Comisie
paritară. Hotărâre de acordare a
licenței de traseu. Contestare. Instanță competentă să
judece litigiul.
Legea nr. 554/2004, art. 10 alin.(1)
Legea nr. 92/ 2007
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice
alfabetic: Autoritatea Rutieră Română
comisie paritară
competență materială
licență de traseu
transport public
operator de transport
Potrivit art. 19
din Ordinul ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, legea serviciilor de transport public local,
traseele cuprinse în programele de transport județene se atribuie
operatorilor de transport rutier în cadrul unei ședințe de atribuire,
de către Comisia paritară, iar
licențele de traseu în transportul public județean de persoane prin
curse regulate, se acordă de Autoritatea Rutieră Română în baza
hotărârilor comisiei paritare formate din
reprezentanții Consiliului județean și reprezentanții
agenției Autorității Rutiere Române din Județul respectiv.
Litigiul având ca obiect anularea hotărârii unei comisii paritare înființată în temeiul acestui ordin,
este de competența de soluționare a tribunalului, independent de
împrejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată
în calitate de pârâtă și o autoritate publică centrală –
Autoritatea Rutieră Română– instituția publică
emitentă a hotărârii atacate, comisia paritară,
având rangul unei autorități publice locale.
ICCJ,
Secția contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1047 din 25 februarie 2009
Prin
cererea înregistrată la Curtea de Apel
Ploiești, reclamanta S.C. N. S.R.L. Buzău a chemat în
judecată Autoritatea Rutieră Română și Consiliul
Județean Buzău prin Autoritatea Județeană
de Transport, solicitând să se dispună anularea procedurii de
atribuire a curselor si licențelor de traseu în urma licitației
desfășurate în perioada 15-20.05.2008 prin serviciul de internet în ședința de atribuire a traseelor
cuprinse în Programul Național prin
Sistemul de Atribuire Electronica în Transport - SAET.
Reclamanta și-a precizat ulterior acțiunea, în
sensul că a solicitat anularea Hotărârii nr.
109/2008 emisă de Comisia Paritară, în urma
licitației din luna mai 2008, prin care s-a procedat la atribuirea
licenței de traseu către S.C. C&I C. S.R.L.,
solicitând introducerea în cauză a Agenției pentru
Serviciile Societății Informaționale și S.C. C&I C.
S.R.L.
Instanța, din oficiu, a invocat
excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, excepție ce a fost admisă prin
sentința nr. 208 din 17 octombrie 2008,
competența de soluționare a acțiunii fiind declinată în
favoarea Tribunalului Buzău – Secția de contencios administrativ.
În considerentele sentinței s-a reținut
că, în contenciosul administrativ, competența materială
este determinată de natura actului administrativ ce face obiectul
litigiului, potrivit art. 10 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, mai precis de emitentul actului, în
speță, actul administrativ de atribuire a traseului îl constituie
Hotărârea Comisiei Paritare constituită în
baza hotărârii Consiliului Județean, astfel încât competența
materială de soluționare a acțiunii aparține tribunalului
și nu Curții de Apel.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Autoritatea
Rutieră Română și S.C. C&I C. S.R.L., invocând
dispozițiile art. 304 pct.
9 și art. 3041 C.proc.civ.
Ambele recurente susțin prin motivele de recurs că, instanța de
fond a încălcat principiul disponibilității, principiu ce
cuprinde și dreptul reclamantului de a stabili persoana juridică
împotriva căreia formulează acțiunea și care are
calitate procesuală pasivă, în procesul pe care l-a pornit
chemând în judecată și Autoritatea Rutieră Română precum
și Agenția pentru Serviciile Societății
Informaționale, ambele fiind autorități publice centrale
ce determină competența materială a Curții de
Apel, potrivit art. 3 pct.
1 C.proc.civ. și art.
10 teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Competența materială a instanței este dată și de
obiectul acțiunii, acela de „anulare totală a procedurii de
atribuire”, contestându-se modul în care au fost atribuite
traseele, operațiune efectuată de către ASSI, în temeiul
prevederilor O.U.G. nr. 73/2007, instituția
publică în subordinea Ministerului
Comunicațiilor și Tehnologia Informației.
În speță, actul administrativ unilateral, emis de o autoritate
în regim de putere publică, în vederea executării în
concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi
juridice este reprezentat de rezultatele
atribuirii electronice din 30 mai 2008, conform informației
făcută de Agenția pentru Serviciile Societății
Informaționale și nu de Hotărârea Comisiei Paritare,
care reprezintă de fapt un efect al rezultatelor atribuirii, conform
dispozițiilor legale în vigoare în materie serviciilor de transport
local, ele neavând competența de a emite acte în
regim de putere publică.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la primul motiv de recurs privind încălcarea principiului
disponibilității, acesta este neîntemeiat.
Reclamantul are într-adevăr dreptul de a stabili persoana
juridică împotriva căruia formulează acțiunea,
însă potrivit art. 10 alin.(1)
din Legea contenciosului administrativ, instanța de contencios
administrativ este obligată să stabilească mai întâi
cine este emitentul actului ce face obiectul acțiunii în contencios
administrativ – o autoritatea publică locală sau centrală,
fapt ce determină apoi stabilirea instanței competente material a
soluționa cauza.
În speță, la primul termen de judecată, intimata –
reclamantă a precizat obiectul cererii de chemare în judecată –
„anularea Hotărârii nr. 109 din 19 iunie 2008
emisă de Comisia Paritară pentru atribuirea
traseelor cuprinse în Programul de Transport Public de Persoane în sistem
județean”, actul administrativ atacat fiind așadar emis de o
autoritate publică județeană.
Pe de altă parte, cel care era în primul rând interesat să critice
soluția instanței de fond pe acest aspect era reclamanta, or aceasta
nu a declarat recurs în cauză.
Neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că
instanța de fond a stabilit greșit că emitent al actului
administrativ atacat este o autoritate publică județeană și
nu o autoritate publică centrală Agenția pentru
Serviciile Societății Informaționale.
Actul administrativ atacat, potrivit precizării de acțiune
formulată de intimata – reclamantă îl reprezintă
Hotărârea nr. 109/2008 a Comisiei Paritare, Comisie înființată prin Hotărâre
a Consiliului județean, potrivit Ordinului nr.
353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local,
prin aceasta asigurându-se organizarea, reglementarea, coordonarea și
controlul prestării serviciului de transport public local de
persoane.
Conform art. 19 din acest Ordin , așa cum corect
reține și instanța de fond, traseele cuprinse în
programele de transport județene se atribuie operatorilor de
transport rutier în cadrul unei ședințe de atribuire, de către
Comisia paritară, iar licențele de traseu
în transportul public județean de persoane prin curse regulate
se acordă de Autoritatea Rutieră Română în baza
hotărârilor comisiei paritare formate din
reprezentanții Consiliului județean și reprezentanții
agenției Autorității Rutiere Române din județul respectiv.
Este adevărat că Agenția pentru Serviciile Societății
Informaționale, înființată prin O.U.G. nr.
73/2007, gestionează și operează sistemul informatic de
atribuire electronică a traseelor naționale din programele de
transport județene, dar rezultatul atribuirii electronice este concretizat
în Hotărârea Comisiei Paritare, aceasta
având caracteristicile unui act administrativ unilateral, a cărei
legalitate poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ,
așa, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Cum actul administrativ unilateral a fost emis de o autoritate
publică locală, în mod just instanța de fond făcând
aplicarea art. 10 alin.(1) teza I din Legea nr. 554/2004, a stabilit că este competent a
soluționa cauza tribunalul.
Împrejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată
în calitate de pârâtă și o autoritate publică centrală nu
atrage, în mod automat, competența de judecată a cauzei în
primă instanță în favoarea curții de apel.
Cât privește pe recurenta Autoritatea Rutieră Română, este
de observat că prin motivele de recurs formulate nu pretinde că ar fi
emitenta actului administrativ atacat, ba mai mult la instanța de fond a
invocat chiar lipsa calității procesuale pasive, ea neavând competență în ceea ce privește
transportul public județean potrivit Legii nr.
92/2007 care stabilește cadrul juridic privind autorizarea și
organizarea serviciilor de transport public în județ.
Având în vedere considerentele expuse, recursurile formulate de cele
două pârâte
au fost respinse, în baza art. 312 C.proc.civ., în cauză neexistând
motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței instanței de fond.