Poliţist. Cerere de pensionare anticipată. Schimbarea datei de încetare a raporturilor de serviciu. Inducere în eroare. Consecinţe.

O.U.G. nr. 185/2005

 

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 185/2005 a fost modificat art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiștilor, în sensul majorării de la 45 la 50 de ani pentru bărbaţi, și respectiv de la 40  la 45 de ani pentru femei, a vârstei de la care poliţiștii, care și-au desfășurat activitatea în condiţii de muncă deosebite, un număr minim de ani, pot solicita pensionarea anticipată.  

            Poliţistul care îndeplinind condiţiile legale prevăzute de Legea nr. 179/2004, a formulat cerere de pensionare anticipată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 185/2000, se bucură de beneficiul legii vechi. Soluţia se menţine chiar și în situaţia în care,  ulterior formulării cererii de ieșire la pensie, reclamantul a solicitat schimbarea datei de încetare a raporturilor sale de serviciu, la solicitarea expresă a conducerii inspectoratului de poliţie, care avea cunoștinţă de iminenta modificare a legii, fiind astfel în faţa unui consimţământ viciat, prin inducere în eroare.

 

 

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

                                                                   Decizia nr. 1965 din 12 aprilie 2007

 

            Prin acţiunea înregistrată la 25 ianuarie 2006 reclamantul GG a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), Ministerul Administraţiei și Internelor și Inspectoratul de Poliţie al judeţului Constanţa (I.P.J. Constanţa), solicitând obligarea primului pârât să avizeze favorabil cererea sa privitoare la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie anticipată și înaintarea acesteia spre aprobare ministrului administraţiei și internelor, obligarea acestuia să emită ordinul de încetare a raporturilor sale de serviciu cu drept de pensie anticipată și obligarea I.P.J. Constanţa să-i întocmească dosarul de pensionare și să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei și Internelor.

            În motivarea acţiunii arată că este încadrat ca ofiţer de poliţie din anul 1984, că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani și îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 și că a înţeles să solicite pensionarea anticipată prin raportul din 11 octombrie 2005, la care nu a primit un răspuns oficial.

            Mai arată că prin raportul din 9 noiembrie 2005 a solicitat încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, cerere înaintată la I.G.P.R., de către I.P.J. Constanţa, cu aviz favorabil, dar că nici până în prezent nu a primit vreo comunicare privind modul de soluţionare a cererii și că ulterior a aflat că I.G.P.R. a adresat instituţiilor din subordine rugămintea ca cererile poliţiștilor privind încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie de serviciu anticipată să fie soluţionate cu data de 31 decembrie 2005.

            Susţine că a trebuit să facă o nouă cerere, la 28 noiembrie 2005, prin care a solicitat recunoașterea dreptului  consacrat de art. 65 lit.a) din Legea nr. 360/2002 și art. 17 din Legea nr.179/2004 și că a aflat că s-a modificat legislaţia privitoare la pensionarea anticipată în sensul că vârsta de pensionare a crescut de la 45 la 50 de ani pentru bărbaţi, însă cum cererea de pensionare anticipată a fost formulată  sub imperiul legii vechi, trebuie să i se aplice prevederile acesteia.

            Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentinţa civilă nr. 570/CA din 12 iunie 2006 a admis acţiunea, în sensul că a obligat I.G.P.R. la avizarea favorabilă a cererii reclamantului și la înaintarea acesteia spre aprobare Ministerului Administraţiei și Internelor, a anulat măsura luată la data de 3 ianuarie 2006 cu privire la respingerea propunerii de încetare a raporturilor de serviciu cu drept de pensie anticipată și a obligat Ministerul Administraţiei și Internelor să emită ordinul de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului cu drept de pensie anticipată și pe pârâtul I.P.J. Constanţa să întocmească dosarul de pensionare al reclamantului și să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei și Internelor.

            Instanţa reţine că reclamantul îndeplinește condiţiile speciale prevăzute de legiuitor pentru a beneficia de pensie de serviciu anticipată, respectiv împlinirea vârstei de 45 de ani și desfășurarea activităţii în condiţii de muncă deosebite sau speciale.

            Mai reţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, prin care s-a modificat art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 în sensul pensionării anticipate a persoanelor care au împlinit vârsta  de 50 de ani bărbaţii și 45 de ani femeile, dacă și-au desfășurat activitatea în condiţii de muncă speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care cel puţin 10 ani efectiv ca poliţiști sau militari, deoarece reclamantul  a solicitat pensionarea anticipată anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe și îi sunt aplicabile dispoziţiile legislaţiei în vigoare la acea dată.

            Împotriva sentinţei au declarat recurs toţi pârâţii.

            I.P.J. Constanţa susţine că la data formulării primei cereri reclamantul nu îndeplinea condiţiile privind vârsta de pensionare anticipată, că i s-a indicat ulterior să reformuleze  cererea de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 31 decembrie 2005, ceea ce a și făcut, achiesând astfel la recomandarea de a renunţa la solicitarea  anterioară.

            Consideră că cererea ulterioară i s-a respins pentru că nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensie anticipată, faţă de solicitarea ca pensionarea să fie începând cu data de 31 decembrie 2005.

            Ministerul administraţiei și internelor critică sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că instanţa nu a ţinut cont de incidenţa prevederilor Legii nr. 179/2004 care prevedea situaţiile speciale pentru pensionarea anticipată, între care reclamantul nu se regăsea.

            I.G.P.R. susţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, menţionând că nesoluţionarea cererii reclamantului din data de 11 octombrie 2005 s-a datorat deficitului foarte mare de poliţiști, numărului mare de poliţiști care cereau încetarea raporturilor de serviciu cu instituţia și angajamentelor luate de România faţă de Uniunea Europeană și că adresa din 22 noiembrie 2005 a inspectorului general al Poliţiei Române a fost o recomandare adresată structurilor din teritoriu pentru ca acestea să discute cu poliţiștii spre a rămâne în continuare în activitate.

            Menţionează că pentru stabilirea drepturilor la pensie nu prezintă relevanţă data depunerii cererii de încetare a raporturilor de serviciu, ci data încetării acestor raporturi, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 179/2004.

            Recursurile sunt nefondate.

            Intimatul a formulat cerere, la data de 11 octombrie 2005, prin care solicită aprobarea încetării raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, ţinându-se cont că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani necesară pentru pensionarea anticipată.

            La cererea sa nu a primit rezolvare, cu toate că a revenit cu o nouă cerere la data de 9 noiembrie 2005 și apoi la data de 28 noiembrie 2005, prin care stăruia în soluţionarea favorabilă a solicitării sale începând cu data de 30 noiembrie 2005.

            La datele când intimatul a formulat cele 3 cereri, prin care solicita aprobarea pentru încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate, îndeplinea condiţiile legale pentru pensionare anticipată, prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiștilor și anume la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani și a desfășurat activitatea în condiţii de muncă deosebite sau speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care 10 ani ca poliţist.

            I.G.P.R. a refuzat să rezolve favorabil cererile intimatului, ca și a altor poliţiști care au depus astfel de cereri, recomandând structurilor aflate în subordinea sa să discute cu poliţiștii respectivi pentru a renunţa la cererile de pensionare anticipată sau ca aceste cereri să fie soluţionate începând cu data de 31 decembrie 2005, având în vedere că urma să se modifice art. 17 lit.b din Legea nr. 179/2004.

            Necunoscând faptul că textul respectiv se va modifica, la stăruinţa conducerii I.P.J. Constanţa intimatul a formulat o altă cerere, la data de 12 decembrie 2005, prin care a solicitat ca raporturile de serviciu să înceteze începând cu data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate.

            Dar, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, s-au modificat prevederile art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004, în sensul că vârsta  pentru pensionarea anticipată la poliţiștii bărbaţi s-a majorat de la 45 ani la 50 ani, astfel că începând cu data de 23 decembrie 2005, în baza modificării legii, intimatul n-ar mai fi îndeplinit condiţia privind vârsta pentru pensionare anticipată și în considerarea acestei modificări i s-a respins, în final, cererea referitoare la încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate.

            Însă, trebuie ţinut cont – pe de o parte – că intimatul a depus 3 cereri prin care stăruia în sensul încetării raporturilor de serviciu la data de 30 noiembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, iar pe de altă parte– că a fost indus în eroare să formuleze o nouă cerere fără să aibă cunoștinţă că se preconiza modificarea dispoziţiilor legale privitoare la vârsta necesară pentru pensionarea anticipată.

            Pretinsa achiesare a intimatului la recomandarea de a renunţa la cererea de pensionare începând cu data de 30 noiembrie 2005 și de a cere încetarea raporturilor de serviciu la data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, nu poate fi avută în vedere pentru că s-a făcut în condiţii speciale, prin inducerea în eroare a intimatului.

            Cert este faptul că acesta a făcut repetate diligenţe în vederea pensionării anticipate și cum îndeplinea condiţiile legale pentru rezolvarea favorabilă a solicitării sale, la momentul indicat în cerere, exista obligaţia pentru recurenţi de a propune, respectiv de a aproba cererea de încetare a raporturilor de serviciu la data 30 noiembrie 2005, în vederea pensionării anticipate.

            Trebuie ţinut cont că erau aplicabile dispoziţiile legale în vigoare la data formulării cererii, respectiv la 11 octombrie 2005, dată la care nu era adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005 spre a putea fi avută în vedere la soluţionarea cererii intimatului, art. 1 din Codul civil stabilind că legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă.

            Instanţa de fond interpretând corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză și a pronunţat o hotărâre legală și temeinică, recursurile au fost respinse ca nefondate.