Datorie vamală născută anterior aderării României la Uniunea Europeană. Recalcularea drepturilor vamale. Termen de prescripţie. Regim juridic aplicabil.
Legea nr. 157/2005
Regulamentul CEE nr. 2913/1992.
Codul Vamal al României, art. 100 alin. (1)
Cuprins pe materii: Drept vamal
Indice alfabetic: Datorie vamală
Control vamal ulterior. Termen de prescripţie
Drepturi vamale. Recalculare.
Declaraţie vamală.
Regim juridic naţional. Regim juridic comunitar
Potrivit dispoziţiilor pct. 19 din Anexa nr. V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, procedurile care reglementează nașterea unei datorii vamale, înscrierea în evidenţa contabilă și recuperarea ulterioară stabilite în articolele 201-232 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 și articolele 859-876a din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 se aplică noilor state membre după data aderării, când devine aplicabilă legislaţia comunitară. Astfel, dacă datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării, recuperarea se efectuează potrivit legislaţiei în vigoare în statul respectiv înainte de aderare, de către acesta și în favoarea acestuia.
Astfel fiind, datoria vamală născută înainte de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, este supusă, în ceea ce privește recuperarea, termenului de prescripţie de 5 ani reglementat de dispoziţiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al Românie, iar nu celui de 3 ani reglementat de art. 221 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992.
Regimul juridic naţional rămâne aplicabil chiar dacă ulterior datei aderării declaraţia vamală iniţială a fost modificată, întrucât modificarea declaraţiilor vamale și recalcularea drepturilor vamale nu este de natură să conducă la nașterea unor noi datorii vamale, supuse unui alt regim juridic și pentru care este aplicabilă o nouă legislaţie, în speţă legislaţia comunitară.
ICCJ, Secţia Contencios administrativ și fiscal, decizia 4687 din 28 octombrie 2009
Prin sentinţa civilă nr.3239/2008 pronunţată la data de 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel București - Secţia a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acţiunea formulată de S.C. „TMR „ SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor și a dispus anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei nr.39 din 25 martie 2008 și a procesului - verbal de control ulterior nr.53/TA/U.P din 25 martie 2008, întocmite de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că dreptul pârâtei de a recalcula drepturile vamale era prescris la data controlului, astfel că atât procesul - verbal cât și decizia prin care s-au stabilit aceste drepturi vamale sunt lovite de nulitate .
Aceasta, pentru că potrivit art.249 din Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană, reglementarea comunitară este aplicabilă prioritar în raport cu cea internă, această reglementare prin art.221 alin.3 din Regulamentul C.E.E. nr.2913/1992, menţionând că „comunicarea valorii drepturilor vamale către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală”.
Mai reţine instanţa de fond că textul art.61 din Legea nr.141/1997, preluat de art.100 alin.1 din Legea nr.86/2006, care prevede că autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală, trebuie înlăturat deoarece intră în conflict cu prevederile Regulamentului nr.2913/1992, principiul aplicabil fiind cel al preeminenţei dreptului comunitar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, susţinând, în esenţă, faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greșit faptul că în speţă este aplicabilă legislaţia comunitară potrivit principiului preeminenţei dreptului comunitar, deoarece este evident că datoria vamală s-a născut înainte de data aderării, declaraţiile vamale de import fiind depuse în perioada 4 aprilie 2003- 25 noiembrie 2004, iar în Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană se stabilește ca măsură tranzitorie faptul că pentru datoriile vamale ce s-au născut înainte de data aderării se aplică în continuare legea română (anexa 5 la Protocolul de aderare, parte a Tratatului, ratificat prin Legea nr.157/2006, alin.(19).
Așadar, precizează recurenta-pârâtă, dreptul de control ulterior era și este în continuare reglementat de art.100 alin.1 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, text de lege neabrogat și care este încă în vigoare, (contrar celor reţinute de prima instanţă), necontravenind legislaţiei comunitare, prevederea din articol referindu-se la faptul „Autoritatea vamală are dreptul, ca din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă să modifice declaraţia vamală”.
În plus, susţine recurenta-pârâtă, chiar fără a ţine cont de situaţia tranzitorie în speţă, art.221 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr.2913/1992 de instituire a Codului vamal comunitar nu se aplică pentru TVA și accize de import, cărora li se aplică legislaţia română, adică termenul de control ulterior și de modificare a declaraţiilor vamale de 5 ani, prevăzut de art.100 alin.1 și alin.6 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, din acest punct de vedere fiind total nelegală soluţia instanţei de fond de anulare a actelor de control în ceea ce privește TVA calculat de autoritatea vamală.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei instanţei de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, prima instanţă soluţionând litigiul fără a cerceta fondul cauzei.
Recursul este fondat.
Acţiunea formulată de S.C. „TMR „ SRL la data de 25 iunie 2008, vizează de fapt anularea deciziei nr.161 din 26 mai 2008 pronunţată de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care soluţionându-se contestaţia formulată de societatea reclamantă, s-a menţinut ca fiind datorată suma de 70.687 lei reprezentând 39.556 lei taxe vamale, 7.516 lei TVA , 13.486 lei accesorii aferente taxelor vamale și 10.129 lei accesorii aferente TVA, sumă stabilită prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.39 din 25 martie 2008 emisă de Direcţia Regională pentru accize și operaţiuni vamale București – Autoritatea Naţională a Vămilor în baza procesului-verbal de control ulterior nr.53/TA/UP din 25 martie 2008 (fiind admisă contestaţia numai pentru suma totală de 39.819 lei reprezentând accesorii aferente taxelor vamale).
Problema de drept, în speţă, se referă la legislaţia aplicabilă (internă sau cea comunitară) în cazul exercitării dreptului de control ulterior al autorităţilor vamale, de modificare a declaraţiilor vamale și de recuperare a datoriei vamalei pentru cazul în care datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării României la Uniunea Europeană.
Instanţa de fond a reţinut că aplicabil în speţă este art.221 alin.3 din Regulamentul CEE nr.2913/1992, potrivit căruia comunicarea valorii drepturilor vamale către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de 3 ani de la data la care a luat naștere datoria vamală, termen în raport de care dreptul Autorităţii Naţionale a Vămilor de a recalcula drepturile vamale era prescris la data controlului – 25 martie 2008.
Reţinerea instanţei de fond este eronată, deoarece, așa cum corect susţine intimata-pârâtă, în anexa 5 la Protocolul de aderare, parte a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, alin.(19) care se referă și la procedurile de urmat pentru recuperarea datoriei vamale în cazul noilor state membre, se arată în mod expres că „dacă datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării, recuperarea se efectuează în condiţiile în vigoare în noul stat membru interesat înainte de aderare, de către acesta și în favoarea acestuia”.
Se instituie astfel o excepţie de la regula conform căreia pentru noile state membre „recuperarea se efectuează în condiţiile legislaţiei comunitare”, măsura dispusă fiind una tranzitorie, aceea de aplicare în continuare a legii statului român.
În speţă este evident că datoria vamală s-a născut înainte de data aderării, declaraţiile vamale de import impuse fiind depuse în perioada 4 aprilie 2003 – 25 noiembrie 2004, astfel că aplicabile sunt dispoziţiile art.100 alin.1, din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, dispoziţii în vigoare, neabrogate și potrivit cărora „Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală”.
Este adevărat că în speţă este vorba despre încheierea procesului verbal de control și a deciziei de regularizarea situaţiei, emise de Autoritatea Vamală la 25 martie 2008 prin care s-au stabilit anumite obligaţii în urma recalculării drepturilor vamale, dar acest drept de control ulterior este și el reglementat de dispoziţiile art.100 alin.1 din Legea nr.86/2006, privind Codul Vamal al României, ca și datoria vamală stabilită iniţial la data depunerii declaraţiilor de import, între cele două tipuri de datorii existând continuitate și o strânsă legătură, ceea ce impune și o continuitate a reglementării legale.
Nu poate fi astfel primită ca fiind întemeiată susţinerea intimatei-reclamante în sensul că modificarea declaraţiilor vamale și recalcularea drepturilor vamale conduc la nașterea unor noi obligaţii vamale, supuse unui alt regim juridic și pentru care este aplicabilă o nouă legislaţie, în speţă legislaţia comunitară.
Așadar, termenul de control ulterior este de 5 ani de la data declaraţiei vamale, fiind prevăzut de o lege în vigoare (art.100 alin.1 din Legea nr.86/2006), astfel încât în mod greșit instanţa a considerat că dreptul pârâtei de a recalcula drepturile vamale era prescris la data controlului.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul a fost admis, sentinţa casată, iar cauza trimisă spre rejudecare, aceasta urmând a fi analizată pe fondul ei.