Militari. Răspundere materială. Irelevanța formei vinovăției.
O.G. nr. 121/1998, art. 5
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: culpă
Intenție
Militar
Prejudiciu
Răspundere materială
Rea-credință
Serviciu militar
Potrivit art. 5 din. O.G. nr. 121/1998 militarii răspund material pentru pagubele produse din vina lor, în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terțelor persoane și la a căror reparare a fost obligată instituția publică de care aceștia aparțin.
Este irelevantă forma vinovăției cu care a fost săvârșită fapta prejudiciabilă, legiuitorul nedistingând asupra săvârșirii acesteia din culpă ori cu intenție, astfel încât aprecierea potrivit căreia răspunderea materială a militarilor poate fi angajată numai în situația în care paguba a fost produsă cu rea-credință este lipsită de suport legal.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 211 din 22 ianuarie 2008
Prin Sentința nr. 43 din 17 mai 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul DC în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, respectiv Unitatea Militară 0251 București, instanța dispunând anularea Hotărârii nr. 155403/9.08.2005 emisă de Comisia de Soluționare a contestațiilor din cadrul UM 0251 București precum și a Hotărârii nr. 47/20.09.2006 emisă de Comisia de Jurisdicție a imputațiilor din cadrul MAI. Totodată instanța a admis contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de imputare nr.155099 din 4 iulie 2007 cu consecința exonerării reclamantului de la plata sumei de 4.424,90 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, că prin decizia nr. 155098/4.07.2006 reclamantului i s-a imputat suma de 4.424,90 lei, reprezentând drepturi salariale achitate angajatului PC, ca urmare a anulării deciziei de reziliere a contractului de muncă, decizie semnată de către reclamant în calitate de comandant al UM CJT Târgu-Mureș.
Instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina reclamantului reaua-credință la momentul la care aceasta a dispus desfacerea contractului de muncă al angajatului, având în vedere atribuțiile pe care le avea în calitate de comandant al unității militare și conținutul rapoartelor înaintate de către cei împuterniciți cu cercetarea disciplinară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA).
În
motivarea cererii, recurenta arată că nu se poate reține
că reclamantul ar fi săvârșit faptele fără
vinovăție, întrucât era obligat să cunoască normele legale
care reglementează domeniul în care își desfășura
activitatea, iar potrivit art.2 din O.G.nr.121/1998 privind răspunderea
materială a militarilor, această răspundere e angajată
pentru pagubele provocate de militari din vina acestora, fără
ca textul să distingă dacă fapta a fost săvârșită
cu sau fără intenție.
Consideră recurenta că interpretarea contrară, în cazul faptelor săvârșite din culpă de un militar, ar face imposibilă recuperarea de către instituție a prejudiciului astfel creat.
Recursul este fondat.
Atât Hotărârea nr.155403 din 9 august 2006 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din U.M. 0251 București, cât și hotărârea nr.47 din 20 septembrie 2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (actualul MIRA) au fost emise cu respectarea condițiilor de formă legale și sunt întemeiate pe dovezi asupra vinovăției reclamantului.
Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile O.G.nr.121/1998, considerând că răspunderea materială a militarilor poate fi angajată numai în situația în care paguba a fost produsă cu rea-credință.
În realitate, legiuitorul prevede vinovăția fără a distinge asupra săvârșirii faptei din culpă ori cu intenție.
În speță, lipsa relei-credințe nu-l poate exonera pe reclamant de răspundere, câtă vreme textul legal nu are în vedere asemenea excepții.
Recursul a fost astfel admis.