Contract de închiriere a unui bun cu destinaţie de spaţiu locativ aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului de Stat. Contestarea cuantumului chiriei percepute. Instanţa competentă să soluţioneze litigiul.
Legea nr. 554/2004. art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2)
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: contract de închiriere. Chirie. Cuantum
Competenţă materială.
imobil aflat în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului de Stat.
Excepţie de neconstituţionalitate
Proprietatea privată a statului
Spaţiu locativ
Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat este organizată în temeiul H.G. nr. 60/2005, cu modificările ulterioare, ca persoană juridică funcţionând pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, având printre alte atribuţii, pe aceea de administrare, păstrare a integrităţii și protejării unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului.
Prin urmare, litigiul având ca obiect contestarea modului de calcul al chiriei percepute pentru bunurile proprietate privată a statului cu destinaţie de spaţiu locativ aflate în administrarea acestei autorităţi vizează raporturi juridice de natură civilă, ce intră în competenţa materială generală a judecătoriei, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Faptul că odată cu cererea de chemare în judecată a fost invocată și excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 9/2008* nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât în sfera de aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 intră exclusiv raporturile de drept administrativ născute în aplicarea ordonanţei de guvern contestate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
ICCJ, Secţia Contencios administrativ și fiscal, decizia 5684 din 10 decembrie 2009
*Notă: Ordonanţă de urgenţă nr. 9/2008, pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe m2 care se aplică pentru închirierea locuinţelor și terenului aferent acestora, aflate în domeniul public și privat al statului, administrate de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în M.Of. nr. 120 din 15/02/2008.
Reclamanţii GO, IM, ș.a. au chemat în judecată Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat și Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Administrarea și Întreţinerea Fondului Imobiliar, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună obligarea acestora de a calcula și percepe reclamanţilor chiria conform Legii nr.17/1994, nr.114/1996, O.U.G. nr.40/1999, H.G.N. nr.310/2007, restituirea sumelor plătite cu titlu de chirie majorată peste cuantumul chiriilor calculate conform dispoziţiilor legale menţionate anterior, în perioada martie 2008 până la soluţionarea cauzei, suspendarea măsurii administrative a pârâtei de a percepe chiria în cuantumul calculat conform O.U.G.nr.9/2008.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt titulari ai contractelor de închiriere pentru imobile care făceau parte la momentul închirierii din fondul locativ de stat, iar ulterior au trecut prin efectul H.G.nr.39/1996, în administrarea Regiei Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. În perioada dintre momentul dobândirii calităţii de chiriaș și anul 2008 au achitat o chirie calculată conform actelor normative incidente în materie, iar la începutul anului 2008, prin O.U.G. nr.9/2008, cuantumul chiriilor a fost majorat cu valori cuprinse între 10 până la 40 de ori mai mari, vătămându-i în sensul art.9 alin.1 și 5 din Legea nr.554/2004.
Curtea de Apel București, Secţia a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentinţa civilă nr.979 din 10 martie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâte și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că litigiul dedus judecăţii vizează raporturi de natură civilă, și în baza art.1 Cod procedură civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta MD, în temeiul art.158 alin.(3) Cod procedură civilă.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa și-a declinat în mod greșit competenţa către Judecătoria Sectorului 1 București, deoarece potrivit art.2 litera b) din Legea nr.554/2004, sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul acestei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
În acest sens, a arătat că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat este „persoană juridică mixtă de drept public și privat”, a cărei organizare și funcţionare este reglementată prin hotărâre a Guvernului și având ca obiect de activitate administrarea unor bunuri aflate în proprietatea privată a statului, dar cu o destinaţie specială. Prin urmare, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat are drept scop realizarea unor interese publice sau îndeplinirea de servicii publice, prin acte de putere publică, actele și contractele încheiate fiind asimilate actelor administrative în temeiul art.2 lit.b) și c) din Legea nr.554/2004.
În altă ordine de idei recurenta-reclamantă a solicitat ca în cazul în care argumentele menţionate mai sus nu vor fi acceptate, să se constate că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat este înregistrată în Registrul Comerţului București sub nr.J40/234/1991, așadar este asimilată unei societăţi comerciale. Dată fiind natura comercială a litigiului și obiectul acţiunii (obligaţia de a face), a arătat în final recurenta-reclamantă, „competenţa poate aparţine și Tribunalului București, Secţia a VI-a comercială, însă în nici un caz Judecătoriei Sector 1.”
Recursul nu este fondat.
Obiectul acţiunii constă în obligarea pârâtei de a calcula și percepe chiria pentru spaţiul locativ deţinut de reclamantă potrivit legislaţiei incidente, respectiv Legea 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative, Legea 114/1996 (Legea locuinţei), O.U.G. nr.40/1999 privind protecţia chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aprobată prin Legea nr.241/2001, respectiv H.G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/m2) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor adrninistrativ-teritoriale ale acestuia, precum și pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie și căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale și regiilor autonome, precum și restituirea către reclamanţi a sumelor plătite cu titlu de chirie majorata, peste cuantumul chiriilor calculate conform primului capăt de cerere, în perioada începând cu luna martie 2008 și până la momentul soluţionării prezentei cauze. (diferenţele intre chiriile plătite anterior si cele plătite conform noilor tarife).
Contractul de închiriere nr. 4044 din 24 martie 2006, în temeiul căruia recurenta-reclamantă deţine locuinţa situată în București, sector 1, a fost încheiat în conformitate cu art.27 din Legea locuinţei nr.114/1996, iar spaţiul închiriat face parte din domeniul privat al statului, figurând în anexa 4, poziţia nr.117 a H.G.nr.60/2005, cu modificările și completările aduse prin H.G. nr.265/2005.
Curtea mai reţine că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat este organizată în temeiul H.G.nr.60/2005, cu modificările ulterioare, ca persoană juridică funcţionând pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, având printre alte atribuţii, pe aceea de administrare, păstrare a integrităţii și protejării unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, obiectul acţiunii nu se referă la un act administrativ tipic sau asimilat în sensul art.2 alin.(1) lit.c) și art.2 alin.(2) din Legea nr.554/2004, iar pârâta nu este o autoritate publică conform definiţiei legale cuprinse în art.2 alin.(1) lit.b) din aceeași lege și nici nu poate fi asimilată unui comerciant care să imprime litigiului o natură de drept comercial.
Odată cu cererea de chemare în judecată a fost invocată și excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G.nr.9/2008, dar această împrejurare nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ potrivit art.126 alin.(6) din Constituţia României și art.9 din Legea contenciosului administrativ, pentru că, potrivit alineatului 5 al acestui text legal, acţiunea persoanei vătămate poate avea ca obiect numai acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin acte administrative, emise în executarea unor ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora precum și, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operaţiuni administrative. Cu alte cuvinte, intră în sfera de aplicare a art.9 din Legea nr.554/2004 numai raporturile de drept administrativ născute în aplicarea ordonanţei de guvern declarate neconstituţionale, raporturi juridice în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică și care sunt supuse unui regim de drept public.
Contractul de închiriere a unei locuinţe din domeniul privat al statului nu intră însă în această categorie, instanţa de fond constatând în mod corect că litigiul vizează raporturi juridice de natură civilă ce intră în competenţa materială generală a judecătoriei, potrivit art.1 alin.(1) Cod procedură civilă.