Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

1.      Ordine ale ministrului Educației și Cercetării prin care se instituie obligația de a susține teste naționale pentru admiterea în licee cu profil artistic. Nelegalitate.

Legea nr. 84/1995

Legea nr. 554/2004, art. 18

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Index alfabetic:                      Discriminare  

Învățământ preuniversitar.

                                    Învățământ vocațional artistic.

                                    Liceu. Admitere

                                    Ordin al Ministrului Educației și Cercetării

                                    Teste naționale

 

Sunt nelegale Ordinele ministrului Educației și Cercetării nr. 5001/2006, 5262/2006 și 2346/2007, în măsura și în ceea ce privește, instituirea obligației de a susține testele naționale pentru admiterea în liceele cu profil artistic din filiera vocațională a învățământului național și a repartizării absolvenților, la aceste licee, în funcție de notele obținute la aceste teste.

            Prin aceste ordine se creează o diferență foarte mare între copiii care urmează cursurile școlilor generale și cei care acced în învățământul artistic – care susțin probe de aptitudini specifice, începând cu înscrierea în clasa I și apoi în fiecare an din cei opt ai ciclului primar și gimnazial – diferență ce este de natură a atrage o situație de discriminare a celor din urmă, cele două categorii de absolvenți neaflându-se în situații analoage.

 

Î.C.C.J,  Secția contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 824 din 13 februarie 2009

 

           

 

            Prin cererea adresată Curții de Apel București, precizată ulterior, reclamanții au chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Liceul de Muzică „George Enescu” și Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” solicitând să se constate nelegalitatea Ordinului Ministrului Educației și Cercetării  nr. 5001/2006, a Ordinului nr. 5262/2006 al Ministrului Educației și Cercetării   și a Ordinului nr. 2346/2007 al Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului, să fie obligați pârâții să permită minorilor înscrierea și continuarea cursurilor în anul școlar 2007-2008 în clasa a IX-a a școlilor la care au absolvit în 2007 clasa a VIII-a, să fie obligați pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului să răspundă la memoriul adresat și înregistrat sub nr. 17172/5 iulie 2007,  să se constate că Ordinul nr. 5001/31 august 2006 nu are  aplicabilitate față de învățământul preuniversitar de artă, obligarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului la plata de  despăgubiri pentru fiecare reclamant, pentru minorii G. A. și G. C.M. câte 500.000 euro, iar pentru restul minorilor câte 125.000 euro.

            Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 904/19 martie 2008, a  respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Liceul de  Muzică „George Enescu” ca și excepția lipsei procedurii prealabile.

            Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea reclamanților și a fost constatată nelegalitatea parțială a  Ordinului M.E.C. nr. 5001/2006, Ordinului M.E.C. nr.5262/2006, Ordinului M.E.C.T. nr.2346/2007 în măsura și în ceea ce privește  instituirea obligației de a susține testele naționale pentru admiterea în liceele cu profil artistic din filiera vocațională a învățământului liceal, au fost obligați pârâții să recunoască reclamanților dreptul de a-și  continua studiile  în clasa a IX-a a liceelor pârâte, în temeiul promovării testelor de aptitudini specifice.

            A fost obligat pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului să achite fiecăruia dintre reclamanți câte 10.000 lei  cu titlu de daune morale și a fost respins restul pretențiilor  reclamanților.

            Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Liceul de Muzică „George Enescu” este neîntemeiată cât timp capătul de cerere privind obligarea la recunoașterea dreptului reclamanților de    a-și continua studiile  în clasa a IX-a a liceelor pârâte, în temeiul promovării textelor de aptitudini specifice  este formulat și în contradictoriu cu acestea, ele fiind titularele obligației de înscriere a reclamanților în clasa a IX-a de liceu.

            Excepția lipsei plângerii prealabile a fost respinsă ca nefondată raportat la numeroasele contestații și memorii adresate de reclamanți ministerului pârât prin care se invocă caracterul discriminatoriu al reglementării din ordinele contestate chiar  dacă nu se solicită expres revocarea lor.

            Pe fondul litigiului s-a reținut că potrivit art. 22 din Legea nr. 84/1995 accesul elevilor absolvenți de clasa a VIII-a în clasa a IX-a  se realizează prin procedura de selecție și repartizare, reglementată conform metodologiei Ministerului Educației și Cercetării, iar această procedură se bazează pe rezultatele evaluării competențelor dobândite  în cadrul ciclului gimnazial care se face conform  standardelor naționale de evaluare.

            Pentru anul școlar 2007-2008 a fost adoptat Ordinul nr. 5001/2006 privind metodologia de organizare și desfășurare a testelor naționale și Ordinul nr. 5262/2006 privind  aprobarea Procedurii de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2007-2008.

            Pentru absolvenții clasei a VIII-a din liceele de artă s-a stabilit obligația de a susține, pe lângă probele de aptitudini specifice și testele naționale pentru a accede în liceele de artă, obligație stabilită prin Ordinul nr. 5262/2006, în art. 24 și prin Ordinul nr. 2436/2007, în art. 2 alin.1.

             Reclamanții sunt absolvenți, în anul 2007, ai celor două licee pârâte – Liceul de muzică „George Enescu” și Liceul de artă „Nicolae Tonitza”, toți au fost declarați admiși la probele specifice în vederea accesului  în clasa IX-a la liceele de artă, probe obligatorii potrivit dispozițiilor art. 38 lit.b din Legea nr. 84/1995 a învățământului, dispoziții potrivit cărora în învățământul  de artă „elevii pot fi înscriși numai pe baza testării aptitudinilor specifice”.

            Ulterior, în baza primelor două ordine contestate ale  ministrului educației, au fost nevoiți să susțină, alături  de ceilalți copii care doreau să acceadă în învățământul liceal de cultură generală, testele naționale la cele trei materii – limba română, matematică, geografie sau istorie, teste pe care le-au picat la unele dintre materii, în special, matematica.

            Cu privire la  fondul cauzei, instanța de fond a reținut că susținerile reclamanților potrivit cărora art. 38 lit.b din Legea nr. 84/1995 impune, ca unica cerință legală pentru înscrierea în  învățământul de artă, promovarea testelor de aptitudini specifice sunt  parțial corecte, dar această cerință obligatorie nu este neapărat unică.

            A fost examinată legalitatea ordinelor atacate nu prin raportare la acest text, apreciat ca fiind nerelevant, ci în considerarea invocatei discriminări a acestor copii în asigurarea dreptului la învățătură și educație.

            S-a observat, mai întâi, că legea lasă la aprecierea/latitudinea ministrului educației ca, an de an, să stabilească modul de acces în liceu, ceea ce duce la  imprevizibilitatea conduitei de urmat a elevilor și că există o diferență foarte mare între elevii care  frecventează învățământul vocațional artistic și cei care urmează cursurile școlilor generaliste, ei neputând fi considerați în situații analoge.

            Nu a fost negată posibilitatea ca și elevii din învățământul vocațional artistic să susțină anumite  examene la materii de cultură generală, dar instanța  de fond a observat că stabilirea acelorași rigori ca și pentru copii din învățământul de cultură generală, în condițiile în care nu au nici același timp necesar pregătirii și nici aceleași obiective educaționale, este vădit discriminatorie.

            S-a reținut că una din rațiunile testelor naționale, anume stabilirea unei ierarhii pentru repartizarea  elevilor în licee, nu se regăsește în cauză, în ceea ce privește învățământul vocațional, ci doar în liceele de  cultură generală și că prin decizia nr. 61/9 ianuarie 2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a recunoscut discriminarea la care sunt supuși elevii dotați care aleg  învățământul vocațional, prin modul unitar de susținere a testelor naționale, aceștia nefiind  în situația analogă cu ceilalți elevi, din perspectiva timpului  pe care îl pot aloca pregătirii pentru testele naționale.

            Singura modalitate de reparare nepatrimonială a prejudiciului cauzat prin emiterea ordinelor atacate este  aceea de a fi obligați pârâții să recunoască reclamanților  dreptul de a-și continua studiile, în clasa a IX-a  a liceelor pârâte, în temeiul promovării testelor de aptitudini specifice, în baza art. 18 alin.4 lit.c din Legea nr. 554/2004.

            S-a  reținut că existența  prejudiciului moral derivă  din chiar discriminarea la care au fost supuși reclamanții și prin consecințele pe care le-au produs asupra reclamanților emiterea actelor atacate.

            În ceea ce privește capetele de cerere privind  obligarea pârâților de a răspunde la memoriu adresat de primii doi reclamanți și înregistrat sub nr. 1717R/5 iulie 2007 și privind constatarea că Ordinul nr. 5001/31 august 2006 nu are aplicabilitate față de învățământul preuniversitar de artă, instanța de fond le-a respins pentru că procedura judiciară a fost menită să suplinească lipsa  răspunsului  pozitiv al pârâților la acest memoriu, iar constatarea inaplicabilității este incompatibilă cu  cererea de anulare a acestuia, excluzându-se reciproc.

            Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs  de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului solicitând admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinței  atacate în sensul  respingerii în totalitate a acțiunii.

            În motivele de recurs se arată că Ordinele nr. 5001/2006 și nr.5262/2006 au fost emise la 31 august 2006, înainte de începerea anului școlar 2006-2007, iar reclamanții au  avut posibilitatea de a lua cunoștință de reglementările  acestora și de a se pregăti corespunzător, iar aceștia  și-au asumat  și acceptat procedura de examinare și evaluare, întrucât au parcurs toate etapele acesteia, inclusiv aceea de a susține testele naționale.

            A fost criticată analiza făcută de instanța de fond a legalității ordinelor din perspectiva invocatei discriminări a copiilor pentru că nu s-a ținut seama de susținerile recurentului în fața instanței de fond care vizau inexistența unei discriminări pentru că toți elevii absolvenți de clasa a VIII-a trebuie să susțină teste naționale, pe baza programei școlare parcursă în timpul anului, elevii proveniți de la școlile  gimnaziale au posibilitatea de a urma un liceu cu profil vocațional și nu poate fi considerată discriminare cerința organizării unor examene de admitere la liceu, aceea de a avea minime cunoștințe generale, cunoștințe care au fost evaluate din materia parcursă  de elevi.

            S-a învederat și faptul că Ordinul nr. 5001/2006 și Ordinul nr. 5262/2006 au fost emise pentru a reglementa  procedurile de admitere în anul școlar 2007-2008 și este imposibil ca reclamanții să mai poată fi înscriși în  clasa a IX-a de liceu în anul școlar 2007-2008 pentru că acesta s-a încheiat.

            Sub aspectul daunelor morale este criticată soluția instanței de fond pentru că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu moral deși reclamanții aveau obligația acestei dovezi.

            În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă și art. 304Cod procedură civilă.

            Reclamanții-intimați au formulat întâmpinare și s-a solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului ca nefondat.

            Recursul este fondat.

            Reclamanții au solicitat anularea parțială a Ordinelor M.E.C. nr. 5001/2006, 5262/2006 și 2346/2006 pentru că se instituia obligația de a susține teste naționale pentru admiterea în liceele cu profil artistic, vocațional a învățământului liceal.

            Instanța de fond a constatat nelegalitatea parțială a acestor ordine în măsura și în ceea ce privește  această obligație.

            Criticile din motivele de recurs ce vizează faptul că Ordinul nr. 5001/2006 și Ordinul 5262/2006 ar fi  fost emise la 31 august 2006, înainte de începerea anului  școlar 2006-2007 și părinții și elevii având posibilitatea de a lua cunoștință de  reglementările acestea au fost respinse.

            Indiferent de faptul că reclamanții au acceptat să  susțină probele ce erau prevăzute în ordinele atacate, acestea nu acoperă nelegalitatea actelor emise și prin care se creează o diferență foarte mare între copii care urmează cursurile  școlilor generale și cei care acced în învățământul  artistic, care susțin probe de aptitudini specifice începând  cu înscrierea în clasa I și apoi în fiecare an din cei 8  ai ciclului primar și gimnazial, neputând fi vorba de situații analoge.

            Nu pot fi reținute nici criticile și argumentele care susțin că nu există  nici un fel de discriminare în  felul în care s-au organizate testele naționale tocmai în considerarea celor enunțate anterior.

            Regula generală stabilită prin ordinele atacate, aceea că toți absolvenții  să fie repartizați în funcție de notele obținute la  testele naționale, trebuie să țină seama de specificul  învățământului  vocațional artistic. Elevii care acced  în această formă de învățământ trebuie să posede aptitudini specifice care nu pot fi cultivate decât în cadrul unui  program special, printr-o programă adecvată.

            Chiar instanța de fond nu a negat posibilitatea ca  și elevii din învățământul vocațional artistic să susțină anumite examene la materii de cultură generală, dar se impune o abordare diferențiată pentru a emite  situațiile discriminatorii, mai ales că, dacă prin lege s-a stabilit obligația ca programele școlare pentru învățământul liceal de artă și sportiv să respecte obiectivele stabilite pentru profilul respectiv, atunci și modalitățile de accedere în învățământul vocațional trebuie să  fie în raport cu acestea.

            Reclamanții, și nici instanța de fond, nu au susținut ca admiterea să se facă doar pe baza mediei de la  probele de  aptitudini, ci să se găsească o modalitate în care probele  de aptitudini să aibă o pondere mai  mare având în vedere că și în perioada liceală vor fi puse în evidență tocmai aceste aptitudini.

            Susținerile din motivele de recurs ce vizează înscrierea reclamanților  în clasa a IX-a de liceu în anul școlar 2006-2007 sunt și ele nefondate pentru că  instanța de fond a obligat pârâții să recunoască  reclamanților dreptul de  a-și continua studiile, în clasa a IX-a dar nu în anul școlar 2007-2008.

            Însă, sunt fondate criticile din motivele de recurs  ce vizează acordarea daunelor morale.

            Potrivit art. 18  alin.1 din Legea nr. 554/2004 instanța, soluționând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze  un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, iar potrivit art. 18 alin.3 din același act normativ, în cazul soluționării cererii, instanța  va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

            În speță, daunele morale au fost acordate pentru a compensa consecințele negative pe care actele emise le-au produs reclamanților.

            Însă, raportat la faptul că instanța a recunoscut  discriminarea la care au fost supuși, a obligat autoritățile să-i înscrie la liceu a atenuat din consecințele pe plan public pe care le-au avut  asupra reclamanților, astfel încât se poate aprecia că, sub aspectul cuantumului danelor morale acordate, recursul este fondat.

            De aceea, în baza art. 312 alin.2 Cod procedură civilă, raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a fost admis, sentința atacată fiind modificată în parte, în sensul că Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a fost obligat la plata sumei de 5.000 lei  către fiecare dintre reclamanți, cu titlu de daune morale, celelalte dispoziții ale sentinței fiind însă,  menținute.