Ofiţer de poliţie judiciară. Eliberare din funcţie ca urmare a promovării concursului de admitere la INM. Temei legal. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002.
Legea nr. 303/2004, art. 16
Legea nr. 360/2002
Legea nr. 188/1999
Cuprins pe materii: Dreptul funcţiei publice
Indice alfabetic: Auditor de justiţie
Ofiţer de poliţie judiciară
INM. Concurs
Eliberare din funcţie
Incompatibilitate
Prevederile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 potrivit cărora raporturile de serviciu ale poliţistului încetează în cazul numirii sale într-o funcţie publică, nu pot constitui temeiul legal al eliberării din funcţie a ofiţerului de poliţie judiciară care a fost declarat admis la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.
Calitatea de auditor de justiţie nu întrunește elementele caracteristice ale unei funcţii publice, funcţionarul public fiind investit cu exerciţiul puterii publice în îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin în scopul realizării competenţelor instituţiei în care își desfășoară activitatea, aspect ce nu se regăsește în cazul auditorului de justiţie care nu are absolut nicio atribuţie de serviciu, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, acesta urmând un program de formare profesională.
I.C.C.J. , Secţia de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 3352 din 17 iunie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 53/6 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj – Secţia contencios administrativ și fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul PI în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureș și a obligat pe primul pârât să emită ordin prin care să se dispună încetarea raporturilor de serviciu, începând cu data de 1 octombrie 2008, în temeiul art. 69 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 360/2002.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, auditorii de justiţie – cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii – au un statut special, asimilat sub anumite aspecte statutului magistraţilor, deoarece beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar și procuror stagiar, deci are natura și regimul juridic al unui drept salarial, perioadă în care au avut această calitate constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror și chiar vechime în magistratură, astfel că funcţia de auditor de justiţie apare ca fiind o funcţie publică.
În acest context , reţine instanţa de fond, refuzul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, de a-i acorda reclamantului beneficiul încetării raporturilor de serviciu în condiţiile art. 69 alin. 1 lit. e) din legea nr. 360/2002, exprimat prin actul administrativ contestat, este unul nejustificat, emis cu exces de putere, ilegal în mod subiectiv prin raportare la drepturile persoanelor fizice.
Excepţia lipsei calităţi procesuale invocată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureș a fost respinsă ca neîntemeiată de către instanţa de fond, reţinându-se că efectele încetării raportului de serviciu al reclamantului se produc și în ceea ce privește persoana juridică în cadrul căreia se desfășoară raporturile de serviciu, reclamantul fiind încadrat ca ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureș.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal, pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureș și Ministerul Administraţiei și Internelor.
Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureș critică sentinţa instanţei de fond prin aceea că în mod greșit s-a reţinut că are calitate procesuală pasivă, actul administrativ atacat - Ordinul nr. 5/II/2004/7 ianuarie 2009 fiind emis de Ministerul Administraţiei și Internelor, în temeiul art. 69 alin. 1, lit. d), art. 70 și art. 73 alin. 2) din Legea nr. 360/2002, prin acesta dispunându-se încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În subsidiar s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, ordinul atacat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale incidente – Legea nr. 360/2002, instanţa de fond apreciind în mod greșit că auditorul de justiţie este asimilat magistraţilor.
Recurentul – pârât Ministerul Administraţiei și Internelor susţine în esenţă prin motivele de recurs formulate că în mod greșit instanţa de fond a statuat că prin admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii, reclamantul a fost numit într-o funcţie publică.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte le va admite, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Cât privește critica referitoare la reţinerea greșită de către instanţa de fond a calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureș, aceasta este neîntemeiată.
Intimatul-reclamant, în perioada 23 iulie 2004 – 29 septembrie 2008 și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureș, ca ofiţer de poliţie judiciară, iar raportul prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu data de 1 octombrie 2008, urmare a admiterii la INM, a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureș sub nr. 187322/29 septembrie 2008.
Deci, chiar dacă Ordinul atacat a fost emis de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cât timp raporturile de muncă s-au desfășurat în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureș unde intimatul-reclamant a activat ca ofiţer de poliţie judiciară, în mod corect instanţa de fond a considerat că acesta are calitate procesuală pasivă și a respins excepţia invocată.
Pe fondul cauzei criticile formulate de cei doi recurenţi sunt întemeiate.
Potrivit art. 69 alin. 1 lit.e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, raporturile de serviciu ale poliţistului încetează și în cazul numirii sale într-o funcţie publică.
Deci, pentru a ne afla în această situaţie, trebuie să existe în primul rând, un act de numire într-o funcţie publică, iar în al doilea rând să existe și o funcţie publică, cu toate caracteristicile unei astfel de funcţii, pe care poliţistul să o ocupe.
Art. 4 alin. 1) din Legea nr. 188/1999, precizează clar faptul că „raporturile de serviciu ale funcţionarului public se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii”.
Or, în speţă, în cazul intimatului-reclamant nu fost emis un astfel de act de numire într-o funcţie publică, acesta în urma promovării examenului de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii, dobândind calitatea de auditor de justiţie, ceea ce nu echivalează cu numirea sa într-o funcţie publică așa cum în mod eronat statuează instanţa de fond.
Potrivit art. 19 alin. 2) din Legea nr. 303/2004, auditorii de poliţie sunt numiţi în funcţia de judecător sau procuror, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor.
Un alt element la care trebuie raportată noţiunea de funcţie publică este cel al raporturilor de serviciu ce se nasc între angajat și angajator.
Cel ce ocupă o funcţie publică are capacitate de a exercita atribuţii în scopul realizării competenţelor instituţiei publice în care funcţionează „fiind investit cu exerciţiul puterii publice în domeniul în care-și desfășoară activitatea respectivă, aspect ce nu se regăsește în cazul auditorului de justiţie care nu are absolut nici o atribuţie de serviciu, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 acesta urmând un program de formare profesională”. Faptul că auditorul de justiţie nu îndeplinește o funcţie publică reiese și din conţinutul prevederilor care reglementează regimul disciplinar aplicabil acestora, art. 18 alin. 3) lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, cea mai gravă sancţiune care se poate aplica fiind „exmatricularea” din INM, sancţiunea fiind caracteristică celor care se află într-un proces de formare în cadrul unei instituţii de învăţământ, și în nici un caz unui funcţionar public.
Nici drepturile bănești de care beneficiază auditorii de justiţie nu li se acordă ca urmare a ocupării unei funcţii publice, ci așa cum rezultă din dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 303/2004, republicată, reprezintă o „bursă” al cărei cuantum se stabilește în funcţie de indemnizaţia unui magistrat stagiar.
Prin adresa nr. 1884403/10 martie 2009, emisă de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, din conţinutul căreia rezultă punctul de vedere al acestei instituţii, în sensul că auditorii de justiţie sunt persoane care au promovat concursul pentru admiterea la INM și urmează cursuri de formare profesională cu durata de 2 ani pentru a deveni judecători sau procurori după încheierea cursurilor și promovarea examenului de absolvire, auditorul de justiţie nefiind funcţionar public în sensul definit de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.
Acest punct de vedere coincide de altfel și cu dispoziţiile din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora, așa cum de altfel reţine și instanţa de fond, cursanţii INM au calitate de auditori de justiţie, iar formarea profesională iniţială în cadrul INM constă în pregătirea teoretică și practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni judecători sau procurori – art. 16 din Legea nr. 303/2004.
Așadar, atâta timp scopul acestor cursuri pe care auditorii de justiţie le urmează în cadrul INM este acela de a deveni judecători sau procurori, după încheierea acestora și promovarea examenului de absolvire, este lipsit de relevanţă aspectul reţinut de instanţa de fond în sensul că statutul special al auditorului de justiţie este asimilat sub anumite aspecte statutului magistraţilor, cu consecinţa asimilării calităţii de auditor de justiţie unei funcţii publice.
Ca o consecinţă a celor expuse, calitatea de auditor de justiţie nu întrunește elementele caracteristice ale unei funcţii publice, astfel cum în mod eronat a apreciat instanţa de fond, așa încât temeiul indicat în cuprinsul ordinului de încetare a raporturilor de serviciu al intimatului-reclamant, art. 69 alin. 1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 (la cerere), este cel corect, și nu se poate vorbi despre refuzul nejustificat al pârâtului de aplicare a dispoziţiilor art. 69 alin. 1 lit. e) din lege.
Recursurile formulate de cei doi pârâţi fiind așadar fondate, în baza art. 312 Cod procedură civilă au fost admise, iar sentinţa instanţei de fond a fost modificată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.