Litigiu având ca obiect acte administrative fiscale. Raport întocmit într-o cauză penală – raport de expertiză extrajudiciară. Principiul nemijlocirii probelor.
Codul de procedură civilă, art. 261 pct. 5
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 par. 1
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: Hotărâre judecătorească. Motivare
Mijloc de probă extrajudiciar
Principiul nemijlocirii probelor.
Raportul de expertiză întocmit într-o cauză penală ce viza săvârșirea unor infracţiuni de către reprezentanţii unei societăţi comerciale constituie, în litigiul având ca obiect contestarea de către respectiva societate a legalităţii unor acte administrativ-fiscale, un mijloc de probă extrajudiciar, care - prin excepţie de la principiul nemijlocirii probelor poate fi folosit numai în cazul în ca re nu pot fi administrate probe judiciare în cauza respectivă.
ICCJ, Secţia Contencios administrativ și fiscal, decizia 5115 din 13 noiembrie 2009
Prin cererea adresată Curţii de Apel Ploiești, reclamanta S.C. KP SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţele Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, anularea deciziei de impunere nr.2099 din 25.04.2007 și a Raportului de inspecţie fiscală nr.2099 din 25.04.2007 până la soluţionarea definitivă și irevocabilă a cauzei de către instanţa de contencios administrativ, și a deciziei nr.43 din 18.07.2008 a A.N.A.F – DGFP Prahova, Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor prin care a fost respinsă contestaţia formulată de societate, împotriva celor două acte administrativ-fiscale.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia nr.2099 din 25.04.2007 societatea a fost obligată la plata sumei de 868.534 lei impozit pe profit cu majorările aferente, TVA, majorări și penalităţi de întârziere și a sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de întârziere obligaţii bugetare nedatorate, acumulate ca urmare a sechestrului instituit asupra produselor finite și imposibilităţii valorificării acestora.
S-a susţinut de către reclamantă că Raportul de inspecţie fiscală ce a fost întocmit total neprofesional, fiind luate în calcul doar producţia și consumul de materii prime și materiale auxiliare rezultate din rapoartele de producţie, neţinându-se seama de bonurile de predare – transfer – restituire și de fișele de magazie ce reflectau cu fidelitate producţia fizică realizată vândută, că decizia nr.43/2008 emisă de Serviciul Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul D.G.F.P. Prahova ignoră, în totalitate, soluţia organului de urmărire penală, respectiv Rezoluţia nr.37/D/P/2007 a DIICOT prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de KM - administrator al societăţii - pentru săvârșirea infracţiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cauză ce a fost înregistrată sub nr.612/P/2007 la Parchetul de lângă Judecătoria M, finalizată cu rezoluţia din 21.04.2008, astfel că soluţia respingere a contestaţiei nu este întemeiată, în condiţiile în care societatea a făcut dovada realizării operaţiunii de export - factură în valută, toate facturile emise, fiind înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, în conturile de venituri iar TVA colectată, aferentă facturilor interne a fost înregistrată corespunzător în contabilitate. De asemenea, a învederat instanţei societatea reclamantă că expertiza contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare penală concluzionează că S.C. KP SRL nu datorează obligaţiile fiscale stabilite prin decizia impunere nr.2099 din 25.04.2007, respectiv impozit pe profit și TVA, însă acest argument legal nu a fost luat în considerare de către pârâţi, care în cadrul dosarului penal au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, ce au fost respinse organul de cercetare penală.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.F. Prahova a solicitat respingerea acţiunii, deoarece obligaţiile fiscale au fost stabilite în mod legal de organele de inspecţie fiscală, iar, în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale, reclamanta nu a motivat, nici în fapt, nici în drept, argumentele pe care și-a întemeiat contestaţia, motivarea bazându-se, în exclusivitate, pe concluziile expertizei tehnice efectuată din proprie iniţiativă, după finalizarea inspecţiei fiscale.
Curtea de Apel Ploiești - Secţia Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentinţa nr.26 din 23 februarie 2009, a admis în parte acţiunea, formulată de reclamanta S.C. KP SRL în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova și Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și, pe cale de consecinţă, a anulat Decizia nr.43/ 18.06.2008 emisă de ANAF – D.G.F.P. Prahova și Decizia de impunere nr.2099/ 25.04.2007 emisă de D.G.F.P. Prahova privind obligarea reclamantei la plata sumei de 868.534 lei.
Totodată, a respins cererea privind anularea sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de întârziere, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:
În perioada 28.02.2007 - 20.04.2007, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Prahova au efectuat un control la societatea reclamantă, la solicitarea Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, ce a avut ca obiective verificarea modului de constituire, evidenţiere și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat al statului, aferente perioadelor ianuarie 2004 - decembrie 2006 constatându-se că S.C. KP SRL datorează impozit pe profit în cuantum de 350.122 lei cu majorări de întârziere aferente în sumă de 6.896 lei, taxă pe valoarea adăugată în sumă de 453.091 lei și majorări de întârziere și penalităţi aferente în cuantum de 58.425 lei, sume pentru care a fost emisă decizia de impunere nr.2099 din 25.04.2007.
A mai arătat instanţa că împotriva acestor acte administrativ fiscale, societatea reclamantă a promovat contestaţie în conformitate cu dispoziţiile art.205 și următoarele Cod procedură fiscală, contestaţie a cărei soluţionare a fost suspendată prin decizia nr.199 din 11.07.2007, până la soluţionarea laturii penale de către organele de urmărire penală, iar după pronunţarea soluţiilor de către parchet, prin decizia nr.43 din 18.06.2008, A.N.A.F. – D.G.F.P. Prahova - Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia societăţii reclamante, menţinând în totalitate obligaţiile stabilite prin raportul de inspecţie fiscală, întrucât aceste obligaţii au fost corect și legal stabilite, reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar cu majorările aferente precum și taxă pe valoarea adăugată cu majorări și penalităţi, în condiţiile în care nu a înregistrat în contabilitatea societăţii în totalitate veniturile realizate și nu a colectat TVA-ul.
Organele de urmărire penală au efectuat cercetări în ceea ce privește săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată de către KM, respectiv complicitate la aceste infracţiuni de către SL și MD, în dosarul penal a fost administrată proba cu expertiză contabilă, ce a avut ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă societatea reclamantă a adus prejudicii bugetului de stat, lucrare întocmită de expert CV în dosarul nr.612/P/2007, iar, în urma analizării probelor administrate în această cauză penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria M a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei făptuitori prin rezoluţia nr.612/P/ 21.02.2008 .
Concluzionând, instanţa a avut în vedere că expertul contabil a arătat că în urma verificării evidenţelor contabile ţinute de către S.C. KP SRL, această societate nu a produs nici un prejudiciu bugetului stat, nu datorează impozitul pe profit, TVA și accesoriile acestora, pentru care a fost emisă decizia de impunere nr.2099 din 25.04.2007, ce constituie titlu de creanţă această probă fiind opozabilă părţilor, întrucât a fost administrată într-o cauză penală în condiţiile reglementate de Codul de procedură penală, iar organele de urmărire penală și-au fundamentat soluţiile pe aceste concluzii, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de cele trei persoane cu atribuţii în organizarea și ţinerea evidenţei contabile a reclamantei, Curtea a constatat că, în mod neîntemeiat, pârâţii au respins contestaţia administrativ-fiscală promovată de către societatea reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală A Finanţelor Publice Prahova în nume propriu și pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs se arată că soluţia este nelegală pentru că a fost interpretat eronat întregul material probator și dispoziţiile legale în materie, iar motivarea se sprijină exclusiv pe concluziile expertizei contabile, efectuată în faza urmării penale, fără a se ţine seama de argumentele organelor de control, deși motivarea unei hotărâri trebuie să răspundă, în fapt și în drept la toate pretenţiile formulate de părţi.
În ceea ce privește forţa probantă a expertizei, dispoziţiile din Codul de procedură civilă prevăd că instanţa nu este legată de concluziile acesteia ci este un mijloc de probă lăsat la aprecierea instanţei, ori instanţa de fond a preluat concluziile acesteia fără a înlătura apărările recurentei legate de fondul cauzei.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate și, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 261 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanţei și cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.
De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Se poate observa că instanţa de fond nu a făcut altceva decât să reia concluziile raportului de expertiză întocmit într-o cauză penală ce viza săvârșirea unor infracţiuni de către reprezentanţii societăţii reclamante, dar nu a analizat decizia atacată și nici motivele pentru care a înlăturat susţinerile organelor de control.
Mai mult, hotărârea cuprinde și motive contradictorii pentru că a respins capătul de cerere privind majorările de întârziere pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada că acestea ar fi fost stabilite de organele fiscale, nici a aplicării sechestrului asupra produselor finite.
Totodată, instanţa de fond nu numai că a motivat hotărârea pornind de la concluziile raportului de expertiză, dar acest raport a fost întocmit într-un dosar penal, fiind deci, un mijloc de probă extrajudiciară.
Pot fi folosite într-un litigiu, ca mijloc de probă și probe extrajudiciare dar, pentru respectarea principiului nemijlocirii, care este un principiu fundamental al procesului civil, probele trebuie să aibă caracter judiciar.
Mijloacele de probă extrajudiciare, ca o excepţie de la principiul nemijlocirii probelor, se pot folosi numai în cazul în care nu pot fi administrate probe judiciare.
În speţă, instanţa de fond, chiar dacă exista un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor efectuarea unui raport de expertiză în care să stabilească obiectivele în funcţie de cele consemnate în decizia organului fiscal și care să ducă la dezlegarea pricinii.
Recursul a fost admis, sentinţa atacată a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanţă, în baza art.312 alin.3 rap. la art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004.