este prevăzută în Anexa nr. 3 a legii susmenționate cuprinzând substanțele chimice periculoase comercializate de producători și importatori.

În acest sens au  fost  considerate pe deplin  lămuritoare  informațiile  comunicate  de  Institutul Național  de Cercetare Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie ICECHIM București, Institutul de Chimie Timișoara al Academiei Române și de Facultatea de chimie industrială din cadrul Universității Politehnice București, informații  potrivit  cărora ca denumire științifică există doar substanța chimică „tricloretilenă”, fără a exista și  substanța tricloretilen, iar  cuprinderea acesteia din urmă  în  lista  anexă a Legii nr. 73/2000 se datorează  unei erori cu privire la  denumirea corectă a produsului.

Referitor la  baza de calcul  a contribuției  la Fondul  pentru mediu, instanța de fond a înlăturat apărările  reclamantei  și concluziile  raportului  de  expertiză față de  dispozițiile  art. 8 alin.6 din Legea nr. 73/2000, care  au prevăzut că baza de calcul  la care  se  aplică  cota de  contribuție reprezintă  valoarea încasată, exclusiv taxa pe valoare adăugată aferentă.

De asemenea, în art. 9 alin.5 din Ordonanța de Urgență a  Guvernului nr. 196/2005 s-a  prevăzut  că  baza de calcul  la care se aplică procentele de contribuții reprezintă valoarea  de  vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.

În raport de aceste prevederi legale, instanța de fond a constatat că  suma  reprezentând  cota de  2% se aplică  la valoarea de  vânzare  încasată  de  vânzător, cu toate  elementele  sale (materii prime, costuri cu forța de muncă, utilități, transport,  ambalaj, cheltuieli de depozitare, contribuții la bugetul de stat), excepție făcând doar taxa pe valoare adăugată, iar excepțiile  sunt  de strictă  interpretare și nu pot fi  extinse  la alte  situații cum  sunt  cele  invocate de reclamantă  cu privire la  condițiile de livrare.

Instanța  de fond  a apreciat ca fiind  corect stabilite  și  obligațiile de plată  pentru  accesorii, cu motivarea  că  Fondul pentru mediu face parte din  bugetul  general  consolidat, iar  veniturile  sale  sunt  de natura celor  definite prin  art. 2 pct.42 din Legea nr. 500/2002, astfel că  sunt  aplicabile  dispozițiile  Ordonanței  Guvernului nr. 61/2002, iar după abrogarea  acesteia, dispozițiile Codului de procedură fiscală cu privire la  plata  accesoriilor aferente creanțelor  bugetare.

Împotriva acestei  sentințe, a declarat recurs reclamanta și a solicitat  ca în temeiul  dispozițiilor  art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, să  fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării  actelor  administrative  întocmite de pârâtă.

În primul motiv de recurs s-a  susținut că hotărârea  instanței de  fond cuprinde considerente contradictorii cu privire la perioada supusă controlului, la dispozițiile  legale  aplicabile și la substanța chimică  pentru care se datorează contribuția la Fondul pentru mediu, conform  prevederilor  Legii nr. 73/2000.

Prin cel de-al doilea motiv de  recurs a fost  criticată opinia  instanței de fond privind înscrierea greșită a unei substanțe chimice, respectiv denumirea  de tricloretilen în  loc  de tricloretilenă în  cuprinsul Anexei nr. 3 la  Legea nr. 73/2000, greșeală  reluată  apoi și  în Anexa nr. 3 la Legea nr. 293/2002,  astfel cum a fost preluată  în Ordonanța de Urgență a  Guvernului nr. 86/2003.

În dezvoltarea acestei critici s-a susținut că instanța de fond a interpretat  greșit adresele  primite  de la  institutele chimice  sesizate și nu a analizat conținutul  adresei nr. 874553/9 martie 2007 a Direcției Generale Deșeuri și Substanțe Periculoase, din cadrul Ministerului Mediului  și Gospodăririi Apelor, din care rezultă că denumirea corectă a substanței  chimice este cea  menționată în fișa tehnică de securitate transmisă de  societatea recurentă, respectiv tricloretilenă.

În ultimul motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a interpretat  greșit  dispozițiile  art. 8 lit.e din  Legea nr. 73/2000, respectiv art. 9 lit.e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 și  a înlăturat  fără  temei concluziile  expertizei efectuate în cauză, deoarece nu a avut în vedere  că  substanța este periculoasă, iar nu  produsul care se  comercializează, astfel că  baza de calcul  pentru contribuția  la Fondul pentru  mediu  trebuia  stabilită la valoarea substanței chimice clasificate ca fiind periculoasă și nu la valoarea  de comercializare a produsului chimic.

Prin includerea în valoarea  substanței chimice supuse  taxării  a altor  cheltuieli accesorii, cum sunt  cele  pentru  ambalaje, transport, etichete etc., recurenta a arătat că se realizează o dublă impunere față de agentul economic pentru  aceeași valoare comercializată.

De asemenea, recurenta a susținut că în mod  nelegal a  fost obligată să plătească accesoriile calculate retroactiv de către intimată pentru  perioada  7 iunie 2002- 31 decembrie  2005, dat fiind că, anterior  intrării  în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 nu exista temei egal pentru calculul acestor  sume de  către  inspectorii  din cadrul  Administrației pentru Mediu, astfel cum rezultă din adresele nr. 635133/23.06.2005 și nr. 321379/04.08.2004 întocmite de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Analizând actele și lucrările  dosarului, în raport și de dispozițiile  art. 304 și art. 304¹ Cod procedură civilă, Înalta Curte  va respinge prezentul  recurs ca   nefondat pentru  următoarele  considerente:

Instanța de fond a  analizat toate  probele administrate în cauză, inclusiv adresele comunicate de institutele de chimie, concluziile  raportului de  expertiză tehnică  și a  interpretat  corect  dispozițiile legale  incidente în raport de obiectul pricinii, constatând în mod judicios legalitatea actelor administrative întocmite de  intimata  Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la  debitul în sumă de  2.497.663 lei, reprezentând  contribuții la Fondul  pentru mediu și accesorii ale acestora.

Hotărârea astfel pronunțată nu cuprinde considerente contradictorii  sau străine de natura pricinii, fiind corect argumentată cu privire la  perioada supusă controlului, la substanța  chimică pentru care se datorează  contribuția la Fondul pentru mediu și la dispozițiile legale care reglementează  baza de calcul  a contribuției  respective.

Susținerea societății recurente că substanța tricloretilenă nu se  regăsește  în Anexa nr.3 la Legea nr. 293/2002 de  aprobare  a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 93/2001, prin care  a fost  modificată și  completată Legea nr. 73/2000, a fost  corect  respinsă  de  instanța de fond cu motivarea că, atât denumirea din lege, cât și denumirea de  tricloretilen sunt folosite pentru  a defini aceeași  substanță chimică periculoasă.

În acest sens, au fost  depuse la dosarul cauzei răspunsurile  comunicate instanței de  către  specialiștii   institutelor de  chimie, precum și adresa nr. 487.453/09.03.2007 prin care Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, ca autoritate centrală cu atribuții în domeniul  protecției mediului, a precizat că, ambele  denumiri, respectiv cea de  tricloretilen din Anexa nr. 3 la Legea nr. 73/2000, cât și cea de tricloretilenă din anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 sunt folosite  pentru a caracteriza  aceeași  substanță chimică.

În consecință, este corectă  concluzia  instanței de  fond că  denumirea „tricloretilenă”, înregistrată  sub nr. CAS 79-01-6, respectiv EC: 201-167-4 se referă  la una și  aceeași substanță chimică organică și este  identică cu substanța tricloretilen, care este  prevăzută  în Anexa nr. 3 la  Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu.

Din  acest motiv, se constată că  au fost corect  înlăturate  concluziile  raportului de expertiză tehnică, fiind în  contradicție  cu  dispozițiile  legale  aplicate la întocmirea actelor administrative contestate cu privire la  obligația  recurentei de a plăti contribuția la  Fondul pentru Mediu.

Pentru aceleași  considerente au fost  corect  înlăturate și  concluziile  expertului tehnic în  privința  bazei de calcul  la care  se aplică  procentele  legale  de  contribuții la  Fondul pentru Mediu.

În art.8 alin.6 din Legea nr. 73/2000 s-a prevăzut expres că baza de calcul  a acestor  contribuții  reprezintă valoarea  încasată, exclusiv   taxa pe  valoarea  adăugată  aferentă.

Metodologia de calcul a  contribuțiilor  și  taxelor  datorate la Fondul pentru Mediu, aprobată prin Ordinul MMGA nr. 578/6 iunie  2006,  a prevăzut  de  asemenea în art. 41 că, baza  de calcul  la care  se aplică  procentul  de  contribuție de  2% la Fondul pentru  mediu  reprezintă  valoarea  de vânzare  și/sau valoarea de  import a  substanțelor  clasificate ca fiind  periculoase pentru mediu, introduse pe piață, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Față de aceste reglementări, se reține că la calculul cotei de  contribuție de 2% aferentă  substanțelor  chimice  periculoase se are în vedere valoarea  de comercializare a acestor  substanțe, care este  valoarea din facturile de  vânzare, din care  se  scade TVA aferentă.

Apărarea recurentei privind  aplicarea  cotei de 2% numai pe valoarea substanței chimice  periculoase, prin  excluderea  cheltuielilor cu ambalaje, transport, etichete și  chirii  pentru cisternele aferente transportului  au fost  corect  respinse de  instanța de fond ca fiind  lipsite de  temei legal.

Actele  contestate  în cauză au fost legal întocmite  de către  administrația  intimată  și în privința  majorărilor  și penalităților  de  întârziere aferente contribuției  datorate  de recurentă  la Fondul pentru mediu în perioada  care a  făcut  obiectul  controlului.

Prevăzând sancțiuni contravenționale pentru neplata sumelor  datorate la Fondul pentru Mediu, Legea nr. 73/2000 nu exclude  răspunderea  fiscală  a debitorului,  astfel că  nu poate fi  reținută  apărarea  din recurs privind  aplicarea  unei  duble impuneri  pentru  aceeași sumă.

Atât sub  imperiul Legii nr. 73/2000, cât și  ulterior, sub  imperiul  Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 196/2005, contribuțiile la Fondul  pentru mediu au avut natura  juridică de resurse  financiare ale  statului, contribuția potrivit dispozițiilor  art. 1 din Legea nr. 73/2006 și art. 1 din Legea nr.  500/2002 privind  finanțele publice, fiind  creanțe bugetare.

 În consecință, prin actele administrative deduse judecății administrația  intimată a calculat  corect  obligațiile  accesorii datorate de recurentă în  temeiul  cap.4  din  Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 și ulterior, cap.5 din  Ordonanța  Guvernului nr. 61/2002 și cap.3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.

Pentru considerentele  care au  fost  expuse, constatând că nu există  motive de  casare sau de  modificare a  hotărârii  pronunțate  de  instanța de  fond, în baza dispozițiilor art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Înalta Curte a respins recursul, ca  nefondat.