8. Decizie de impunere. Contestare. Suspendarea procedurii de soluționare datorită sesizării organelor în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni. Condiția existenței unei legături între posibilul caracter infracțional al faptelor și soluționarea contestației administrative.
C. proc. fisc. art. 184 alin. (1) lit. a)
Cuprins pe materii: Drept financiar și fiscal
Indice alfabetic: Contestație administrativă
Decizie de impunere
Infracțiune. Indicii privind săvârșirea.
Procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă. Suspendare.
Față de scopul avut de măsura suspendării prevăzută de dispozițiile art. 184 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, respectiv clarificarea și eliminarea tuturor bănuielilor privind săvârșirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influență asupra soluției dată în procedura administrativă de soluționare a contestației deciziei administrativ fiscale, faptul că sesizarea organelor de cercetare s-a făcut cu privire la trei dintre furnizorii societății contestatoare și nu față de vreun angajat al acesteia din urmă, nu este de natură să afecteze caracterul legal al luării acestei măsuri.
Necesitatea determinării realității operațiunilor comerciale evidențiate prin facturile emise de către cele trei societăți și evidențiate în contabilitatea contestatoarei, cu efect direct asupra cuantumului obligațiilor bugetare ale acesteia, face ca legătura strânsă dintre posibilul caracter infracțional al faptelor și soluționarea contestației administrative a societății în cauză, să fie pe deplin demonstrată.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 4461 din 20 noiembrie 2007
Notă: Instanța a avut în vedere dispozițiile Codului de procedură fiscală în forma publicată în M.Of. nr. 863 din 26/09/2005, cu modificările și completările ulterioare. Art. 184 alin. (1) lit. a) a devenit art. 214 alin. (1) lit. b), în forma republicată în M.Of. nr. 513 din 31/07/2007
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. ACT S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor anularea parțială a deciziei nr. 282 din 14.12.2006, în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr.85 din 31.05.2006, pentru suma de 609.059 lei, până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
In opinia reclamantei această măsură
este nelegală întrucât soluția pe latura penală nu poate avea o
înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată
în procedura
administrativă. A mai arătat reclamanta că nu i se poate
reține nici o vină pentru faptul că o parte dintre furnizorii
săi au avut un comportament fiscal necorespunzător.
Prin sentința civilă nr. 1089 din 24 aprilie 2007, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de S.C. ACT S.R.L. și a anulat în parte decizia nr. 282 din 14 decembrie 2006 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației până la soluționarea laturii penale, obligând intimata să soluționeze contestația.
Instanța de fond a reținut că măsura suspendării procedurii de soluționare a contestației de către autoritatea pârâtă este nelegală, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 184 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură fiscală.
A mai constatat prima instanță că nu s-au făcut acte de urmărire penală împotriva vreunei angajat al societății reclamante, motiv pentru care a apreciat că soluția pe latură penală nu poate avea nici o influență asupra contestației, drepturile și obligațiile fiscale ale reclamantei nefiind influențate de faptele penale săvârșite de persoane străine de societate.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, criticând hotărârea instanței de fond pentru greșita aplicare a legii, respectiv a prevederilor art.184 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind C. proc. fisc, ceea ce în opinia sa a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice.
În opinia recurentei – pârâte instanța de fond a reținut în mod eronat că nu se impunea în cauza de față suspendarea soluționării contestației formulate de reclamanta-intimată, pe motiv că nu s-au efectuat acte de urmărire penală împotriva angajaților săi iar soluția dată pe latură penală nu poate avea nici o influență asupra respectivei contestații, întrucât prevederile legale incidente instituie posibilitatea suspendării și în situația în care au fost numai sesizate organele de urmărire penală, fără să fie începută urmărirea penală.
Recurenta-pârâtă a menționat, că există o strânsă interdependență între soluționarea contestației pe cale administrativă și stabilirea caracterului infracțional al faptelor pentru care organele de control au făcut sesizările penale, fiind necesar ca organul de soluționare a contestațiilor să stabilească mai întâi realitatea operațiunilor privind achizițiile de bunuri înregistrate în evidența contabilă a contestației, în condițiile în care organele de control au stabilit ca neductibile cheltuielile aferente mai multor facturi în discuție, datorită faptului că în urma verificărilor efectuate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța nu s-a putut stabili realitatea relațiilor comerciale ale reclamantei-intimate cu trei dintre furnizorii săi. Recursul este fondat.
Prin decizia nr.282 din 14.12.2006 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, privind soluționarea contestației formulate de societatea reclamantă S.C. A S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr.85/31.05.2006, s-a reținut cu privire la suma totală de 609.059 lei reprezentând impozit pe profit, cu dobânzi și penalități aferente și TVA plus dobânzi, majorări și penalități aferente, că actele de control încrucișat efectuate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța cu privire la furnizorii contestatoarei-reclamante și care stau la baza măsurilor dispuse prin raportul inspecției fiscale și decizia de impunere contestată, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. În cuprinsul aceleiași decizii, amplu motivate, se reține că organele de inspecție fiscală au stabilit ca nedeductibile cheltuielile în sumă de 1.776.199 lei aferente mai multor facturi emise de societățile comerciale SC A&I SRL, SC P&T SRL și SC TC SRL, cu care reclamanta-intimată a avut relații comerciale, întrucât în urma controalelor încrucișate nu s-a putut stabili realitatea relațiilor comerciale cu cei trei furnizori menționați, reținându-se totodată că aceste societăți nu funcționează la sediul declarat.
În aceste condiții s-a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța efectuarea de cercetări privind existența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 lit.b) din Legea nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, republicată.
Reținându-se că între stabilirea obligațiilor bugetare cu titlu de impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată în sumă totală de 609.059 lei din decizia de impunere nr.85/2006, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr.770043/2006, contestată de reclamantă și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență, de care depinde soluționarea procedurii administrative în temeiul art.184 din O.G. nr.32/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, a fost suspendată soluționarea contestației pe cale administrativă, urmând a fi reluată în funcție de soluția pronunțată pe latura penală.
Contrar celor stabilite de către instanța de fond, Înalta Curte reține că măsura suspendării dispusă în cadrul soluționării administrative a contestației formulate de reclamanta-intimată, de altfel amplu motivată, a fost luată cu respectarea și corecta aplicare a prevederilor art.184 din C.proc.fisc.
Potrivit acestui text de lege menționat și în cuprinsul sentinței atacate, organul de soluționare poate suspenda prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Finalitatea acestei norme legale, rațiunea ei sau mai bine spus scopul în care a fost edictată (ratio legis) este aceea de a clarifica și elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârșirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influență asupra soluției date în procedura administrativă, prealabil însă emiterii deciziei administrativ fiscale.
Ceea ce este hotărâtor așadar, este legătura dintre potențialul caracter penal al faptei și soluția organului administrativ, legiuitorul înțelegând să acorde prioritate organului de cercetare penală.
Din această perspectivă împrejurarea reținută de instanța de fond, în sensul că sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut numai cu privire la trei dintre furnizorii societății reclamante nu și față de vreun angajat al acesteia din urmă, este lipsită de relevanță. Legătura strânsă dintre posibilul caracter infracțional al faptelor și soluționarea contestației administrative a reclamantei-intimate constă în necesitatea de a determina realitatea operațiunilor comerciale evidențiate prin facturile emise, înregistrate în contabilitatea contestatoarei, cu efect direct asupra cuantumului obligațiilor bugetare cu titlu de impozit de profit TVA și respectiv majorări de întârziere și penalități aferente reținute în sarcina societății reclamante–contestatoare. După cum s-a arătat deja, organele de control au stabilit ca nedeductibile pentru reclamanta-intimată tocmai cheltuielile aferente facturilor emise de cele trei societăți față de care, incontestabil s-au făcut sesizări pentru cercetări penale, neputându-se stabili certitudinea operațiunilor comerciale.
Reținând așadar că în temeiul art.184 alin. (1) din C.proc.fisc. s-a motivat existența legăturii strânse dintre stabilirea potențialului caracter infracțional al faptei săvârșite de cei trei furnizori ai societății reclamante și soluționarea contestației pe cale administrativă a acesteia din urmă, Înalta Curte, în temeiul art.312 C. proc. Civ. a admis recursul, a modificat în tot sentința atacată și în fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei cu consecința menținerii măsurii suspendării dispuse de recurentă prin Decizia nr.282/14.12.2006.