Fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap. Obligare nelegală la plata contribuţiei. Aplicare formală și excesivă a legii.
O.U.G. nr. 102/2005
Potrivit dispoziţiilor art. 42 și art. 43 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, privind protecţia specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările ulterioare, agenţii economici care nu angajează persoane cu handicap sau care nu fac dovada că au solicitat trimestrial Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, au obligaţia de a plăti bugetului de stat, lunar o sumă prevăzută în actul normativ.
Este excesivă interpretarea potrivit căreia agentul economic datorează plata contribuţiei pentru fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, ca urmare a neîndeplinirii cerinţei formale a solicitărilor trimestriale, în condiţiile în care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă atestase faptul că pentru perioada supusă controlului, nu avea în evidenţele sale pentru repartizare persoane cu handicap calificate pentru activitatea respectivului agent economic. O astfel de interpretare excede scopului urmărit în adoptarea legii, acela de a asigura protejarea drepturilor și intereselor persoanelor cu handicap iar nu cel de a asigura executarea unei cerinţe cu caracter formal.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 2041 din 17 aprilie 2007
Prin acţiunea formulată la data de 10 martie 2006 reclamanta S.C. H S.R.L. Botoșani a solicitat anularea deciziei nr. 221/6 decembrie 2005 emisă de Administraţia Naţională a Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor și a deciziei de impunere nr. IV/6356/1 martie 2005 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoșani, întocmită în baza Raportului de inspecţie fiscală din data de 23 februarie 2005, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 618623 RON reprezentând: TVA (500409), dobândă la TVA (58526 RON), penalităţi la TVA (14668 RON), impozit pe profit (12680 RON), dobânzi aferente (4176 RON), penalităţi la impozit pe profit (1141 RON), fond solidaritate socială pentru persoane cu handicap (23520 RON), dobânzi aferente (3377 RON) și penalităţi aferente (126 RON).
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că nu datorează această sumă, deoarece: suma de 500409 RON reprezentând TVA, cu dobânzile și penalităţile aferente, a fost stabilită ca urmare a unei diferenţe de preţ la produsele din lemn, diferenţă în valoare de 2364498 RON, organul fiscal stabilind-o în afara documentelor contabile, doar estimativ, cu încălcarea prevederilor art. 66 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003; cu privire la suma de 51192 RON TVA impusă la plată și aferentă cumpărării unui cămin de nefamiliști, reclamanta susţine că în mod eronat organul fiscal a considerat-o nedeductibilă pentru lipsa dovezii transferului dreptului de proprietate și a înregistrării tranzacţiei în sistemul general de cadastru, în speţă fiind o livrare de bunuri pentru dovedirea căreia, factura fiscală este suficientă; suma de 12680 RON impozit pe profit cu dobânzile și penalităţile aferente nu este datorată, organul fiscal stabilind eronat caracterul nedeductibil al impozitului pe profit; 50719 RON cheltuieli cu materiale consumabile înregistrate în ianuarie 2003 la punctul de lucru Cislău judeţul Buzău, arătând că, odată ce același organ fiscal a reţinut că societatea nu a înregistrat activitate de producţie, nu a avut nici venituri aferente. Susţine reclamanta că în aceeași modalitate nu i s-au dedus nici cheltuielile cu personalul pentru perioada iulie – septembrie 2004 la același punct de lucru Cislău, deși, la fel, nu s-a înregistrat activitate comercială și nici venituri; suma de 23520 RON fiind pentru fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, cu dobânzile și penalităţile aferente, nu se datorează deoarece AJOFM Botoșani nu a repartizat societăţii persoane în această situaţie, astfel că nu este culpa sa pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 269/2006 a Curţii de Apel Suceava, Secţia comercială, contencios administrativ și fiscal, acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Instanţa a înlăturat raportul de expertiză contabilă apreciind că are concluzii contradictorii și a constatat că decizia de impunere și Raportul de inspecţie fiscală sunt legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta, arătând că inspecţia fiscală nu a fost precedată de înștiinţarea reclamantei cu 30 zile înainte de începerea inspecţiei, astfel încât toate actele întocmite sunt nelegale; că suma de 12680 RON impozit pe profit și accesoriile nu este datorată, întrucât pentru cheltuielile aferente lunii ianuarie 2003 a obţinut profit în lunile următoare anului 2003; că suma reprezentând TVA și accesorii nu este datorată deoarece nu are relevanţă transcrierea vânzătorii în Cartea funciară; că diferenţa de TVA dintre suma precizată mai sus (51192 RON pentru achiziţionarea căminului de nefamiliști) și 500409 RON a fost greșit stabilită, întrucât preţurile de achiziţie diferă în funcţie de perioada și de calitatea materialului; că cel mai mare preţ a fost obţinut din livrările la export, în timp ce pe piaţa internă a vândut lemn de calitate inferioară, chiar și ca lemn de foc; că suma de 23520 RON contribuţie la fondul special destinat persoanelor cu handicap este greșit stabilită, deoarece în perioada supusă controlului AJOFM nu a avut în evidenţă persoane cu handicap, calificate în meseriile necesare societăţii.
Recursul este fondat.
Suma reprezentând impozit pe profit (12680 RON), cu penalităţile și dobânzile aferente, nu este datorată de reclamantă.
Din probele administrate în cauză rezultă că, în luna ianuarie 2003, reclamanta a efectuat cheltuieli în valoare de 50719 RON pentru activitatea punctului de lucru Cislău, judeţul Buzău, în vederea realizării producţiei în anul 2003. Aceste cheltuieli au fost necesare pentru exploatarea masei lemnoase, valorificată în lunile următoare anului 2003 (contravaloare combustibil, piese de schimb, alte consumabile).
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, impozitul pe profit se datorează pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, care se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora într-un an fiscal.
Recurenta a obţinut profit în lunile următoare lunii ianuarie 2003 și cheltuielile respective le-a avut în vedere la calculul profitului la sfârșitul anului 2003, la încheierea exerciţiului financiar.
Invocarea de către organele fiscale a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002 nu are relevanţă în speţa dedusă judecăţii, textul referindu-se la calculul profitului impozabil, calcul care, așa cum s-a arătat, are loc la sfârșitul anului financiar.
Referitor la TVA în sumă de 51192 RON și accesoriile aferente, în legătură cu achiziţionarea de către reclamantă a unui cămin de nefamiliști, Curtea apreciază că a fost greșit stabilită în sarcina recurentei.
Achiziţionarea construcţiilor, clădirilor, nu este impusă de legislaţia română obligativităţii actului autentic, așa cum sunt impuse terenurile. Ca urmare, conform art. 969 și art. 1295 Cod civil, convenţia părţilor este suficientă și are putere de lege între părţi. Emiterea facturii nr. 6126201/30 martie 2003 este legală și producătoare de efecte juridice, inclusiv pe plan fiscal, iar neînscrierea dreptului de proprietate în Cartea funciară, invocată de organele fiscale, nu condiţionează valabilitatea vânzării – cumpărării. De aceea, trimiterea făcută de intimată la prevederile Legii nr. 7/1996 este lipsită de relevanţă, legea fiscală nelegînd valabilitatea operaţiunii de întabularea dreptului de proprietate.
Conform art. 1 și 3 din Legea nr. 345/2002, modificată, în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată se cuprind livrările de bunuri, care înseamnă transferul de dreptului de proprietate asupra bunurilor deţinute de proprietar către beneficiar. Situaţia recurentei circumscrie acestor texte legale, astfel încât instanţa de fond a apreciat greșit când a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada transferului dreptului de proprietate.
În ceea ce privește diferenţa de TVA dintre suma totală de 500409 RON contestată și suma de mai sus, de 51192 RON, Curtea constată că această sumă (449217 lei TVA, plus dobânzi de 40066 RON, plus penalităţi de 9549 Ron) este datorată de petentă.
Recurenta a contestat suma respectivă la data de 14 iunie 2005, conform adresei nr. I/7000 înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoșani și nu o dată cu plângerea iniţială, pentru restul sumelor, la data de 30 martie 2005.
În aceste condiţii, petenta a introdus tardiv contestaţia pentru suma menţionată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 176 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, care prevăd pentru contestare termenul de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal. Din acest motiv Administraţia Naţională a Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin decizia nr. 221/6 decembrie 2005, la pct. 3, a respins contestaţia ca nedepusă în termen.
Referitor la suma de 23520 RON (și accesoriile aferente) reprezentând contribuţie la fondul special destinat persoanelor cu handicap, se constată că a fost greșit stabilită în sarcina reclamantei.
Potrivit dispoziţiilor art. 42 și 43 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 102/1999 cu modificările ulterioare, agenţii economici care nu angajează persoane cu handicap sau care nu fac dovada că au solicitat trimestrial Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, au obligaţia de a plăti bugetului de stat, lunar, o sumă prevăzută în actul normativ.
Este real faptul că în perioada supusă controlului, septembrie 2003 – septembrie 2004, recurenta nu a formulat o astfel de solicitare Agenţiei Naţionale pentru Ocupare a Forţei de Muncă. A formulat o astfel de cerere în anul următor iar Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu adresa nr. 6789/14 aprilie 2005 a precizat că în perioada septembrie 2003 – septembrie 2004 nu a avut în evidenţă persoane cu handicap calificate în meseriile corhănitor, fasonator mecanic, tractorist și motorist, calificări necesare activităţii reclamantei.
Așadar, recurenta, și în situaţia în care solicita trimestrial în perioada supusă controlului (septembrie 2003 – septembrie 2004) repartizarea de persoane cu handicap, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu putea să-i repartizeze astfel de persoane calificate în meseriile folosite de societate, pentru că nu le avea în evidenţă.
De aceea, neîndeplinirea cerinţei formale a solicitărilor trimestriale nu are relevanţă, întrucât recurenta nu ar fi avut cum să angajeze persoane cu handicap din moment ce Agenţia nu avea în evidenţă astfel de persoane iar obligarea la plata sumei de 23520 lei plus accesoriile aferente este nefondată, stabilită prin aplicarea formală și excesivă a textului legal, fără analizarea situaţiei de fapt din perioada controlată.
În legătură cu primul motiv de recurs vizând încălcarea de către organele fiscale a dispoziţiilor art. 99 și 100 din Codul de procedură fiscală, în sensul că nu a încunoștiinţat-o pe recurentă de efectuarea controlului cu 30 de zile înainte de începerea inspecţiei, Curtea constată că nu poate fi analizat, întrucât recurenta nu a formulat o astfel de apreciere în contestaţia adresată Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală (și nici în acţiune).
Cât privește raportul de expertiză contabilă, în mod netemeinic instanţa l-a înlăturat în totalitate. În cuprinsul raportului există unele neclarităţi și interpretări personale ale expertului, însă instanţa avea obligaţia să le menţină pe cele temeinice, cum sunt cele referitoare la sumele de 500409 RON TVA, de 23520 RON contribuţie la fondul special destinat persoanelor cu handicap și parţial cele referitoare la impozitul pe profit.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis, sentinţa modificată și acţiunea, admisă în parte. Au fost anulate actele atacate pentru sumele analizate mai sus, reclamanta urmând să rămână obligată la plata sumei de 449217 lei TVA plus dobânzi de 40066 lei, plus penalităţi de 9549 lei, pentru care a formulat tardiv contestaţia.