Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Suspendarea executării actului administrativ. Principii.

Legea nr. 554/2004, art. 14 -15

 

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Index alfabetic: Act administrativ fiscal. Suspendarea executării

                        Prezumție de legalitate

                        Principiul legalității

 

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însușii titlu executoriu.

            Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

            Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

            Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

            În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Î.C.C.J,  Secția contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009

 

 

            Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de S.C. T S.A. Suceava în contradictoriu cu  Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a solicitat anularea deciziei nr. 84/7 noiembrie 2007 prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva actului administrativ fiscal nr. 81892/19 iulie 2007 conținând  comunicarea pierderii de către S.C. T S.A. Suceava a facilităților acordate în baza O.U.G. nr. 37/2004 și a actului administrativ fiscal nr. 82689/26 iulie 2003 prin care reclamanta a fost informată că la data de 30 iunie 2007 înregistra obligații fiscale restante la bugetul de stat.

            S-a solicitat, de asemenea, anularea celor două acte administrative fiscale cu nr. 81892/19 iulie 2007 și nr. 82689/26 iulie 2007.

            Prin cererea completatoare depusă la termenul din 1 septembrie 2008 reclamanta a solicitat  suspendarea  executării actului administrativ fiscal  nr. 81892/19 iulie 2007 emis de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili precum și a  actului administrativ fiscal nr. 82689/26 iulie 2007 emis de aceeași Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

            În motivarea cererii a arătat că  este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât potrivit certificatului  de atestare fiscală nr. 51776/18 august 2006, la  data de 31 iulie 2006 nu figura în evidențele fiscale cu obligații de plată curente restante către buget.

            De asemenea, prin raportul de inspecție fiscală generală nr. 47/31 martie 2006 s-a constatat că până la data de  31 decembrie 2005 reclamanta și-a achitat obligațiile fiscale curente.

            Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin  încheierea din 29 septembrie 2009 a admis această cerere,  dispunând suspendarea executării actelor administrativ fiscale nr. 81892 din 19 iulie 2007 și nr. 82689/26 iulie 2007 emise de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

            Pentru a dispune astfel instanța a reținut că cererea de suspendare este întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

            Referitor la  prima condiție, s-a reținut că aceasta este  îndeplinită, în raport de împrejurarea că pârâta a eliberat  reclamantei certificatul de atestare fiscală nr. 51776/18 august 2006 în care se  menționa că la data de  31 iulie 2006  nu figura  în evidențele fiscale cu obligații curente restante către buget, pentru ca ulterior, prin actul administrativ nr. 82689 din 26 iulie 2007, să i se aducă la cunoștință, că la data de  23 iulie 2007, din obligațiile restante la bugetul asigurărilor  sociale de stat și la bugetul asigurărilor de șomaj, mai are de plată sumele menționate în acest act.

            Față de conținutul certificatului eliberat la 18 august 2006 Curtea a reținut că este creată o  îndoială serioasă în privința legalității actelor, de natură să justifice suspendarea executării acestora.

            Raportat la  cuantumul ridicat al sumei pretins datorate și la specificul activității reclamantei, s-a concluzionat că este îndeplinită și condiția  iminenței producerii unei pagube.

            Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală , solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor contestate, ca  fiind întemeiată.

            A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții  impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune  suspendarea  executării actelor contestate, instanța de  fond concluzionând, totodată, în mod greșit, că în cauză nu se impune stabilirea unei  cauțiuni, întrucât  cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 15 din aceeași lege.

            Astfel, susține recurenta, după cum rezultă din însăși definiția dată prin lege cazului bine justificat, pentru ca măsura suspendării executării unui act administrativ să fie  admisibilă  este necesar ca societatea să facă dovada existenței unor motive bine întemeiate, care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității  acestuia.

            Or, din actele analizate de organele fiscale a rezultat că societatea și-a achitat într-adevăr debitele restante, însă cu depășirea datei la care acestea erau scadente, astfel încât  certificatul de atestare nr. 517776/18 august 2006, avut în vedere de prima instanță, nu este de natură să justifice îndeplinirea acestei condiții, menționând doar faptul că la data emiterii lui societatea nu mai înregistra astfel de obligații.

            În ceea ce privește a doua condiție impusă de lege, este necesar ca reclamanta să fie amenințată cu producerea unei pagube iminente și ireparabile, precum și să facă dovada acestui aspect, instanța supremă reținând, în  cauze similare, că simpla menționare a creanței contestate și a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o asemenea pagubă.

            În speță, motivarea instanței de fond  se bazează pe simple afirmații ale reclamantei și pe  simple supoziții, care nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii acestei  condiții.

            S-a învederat  și faptul că având în vedere  cifra de afaceri înregistrată de reclamantă în  2007 (118.223.691 lei), suma datorată organelor fiscale (6.938.399 lei) nu poate afecta activitatea acesteia.

            Recursul nu este fondat.

            Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității fiind el însuși titlu executoriu.

            Principiul legalității actelor administrative presupune însă atât ca autoritățile  administrative  să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor  exigențe de către autorități să fie în mod  efectiv asigurată.

            Prin urmare, în procesul  executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și  anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile  autorităților publice nu pot fi  discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

            Tocmai de aceea suspendarea executării actelor  administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un  eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a sigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât  autoritatea publică sau judecătorul se află  în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.

            În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului și al executării acestuia din oficiu -  suspendarea executării  constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile  expres prevăzute de lege.

            În plan intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

            În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului  administrativ, iar paguba iminentă constă în  prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș).

            Preocupări, în plan juridic, cu privire la suspendarea  executării actelor administrative au existat  și la nivel european, prin perspectiva acestora (ex. R(89)/8, referitoare la  protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă) instanța putând acorda asemenea măsuri, în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și  când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

            În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, prima instanță a concluzionat în mod corect că este  îndeplinită condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004,  în raport de conținutul  raportului de inspecție fiscală generală din 21 martie 2006, a certificatului de atestare fiscală eliberat  reclamantei la 18 august 2006, anterior emiterii acelor contestate și de  existența unor cereri de restituire/compensare a unor sume încasate necuvenit la bugetul de stat.

             Actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă, totodată, îndeplinirea condiției privind  iminența pagubei, raportat la  cuantumul sumei în discuție și specificul  activității  societății reclamante executarea silită care a fost declanșată putând genera dificultăți reale în executarea obligațiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum și grave probleme sociale.

            Cerința depunerii unei cauțiuni pentru judecata la fond a fost îndeplinită  în recurs, societatea reclamantă conformându-se obligațiilor stabilite în acest sens în sarcina sa pin încheierea din 3 martie 2009.

            Recursul a fost respins așadar, ca nefondat.