Societate comercială la care Statul este acţionar majoritar. Conducere în baza unui contract de performanţă. Natura actului. Eliberare din funcţie. Instanţa competentă material să judece contestarea.
O.U.G. nr. 79/2001, art.1, art. 4 alin.(1)
Cod procedură civilă, art. 2 alin. (1) lit. a)
Potrivit art. 1 și art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziţii cu caracter financiar, societăţile naţionale la care statul este acţionar majoritar sunt agenţi economici iar conducerea lor se asigură de către persoane fizice în baza unui contract de performanţă, anexă la contractul individual de muncă.
Verificarea legalităţii eliberării din funcţia de conducător al unei astfel de societăţi nu intră în competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, întrucât actele pe care se întemeiază litigiul, respectiv contractul de performanţă și ordinul de eliberare din funcţia de conducere, fiind întocmite cu privire la administrarea unei societăţi comerciale pe acţiuni, sunt lipsite de caracterul unor acte administrative de autoritate. Competenţa de soluţionare a litigiului va aparţine astfel tribunalului, ca instanţă comercială.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 2066 din 18 aprilie 2007
Notă:
O.U.G. nr 79/2001 privind întărirea
disciplinei economico-financiare și alte dispoziţii cu caracter financiar,
publicată în M.Of. nr. 297
din
Prin acţiunea înregistrată la 12 ianuarie 2006, reclamantul GV a solicitat anularea Ordinului nr. 1900/4 noiembrie 2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor și Turismului pentru eliberarea sa din funcţia de director general și președinte al consiliului de administraţie al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional București – Băneasa Aurel Vlaicu” S.A., reîncadrarea în funcţia deţinută și plata drepturilor salariale de la data de 4 noiembrie 2005 și până la data pronunţării sentinţei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că ordinul atacat nu cuprinde motivele de fapt pentru care a fost eliberat din funcţie și a fost emis abuziv, cu încălcarea drepturilor sale stabilite prin contractul de performanţă nr. 28/11 iulie 2005.
Pârâtul Ministrul Transporturilor, Construcţiilor și Turismului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că a semnat actul atacat în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 12 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004, dar calitatea procesuală aparţine autorităţii publice emitente, ca titulară a obligaţiei corelative dreptului dedus judecăţii.
Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 1934/21 septembrie 2006, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului transporturilor, construcţiilor și turismului și a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 16 și art. 24 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care conducătorul autorităţii publice emitentă a actului contestat nu are calitate procesuală pasivă și a admis excepţia invocată în acest sens.
Acţiunea a fost respinsă cu motivarea că ordinul de eliberare din funcţie a reclamantului a fost legal emis în raport cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 524/1998, coroborate cu dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost eliberat din funcţie ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de încredere necesare executării mandatului încredinţat de ministerul pârât la data numirii în funcţie prin Ordinul nr. 1017/6 iulie 2005. Pentru acest considerent, instanţa de fond a respins motivul de nelegalitate privind nemotivarea ordinului contestat, reţinând că actul de eliberare din funcţie este consecinţa retragerii încrederii acordate reclamantului și nu reprezintă o sancţiune pentru neîndeplinirea criteriilor din contractul de performanţă nr. 28/27 iulie 2005 sau pentru o abatere disciplinară.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând, în temeiul art. 312 alin. (2) și (6), art. 314 raportat la art. 304/1 Cod procedură civilă, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa competentă, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive și admiterea acţiunii formulate pentru anularea Ordinului nr. 1900/4 noiembrie 2005 și obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale cuvenite.
În primul motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a soluţionat greșit cauza în baza Legii nr. 554/2004, având în vedere că raporturile juridice dintre părţi au fost stabilite prin contractul de performanţă, supus normelor de dreptul muncii.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Transporturilor, Construcţiilor și Turismului și s-a arătat că ministrul este emitentul ordinului contestat și are calitatea de a răspunde în justiţie pentru legalitatea actului administrativ.
În motivele de recurs invocate pe fondul pricinii, s-a susţinut că instanţa de fond a respins neîntemeiat acţiunea, considerând că nemotivarea ordinului nu este o cauză de nelegalitate, întrucât ministerul emitent a acţionat în calitate de mandant. Recurentul a învederat că raportul juridic dedus judecăţii are ca obiect ordinul ministrului, ca act administrativ de autoritate și nu contractul de performanţă sau contractul individual de muncă, astfel încât exista obligaţia motivării ordinului, ca o condiţie de legalitate a actului administrativ. Recursul este fondat.
Prin Ordinul nr. 1900/4 noiembrie 2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcţiilor și Turismului în baza art. 9 alin. (2) și alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 524/1998 și art. 12 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004, recurentul GV a fost eliberat din funcţia de director general și președinte al consiliului de administraţie al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional București Băneasa – Aurel Vlaicu” S.A. și a fost încadrat la aceeași societate pe un post corespunzător pregătirii profesionale.
Recurentul a fost numit în această funcţie prin Ordinul nr. 1070/6 iulie 2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcţiilor și Turismului și a încheiat cu Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional București Băneasa – Aurel Vlaicu” S.A. contractul de performanţă nr. 28/11 iulie 2005, precum și contract de muncă în condiţiile dreptului comun, aflat încă în vigoare.
Ordinul de eliberare din funcţie a recurentului este sub aspect formal un act administrativ, pentru că a fost emis de o autoritate publică, dar prin conţinutul său nu reprezintă un act de autoritate, nefiind emis de ministerul intimat în regim de putere publică.
La întocmirea acestui act, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor și Turismului a acţionat în numele statului, în calitate de titular al capitalului social la Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional București Băneasa – Aurel Vlaicu” S.A.
Conform art. 9 alin. (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 524/1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional București Băneasa – Aurel Vlaicu” S.A., coroborate cu dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea și funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor și Turismului, directorul general al societăţii naţionale este numit și eliberat din funcţie prin ordin al ministrului.
Denumirea de ordin a actului și autoritatea publică emitentă au fost greșit considerate de instanţa de fond ca fiind de esenţa actului administrativ de autoritate, supus controlului judecătoresc în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Calificarea juridică dată actului de instanţa de fond nu corespunde raporturilor juridice dintre părţi, dat fiind că recurentul nu a îndeplinit o funcţie publică și a desfășurat activitatea de conducător al unui agent economic în baza contractului individual de muncă și a contractului de performanţă încheiate cu Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional București Băneasa – Aurel Vlaicu” S.A., în regim de drept comun, ca acte de drept privat.
Prin ordinul contestat, recurentul a fost eliberat din funcţia de conducător al unei societăţi naţionale, înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 524/1998 sub forma juridică a societăţii comerciale pe acţiuni, al cărei unic acţionar este statul, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor și Turismului pentru actele de gestiune a patrimoniului persoanei juridice.
Din actele constitutive ale Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional București Băneasa – Aurel Vlaicu” S.A. rezultă că societatea nu exercită prerogative de serviciu public, în sensul de activitate organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes public. De asemenea, se reţine că societatea nu are exploatarea directă a bunurilor din domeniul public în numele statului, folosind numai elemente de infrastructură aparţinând domeniului public în baza contractului de concesiune nr. MM2715/2001 încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinţei.
Potrivit art. 1 și art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2001, aprobată prin Legea nr. 412/2001, societăţile naţionale la care statul este acţionar majoritar sunt agenţi economici și conducerea lor se asigură de către persoane fizice în baza unui contract de performanţă, anexă la contractul individual de muncă.
Contractul de performanţă este definit de același act normativ ca fiind acordul de voinţă încheiat între agentul economic, printr-un reprezentant și conducătorul agentului economic, care are ca obiect îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanţă, aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, în schimbul drepturilor salariale, stabilite prin contractul individual de muncă și se revizuiește anual.
În raport de clauzele specifice pe care le cuprinde, contractul de performanţă are natura juridică de mandat comercial, fiind reglementat ca anexă la contractul de muncă numai pentru conducătorul agentului economic la care statul este acţionar unic sau majoritar. De altfel, chiar la art. 8 lit. d) din contractul de performanţă încheiat de recurent s-a stipulat expres încetarea de drept a contractului în cazul renunţării directorului general la mandatul încredinţat.
Prin încheierea acestui contract, recurentul a devenit titularul altor drepturi și obligaţii decât cele rezultate din contractul individual de muncă, astfel încât nu a avut numai calitatea de funcţionar și implicit, de salariat al societăţii comerciale, pentru a fi incidente în cauză normele de drept comun din legislaţia muncii, cum neîntemeiat s-a susţinut în primul motiv de recurs.
Spre deosebire de contractul individual de muncă, ordinele de numire și eliberare din funcţia de director general și de președinte al consiliului de administraţie, precum și contractul de performanţă produc efecte juridice în privinţa administrării societăţii comerciale la care statul este acţionar majoritar, pentru care art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2001 a prevăzut expres aplicarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Ordinele astfel emise de ministerul intimat condiţionează exercitarea funcţiei de conducător al agentului economic la care statul este acţionar majoritar, motiv pentru care validitatea actului de eliberare din funcţie a recurentului nu poate fi analizată independent de contractul de performanţă.
În consecinţă, raportul juridic dedus judecăţii se întemeiază pe ordinul emis de ministerul intimat în exercitarea atribuţiilor de reprezentant al statului, ca acţionar majoritar al agentului economic și pe contractul de performanţă, acte juridice pentru care instanţa de contencios administrativ nu este competentă să se pronunţe, având în vedere că nu sunt acte administrative de autoritate, nu au fost încheiate în regim de putere publică și nu cuprind clauze preponderent de drept public.
Fiind acte întocmite cu privire la administrarea unui agent economic, organizat sub forma societăţii comerciale pe acţiuni, competenţa de soluţionare a cererii de anulare aparţine în primă instanţă tribunalului, conform art. 2 alin. (1) lit. a) Cod procedură civilă.
Recursul a fost admis.