Autoritate de lucru judecat. Problema identității de obiect.
Codul civil, art. 1201
Codul de procedură civilă, art. 166
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: Acțiune
Autoritate de lucru judecat
Cauză
Nulitate.
Obiect
Părți
Potrivit art. 1201 Cod Civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate.
Pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că este același. Soluția dată în prima acțiune are autoritate de lucru judecat în cea de a doua acțiune, chiar dacă în primul litigiu nulitatea absolută a actului, a fost discutată numai pe cale incidentală.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 4615 din 29 noiembrie 2007
Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2004, reclamantul NV a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, solicitând a se dispune comunicarea a mai multor acte, printre care și a ordinului de trecere în rezervă nr.01107 din 25 iunie 1998 al I.G.P.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 13 septembrie 2004, când a fost primit în audiență de directorul general al D.G.M.P. a adresat un memoriu, prin care solicita copii de pe actele respective.
Cererea a fost respinsă cu motivarea că reclamantul s-a adresat organului ierarhic superior – Inspectoratul General al Poliției.
La 31 ianuarie 2005, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând anularea ordinului de trecere în rezervă nr.01107 din 25 iunie 1998 al I.G.P., susținând încălcarea prevederilor art.134 pct.2 din Legea nr.10/1972 și art.13 alin.4 din Legea nr.1/1970, în sensul că, ordinul nu i-a fost comunicat în scris.
Prin sentința civilă nr.656 din 6 aprilie 2005 pronunțată în dosarul nr.5441/2004, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ a admis excepția autorității de lucru judecat și i-a respins acțiunea ca urmare a admiterii excepției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1688 din 5 decembrie 2000 a Curții de Apel București, irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului prin Decizia nr.4143 din 11 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu aceiași pârâți, anularea hotărârii Consiliului de judecată constituit la nivelul D.G.P.M.B. din 4 mai 1998, obligarea pârâților să-i înmâneze o copie de pe ordinul de trecere în rezervă, cât și o copie de pe hotărârea Consiliului de judecată, anularea ordinului de trecere în rezervă nr.01107 din 25 iunie 1998 și repunerea în drepturile stabilite conform Legii nr.80/1995.
Între cauza de față și cauza care a făcut obiectul Dosarului nr.570/2000 există identitate de obiect atât asupra capătului de cerere precizat privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr.01107/1998, cât și asupra cererii de comunicare a acestuia și implicit a dovezii comunicării.
Întrucât se solicită anularea Ordinului, cererea privind comunicarea dosarului cu cercetarea prealabilă disciplinară și a celorlalte înscrisuri nu a fost considerată capăt de cerere principal sau accesoriu, acestea fiind acte care au stat la baza emiterii ordinului.
S-a mai reținut că nu are relevanță că în Dosarul nr.570/2000, s-a solicitat și anularea hotărârii Consiliului de judecată. Cauza este identică, întrucât instanța s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei Ordinului sub toate aspectele.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de art.3041 Cod procedură civilă.
1. Se arată că instanța care a soluționat Dosarul nr.570/2000 a refuzat să se pronunțe asupra nulității absolute a actului administrativ atacat – Ordinul nr.01107 din 25 iunie 1998.
Drept motive de nulitate a actului s-au invocat: inexistența ștampilei organului emitent; încălcarea art.13 alin. (4) din Legea nr.1/1970; încălcarea art.134 pct.1 din Legea nr.10/1972; ordinul nu a fost comunicat în scris.
2. Nu există identitate de obiect.
Sentința civilă nr.1681 din 1 aprilie 2005 nu s-a pronunțat asupra cererii de modificare a acțiunii din data de 15 iunie 2000, prin care se solicita anularea ordinului de trecere în rezervă nr.01107/1998.
Cererea precizată din prezentul dosar are drept obiect anularea ordinului de trecere în rezervă pentru încălcarea prevederilor art.134 pct.2 din Legea nr.10/1972 și art.13 alin. (4) din Legea nr.1/1970, în sensul că actul nu a fost comunicat în scris.
3. Nu există identitate de cauză.
Prin sentința civilă nr.1681 din 5 decembrie 2000, acțiunea a fost respinsă ca nefondată, în lipsa dosarului de cercetare prealabilă și fără a se analiza legalitatea actului administrativ din perspectiva motivelor invocate prin acțiunea de față.
4. Temeiul de drept pentru care s-a solicitat constatarea nulității absolute a ordinului de trecere în rezervă nr.01107/1998 nu este identic cu temeiul de drept invocat în cazul cererii privind anularea Hotărârii Consiliului de judecată din 4 mai 1998.
Anularea ordinului de trecere în rezervă nr.01107/1998 a fost solicitată pentru încălcarea unor prevederi imperative ale legii de către organul emitent, iar anularea Hotărârii din 4 mai 1998 a fost solicitată pentru analizarea vinovăției recurentului - reclamant.
Intimata-pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând îndeplinite prevederile art.166 Cod procedură civilă și aretr.1201 Cod civil.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate.
Iar potrivit art.166 C. proc.civ. excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice fază a judecății, chiar și înaintea instanței de recurs.
Pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că este același.
În ambele acțiuni reclamantul a solicitat anularea ordinului de trecere în rezervă și depunerea la dosar a actelor care au stat la baza luării măsurii.
În prima hotărâre, instanța a respins cererea de anularea ordinului de trecere în rezervă.
Prin cauză, din perspectiva autorității de lucru judecat, se înțelege cauza raportului juridic a dreptului pus în discuție, fundamentul pretenției afirmate, și anume causa debendi.
Așadar, cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția, categoria juridică sau principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa.
În dosarul nr.579/2000 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1681 din 5 decembrie 2000 s-a invocat necomunicarea ordinului de trecere în rezervă.
Instanța care a soluționat dosarul a constatat că ordinul a fost comunicat în ședință publică, aceasta însemnând că o asemenea comunicare este valabilă, neafectată de nulitate.
Aceeași apărare a făcut-o reclamantul pe calea recursului, precum și pe calea revizuirii.
Rezultă că asupra apărării privind necomunicarea ordinului de trecere în rezervă, instanța care a soluționat prima acțiune s-a pronunțat prin respingerea cererii.
Soluția dată în prima acțiune are autoritate de lucru judecat în cea de-a doua acțiune, chiar dacă în primul litigiu, împrejurarea nulității absolute a actului prin necomunicarea acestuia în scris s-a discutat numai pe cale incidentală.
Reclamantul nu poate încerca valorificarea aceluiași drept printr-o nouă acțiune, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat.
Și condiția privitoare la identitatea părților este îndeplinită, împrejurarea rezultând din petitul cererilor de chemare în judecată.
Față de acestea, instanța de recurs a constatat neîndeplinirea motivelor de recurs invocate, respingându-l astfel, ca nefondat.