. Asociație. Recunoașterea caracterului de utilitate publică. Refuz. Legalitate.
O.G. nr. 26/2000, art. 38
Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. j)
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Asociație
Hotărâre de Guvern
Normă juridică. Caracter supletiv
Refuz nejustificat de a soluționa o cerere
Utilitate publică
Potrivit art. 38 din Ordonanța 26/2000, cu privire la asociații și fundații, dacă o asociație sau o fundație îndeplinește cumulativ mai multe condiții expres prevăzute de lege, acesteia îi poate fi recunoscut caracterul de utilitate publică. Caracterul supletiv al acestei norme face ca refuzul Guvernului de a emite hotărârea de recunoaștere a caracterului de utilitate publică să nu fie nejustificat, chiar și în condițiile în care asociația solicitantă îndeplinea toate condițiile impuse de lege.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 3683 din 3 octombrie 2007
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr.404/2/2007, reclamanta Asociația S a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul General, ca prin sentința ce va pronunța instanța să dispună anularea deciziei din 26 aprilie 2006 de respingere a cererii sale de acordare a statutului de utilitate publică solicitat în baza art.40 din O.G. nr.26/2000, cu modificările și completările ulterioare, pârâtul urmând a fi obligat să emită o nouă decizie prin care să i se acorde acest titlu.
Reclamanta și-a motivat acțiunea în sensul că hotărârea emisă de pârât în 24 aprilie 2006, de respingere a cererii sale, este netemeinică și nelegală, întrucât din documentația depusă în susținerea cererii pentru acordarea statului de utilitate publică, rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000, iar Ministerul Culturii și Cultelor prin adresa nr.2235 din 30 iunie 2006 a propus Guvernului recunoașterea asociației ca fiind de utilitate publică, și cu toate acestea cererea i-a fost respinsă fără nici o motivare.
Pârâtul Guvernul României, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Urmare analizării actelor și lucrărilor din dosar, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.859 din 21 martie 2007, prin care a respins excepția inadmisibilității acțiunii și admițând acțiunea formulată de reclamantă a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de recunoaștere a acesteia ca fiind o asociație de utilitate publică, obligând totodată pe pârât de a reanaliza cererea reclamantei asociației și de a-i recunoaște acesteia prin hotărâre de Guvern statutul de asociație de utilitate publică, în condițiile art.38 și următorii din O.G. nr.26/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr.246/2005.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că din dovezile de la dosar a rezultat că petenta reclamantă asociație a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulativ prevăzute de art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr.246/2005 cap.6 pentru a fi recunoscută ca fiind de utilitate publică, astfel că deși pârâtul invocă, ca o justificare, caracterul supletiv al normelor de reglementare, refuzul acordării acestui statut este nejustificat, astfel că sunt întrunite dispozițiile art.8 alin. (1) coroborat cu art.2 alin. (2) din Legea nr.554/2004, petenta fiind astfel vătămată în drepturile sale.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul Guvernul României, a declarat recurs, susținând că instanța de fond în mod greșit a obligat Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului să reanalizeze cererea în sensul recunoașterii prin hotărâre de Guvern a Asociației S ca fiind de utilitate publică, atâta timp cât hotărârile de recunoaștere se adoptă de către Guvern și nu de Secretariatul General al Guvernului, acesta din urmă îndeplinind doar un rol de coordonator, cu unică atribuție stabilită prin lege – identificarea autorității competente din punct de vedere al obiectului de activitate al petentei și transmiterea documentației către aceasta.
Pe de altă parte, susține recurentul-pârât, din interpretarea textului de lege – art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000, cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.246/2005, rezultă că o asociație sau fundație, poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică, deci simplul fapt că sunt întrunite condițiile cerute de text nu obligă Guvernul la o recunoaștere ipso facto.
Mai precizează recurentul că legiuitorul, prin modul în care este formulat textul de lege, a lăsat la latitudinea executivului să hotărască dacă este oportun sau nu să adopte o hotărâre prin care o asociație sau fundație să fie recunoscută ca fiind de utilitate publică.
Recursul este fondat.
Prima critică referitoare la greșita obligare a Secretariatului General al Guvernului la reanalizarea cererii în sensul recunoașterii prin hotărâre de Guvern a Asociației S ca fiind asociație de utilitate publică, este întemeiată.
Astfel, art.39 alin. (1) din O.G. nr.26/2000, cu privire la asociații și fundații, prevede că „Recunoașterea unei asociații sau fundații de utilitate publică se face prin hotărâre a Guvernului. În acest scop, asociația sau fundația interesată adresează o cerere Secretariatului General al Guvernului, care o înaintează în termen de 15 zile ministerului sau organului de specialitate al administrației publice centrale în a cărei sferă de competență își desfășoară activitatea”.
În speță, Secretariatul General al Guvernului a înaintat cererea ministerului de resort și anume Ministerului Culturii și Cultelor care și-a dat avizul favorabil pentru obținerea statutului de asociație de utilitate publică.
Având în vedere și dispozițiile art.108 alin. (1) din Constituția României, republicată, potrivit cărora, „Guvernul adopta hotărâri și ordonanțe”, apare evident faptul că Secretariatul General al Guvernului, nu are decât rolul de a asigura derularea operațiunilor tehnice aferente actului de guvernare, așa cum de altfel menționează și prevederile art.1 din H.G. nr.405/2007 referitoare la funcționarea Secretariatului General al Guvernului.
Cea de-a două critică formulată de pârât în sensul că întrunirea condițiilor stabilite de lege pentru dobândirea statutului de asociație de utilitate publică, nu obligă guvernul la o recunoaștere ipso facto, este și ea întemeiată.
Art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.246/2005, prevede că „o asociație sau fundație, poate fi recunoscută de Guvernul României”, ca fiind de utilitate publică.
Din modul de exprimare al legiuitorului, rezultă ca simplul fapt al întrunirii condițiilor nu obliga Guvernul să emită o hotărâre prin care să recunoască asociației sau fundației respective statutul de utilitate publică.
Mai mult, art.40 alin. (2) din O.G. nr.26/2000, menționează că „în cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii, precum și a tuturor documentelor necesare luării deciziei” Guvernul României decide asupra propunerii de recunoaștere.
Dacă propunerea se respinge, soluția va fi comunicată asociației sau fundației de către autoritatea administrativă la care s-a înregistrat cererea de recunoaștere, în termen de 120 zile de la data depunerii cererii și a documentelor necesare luării deciziei”.
Concluzia ce se desprinde este așadar, aceea că deși întrunite condițiile prevăzute de lege, Guvernul poate să respingă un proiect de act normativ privind recunoașterea unei asociații ca fiind de utilitate publică, acesta având posibilitate de a aprecia în funcție și de oportunitatea adoptării unui astfel de act.
De altfel, asupra oportunității adoptării acestui statut se apreciază nu numai în funcție de condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a ne afla în sfera utilității publice definită ca fiind „orice activitate care se desfășoară în domenii de interes public general sau al unor colectivități”, ci și în raport de consecințele recunoașterii utilității publice care conferă asociației sau fundației anumite drepturi și obligații cel puțin față de acestea din urmă Guvernul fiind cel mai în măsură să aprecieze asupra admisibilității unei astfel de cereri.
Dar, trebuie observat, că chiar și instanța de fond a reținut că dispozițiile art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000, au un caracter supletiv, deci nu imperativ, caracter justificat de folosirea sintagmelor „poate fi recunoscută de Guvernul României, ca fiind de utilitate publică” sau „dacă propunerea se respinge”.
Refuzul pârâtului de recunoaștere a statutului de utilitate publică, nu este așadar unul nejustificat, așa cum în mod nelegal reține prima instanță prin hotărârea pronunțată, aceasta dând o interpretare greșită dispozițiilor O.G. nr.26/2006 și considerând că dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în mod automat executivul trebuie să adopte actul administrativ solicitat, în speță hotărârea de Guvern prin care să i se recunoască petentei statutul de asociație de utilitate publică.
Recursul a fost astfel admis.