Adopţie internaţională. Refuzul de soluţionare a cererii de adopţie. Competenţa instanţei de contencios administrativ de a analiza caracterul refuzului.
Legea nr. 273/2004
Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. h)
Refuzul Biroului pentru Adopţii de a analiza cererea privind adopţia unui minor pentru motivul inexistenţei unei baze legale în analizarea noilor cereri de adopţie internaţională, are natura unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, care exprimă voinţa explicită a autorităţii publice de a nu da curs unei solicitări. Acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ împotriva acestui act este așadar admisibilă, instanţa de fond având obligaţia de a analiza dacă refuzul în cauză a fost sau nu justificat.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 2506 din 15 mai 2007
CN și TI, cetăţeni italieni, au chemat în judecată Oficiul Român pentru Adopţii, solicitând anularea actului administrativ nr.2130 din 8 martie 2006, precum și a actului de răspuns la plângerea prealabilă nr.3362 din 4 mai 2006, prin care autoritatea publică emitentă le-a comunicat refuzul său de rezolvare a cererii de încuviinţare a adopţiei minorului HA.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.273/2004, au formulat cererea de adopţie a minorului, înregistrată sub nr.2283/2003, în baza Legii nr.347/2002 și a reglementării internaţionale în materia adopţiilor, a Legii nr.18/1990 și a Legii nr.30/1994, de ratificare a Convenţiei O.N.U. cu privire la apărarea drepturilor omului, copilului și libertăţilor fundamentale, precum și a Convenţiei de la Haga, ratificată prin Legea nr.84/1994.
Deși au urmat procedura administrativă prealabilă instituită de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, pârâtul a refuzat să emită actul legal de avizare a adopţiei minorului, motivând că acesta nu este supus adopţiei internaţionale.
În opinia reclamanţilor, atât răspunsul cât și interpretarea dată de pârât normelor legale incidente nu sunt corecte, deoarece prin actele normative mai sus menţionate s-a stabilit obligaţia acestuia de a înregistra cererea și de a o trimite instanţei de judecată competentă să dispună încuviinţarea adopţiei.
Prin sentinţa civilă nr.155 din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că adresa nr.2130 din 8 martie 2006, emisă de pârât nu constituie un act administrativ în sensul dispoziţiilor art.2 alin. (1) lit.c) din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ. Pe de altă parte, în cauză nu poate fi reţinută nici existenţa refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, în condiţiile în care documentaţia depusă de reclamanţi odată cu cererea de adopţie a copilului a fost restituită ca urmare a intrării în vigoare, la 1 ianuarie 2005 a Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, ale cărei condiţii nu erau îndeplinite.
Împotriva sentinţei reclamanţii au declarat recurs.
Recurenţii au susţinut că în mod greșit prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, apreciind că adresa nr.2130 din 8 martie 2006 nu are caracterul unui act administrativ, întrucât prin această adresă, autoritatea publică emitentă a refuzat nejustificat să îndeplinească o obligaţie legală ce privește o cerere legitimă, de înregistrare a petiţiei și transmitere la instanţa competentă, împreună cu documentaţia de adopţie.
De asemenea, deși au dovedit că prin actul menţionat mai sus s-au nesocotit drepturi legitime privind realizarea interesului superior al unui copil aflat în dificultate, cât și dreptul lor de a forma o familie, cu copii adoptaţi, cu respectarea normelor legale naţionale și internaţionale în vigoare, curtea de apel a nesocotit și aplicat eronat prevederile art.1 alin. (1), art.2 alin. (1) lit.e) și n) din Legea nr.554/2004.
Recursul este fondat.
Prin adresa nr.2130 din 8 martie 2006, Biroul Român pentru Adopţii a comunicat reclamanţilor CN și TI că cererea lor în vederea adoptării minorului HA nu a fost analizată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia și Adopţia Copilului deoarece „nu a existat nici o bază legală în analizarea noilor cereri de adopţie internaţională”.
Atât prin formă, cât și prin conţinut, adresa respectivă, ca de altfel și adresa nr.3362 din 4 mai 2006 au natura unor acte administrative unilaterale, cu caracter individual, care exprimă voinţa explicită a autorităţii publice emitente de a nu da curs cererii formulată de reclamanţi în temeiul reglementării legale în vigoare la data înregistrării cererii de adopţie.
În această situaţie, în mod greșit prima instanţă a considerat că adresele contestate nu constituie acte administrative supuse controlului jurisdicţional de legalitate pe calea contenciosului administrativ și prin sentinţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Ținând seama de considerentele expuse și apreciind că instanţa de fond avea de analizat dacă refuzul pârâtului a fost sau nu justificat, respectiv dacă sunt întrunite în speţă, condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.2 alin. (1) lit.h) din Legea nr.554/2004, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul, cu consecinţa casării sentinţei și trimiterii cauzei la aceeași instanţă pentru soluţionarea în fond.