Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Expropriere pentru motive de utilitate publică. Lipsa motivării hotărârii Comisiei instituite în temeiul art. 15 din Legea nr. 33/1994. Nulitate.

Legea nr. 33/1994, art. 12-18

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Act administrativ. Condiţii de legalitate.

                             Motivare.

                             Nulitate.        

     Dreptul de proprietate.

                             Expropriere pentru motive de utilitate publică.

                                   

 

În considerarea caracterului excepţional conferit, atât prin Constituţie cât și prin Codul Civil, cedării dreptului de proprietate privată ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, măsurile premergătoare exproprierii, instituite prin art.12-18 din Legea nr.33/1994, sunt imperative.

 Astfel, cerinţa motivării hotărârii comisiei de analizare a întâmpinărilor ce au fost formulate faţă de propunerile de expropriere, constituie o condiţie sine qua non a legalităţii acesteia, prin care se garantează atât transparenţa actului decizional cât și posibilitatea cenzurării lui de către instanţa de judecată, în conformitate cu art. 20 din lege. În aceste condiţii, obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiţie de formă,  ea trebuind privită ca o condiţie de legalitate ce vizează fondul actului administrativ, de a cărei îndeplinire depinde însăși valabilitatea respectivului act.

 

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

                                                                   Decizia nr. 274 din 26 ianuarie 2006

 

 

            Prin acţiunea înregistrată la data de 31 mai 2005, N.I. a solicitat în contradictoriu cu S.C.”H” SA, anularea hotărârii Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere în vederea realizării investiţiei de interes naţional înregistrată la Consiliul local Sântămăria Orlea cu nr.1253 din 16 mai 2005, precum și a procesului verbal pentru consemnarea rezultatului deciziei respectivei comisii și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să se stabilească valoarea reală și suprafaţa imobilului.

            În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâta nu a stabilit suprafaţa reală a terenurilor în raport cu extrasele de C.F., iar valoarea propusă este mult prea mică faţă de amplasamentul și ramul de cultură precum și valoarea masei lemnoase existentă pe acest teren.  Prin sentinţa civilă nr.186 din 5 august 2005, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia comercială și de contencios administrativ a admis acţiunea reclamantei, a anulat actele atacate cu privire la reclamantă și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre motivată, conform dispoziţiilor Legii nr.33/1994.

            Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, pârâta S.C.”H” SA București.

            Recursul este nefondat.

            Astfel, având în vedere caracterul de excepţie conferit de Constituţia României și de Codul civil  cedării prin expropriere a dreptului de proprietate privată, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art.12-18 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică măsurile premergătoare exproprierii.

            Comisia instituită în baza dispoziţiilor art.15 din lege, potrivit dispoziţiilor art.18 din același act normativ, în urma deliberării poate să accepte punctul de vedere al expropriatorului sau îl poate respinge și va consemna aceasta într-o hotărâre motivată, astfel cum corect a reţinut și instanţa de fond.

            Voinţa legiuitorului exprimată în textul de lege este aceea de a pune atât la îndemâna expropriatorului, a proprietarilor cât și a instanţei un act al cărui conţinut să confere, pe de o parte, posibilitatea de a cunoaște raţiunile pentru care a fost adoptat, iar, pe de altă parte, posibilitatea cenzurii acestuia,  conform art.20 din lege.

            Prin urmare, Înalta Curte a constatat că obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiţie de formă, ci ca o condiţie de legalitate ce vizează fondul actului administrativ, instanţa de fond procedând corect prin aplicarea sancţiunii anulării actului pe considerentul nemotivării acestuia.

            De altfel, nici una din criticile aduse soluţiei instanţei de fond cu privire la faptul că aceasta nu a analizat cele invocate în acţiune și în apărare nu pot fi reţinute în raport cu faptul că instanţa nu are posibilitatea de a realiza o astfel de analiză câtă vreme actul supus cenzurii nu este motivat.

            Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală și temeinică, recursul a fost respins.