Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie. Contestarea măsurii. Instanţa competentă să judece litigiului.
Legea nr. 248/2004
În considerarea naturii civile a dreptului la liberă circulaţie, măsura restrângerii acestui drept este dispusă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, de către instanţa de judecată iar nu de către o autoritate administrativă. Acest fapt coroborat cu cel al stabilirii prin această lege a trei grade de jurisdicţie, spre deosebire de Legea nr. 554/2004 care a menţinut pentru litigiile de contencios administrativ principiul dublului grad de jurisdicţie, conduce la concluzia existenţei unei competenţe de drept comun, în soluţionarea litigiilor având ca obiect contestarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 366 din 23 ianuarie 2007
Tribunalul Constanţa – Secţia contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.224 din 5.04.2006, a admis cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei și Internelor, în contradictoriu cu pârâtul BM, dispunând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al acestuia pentru o perioadă de un an de zile.
Această măsură a fost dispusă în temeiul art.38 lit.a) din Legea nr.248/2005, motivat de faptul că pârâtul a fost returnat din Spania în baza Acordului de readmisie pentru depășirea termenului de ședere, în considerentele hotărârii specificându-se că restrângerea dreptului la libera circulaţie vizează teritoriul respectivei ţări.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri, apreciind că în mod greșit s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie doar pe teritoriul Spaniei, fără a se avea în vedere rectificarea art.52 din Legea nr.248/2005, publicată în M.Of. nr.316 din 7.04.2006, în considerarea căreia până la data aderării României la Uniunea Europeană măsura instituită în condiţiile art.38 trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Prin decizia nr.17/CA din 11.08.2006, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat „apelul în contencios administrativ” declarat de Direcţia Generală de Pașapoarte, având în vedere dispoziţiile art.39 alin. (1) coroborate cu cele ale 52 din Legea nr.248/2004, prin prisma cărora s-a concluzionat că dreptul constituţional al fiecărei persoane la libera circulaţie pentru toate statele Uniunii Europene nu poate fi încălcat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, Direcţia Generală de Pașapoarte invocând motivul prevăzut de art.304 alin. (1) pct.9 C.proc.civ în dezvoltarea căruia a susţinut, că metoda sistematică de interpretare a normelor juridice privește modalitatea de stabilire a sensului normei juridice prin încadrarea sa în economia actului normativ din care face parte, iar prin aplicarea acesteia, coroborând dispoziţiile art.52, art.38 și art.39 alin. (1) din Legea nr.248/2006, se impune concluzia că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie să se refere la toate statele U.E.
Sesizată astfel cu soluţionarea unui recurs împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de contencios administrativ, Înalta Curte, examinând actele dosarului, a constatat incidenţa motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.3 C.proc.civ, urmare a încălcării normelor imperative ce reglementează competenţa materială a instanţelor, pentru considerentele următoare.
Conform art.25 din Constituţia României „dreptul la libera circulaţie, în ţară și în străinătate este garantat”, iar „legea stabilește condiţiile exercitării acestui drept”.
Restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la categoriile de persoane prevăzute de art.38 din Legea nr.248/2005 și numai în condiţiile prevăzute de această lege.
Potrivit dispoziţiilor art.39 alin. (1) și (2) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, această măsură se dispune de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul persoanei în cauză, iar când acesta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Același text de lege, prin alineatele (4) și (5) a stabilit căile de atac și un termen de 5 zile pentru exercitarea acestora. Potrivit acestor prevederi legale, hotărârea este supusă apelului la curtea de apel competentă teritorial, iar hotărârea curţii de apel este supusă recursului.
Dreptul la libera circulaţie are incontestabil, o natură civilă, iar în considerarea acesteia legiuitorul a adoptat o reglementare specială, dispunând între altele, ca măsura restrângerii exercitării lui să fie dispusă de instanţa de judecată și nu de o autoritate administrativă.
Obiectul cererii poartă așadar asupra unui drept civil, aceasta neputând fi circumscrisă acţiunilor în contencios administrativ în sensul dispoziţiilor art.1 și 8 din Legea nr.554/2004, pentru a atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Reglementând condiţiile și procedura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în străinătate, Legea nr.248/ 2005 nu a prevăzut competenţa instanţei de contencios administrativ, făcând trimitere doar la competenţa tribunalului fără nici o distincţie. De asemenea, a stabilit 3 grade de jurisdicţie, spre deosebire de Legea nr.554/2004 care a menţinut pentru litigiile de contencios administrativ principiul dublului grad de jurisdicţie, respectiv judecata în fond și în recurs. Prin urmare, competenţa atribuită într-o atare ipoteză nu poate fi decât o competenţă de drept comun, soluţionarea litigiilor realizându-se de secţia civilă a instanţei competente pentru fiecare grad de jurisdicţie.
Or, în speţă, chiar de la înregistrarea cererii s-a stabilit greșit natura litigiului și, mai mult, Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat asupra unui „apel în contencios administrativ, deși o atare cale de atac nu este prevăzută de Legea nr.554/2004”.
Cum natura litigiului este hotărâtoare în stabilirea competenţei materiale a instanţelor judecătorești, iar hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu încălcarea unor reguli imperative de competenţă, Curte a casat ambele hotărâri, ca efect al admiterii recursului, în condiţiile art.312 alin. (1) și (3), coroborat cu art.304 pct.3 și 313 Cod procedură civilă și să trimită cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă Tribunalului Constanţa – Secţia civilă.