Jurisdicţie administrativă specială. Condiţia notificării prealabile a organului administrativ jurisdicţional în cazul renunţării la calea specială de atac.
Legea nr.554/2004, art.6 alin. (3)
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Jurisdicţie administrativă specială.
Prematuritatea cererii.
În situaţia în care legea prevede posibilitatea atacării unui act administrativ și în cadrul unei jurisdicţii speciale administrative, iar partea optează pentru această cale, ea este datoare fie să parcurgă integral procedura specială, fie dacă hotărăște să renunţe la această procedură, să notifice intenţia sa, în prealabil, organului administrativ jurisdicţional. În caz contrar, cererea adresată instanţei de contencios, va fi respinsă ca prematură.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 605 din 22 februarie 2006
S.C.”PMH” SRL Constanţa a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, solicitând anularea actului administrativ fiscal nr.1738 din 19 ianuarie 2005, precum și a titlurilor executorii nr.1223-1236 din 7 februarie 2005, prin care s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale de 9.651.616.539 ROL reprezentând majorări și penalităţi de întârziere aferente sumelor amânate la plată în baza convenţiilor nr.24/2002 și respectiv nr.21/2002, arătând că a respectat întocmai graficele de eșalonare la plată stabilite în baza celor două convenţii, astfel încât urma să beneficieze de reducerea cu 50% și respectiv 75% a majorărilor și penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor restante către bugetul de stat, respectiv către bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel cum era stabilit în convenţii. A mai arătat că în urma intrării în vigoare a OG nr.94/2004, aprobată prin Legea nr.507/2004, îndeplinește condiţiile pentru a beneficia la 31 decembrie 2004 de scutirea la plata majorărilor și penalităţilor de întârziere amânate la plată prin cele două convenţii, astfel încât actul administrativ fiscal din 19 ianuarie 2005 a fost întocmit printr-o interpretare eronată a prevederilor ordonanţei.
Prin sentinţa civilă nr.181 din 20 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepţia privind prematuritatea actului, invocată de pârât, și a admis în parte acţiunea, în sensul anulării actului administrativ-fiscal nr.1738 din 19 ianuarie 2005 și al titlurilor executorii nr.1223 – 1236 din 7 februarie 2005.
Instanţa a reţinut că, în raport de norma specială prevăzută de art.174 alin.1 Cod procedură fiscală, societatea nu era obligată să epuizeze procedura administrativă de contestare, având dreptul de a se adresa instanţei de judecată în vederea realizării dreptului său și că reclamanta a respectat prevederile celor două convenţii încheiate privind condiţiile de acordare a înlesnirilor și graficele de eșalonare la plată, astfel încât nu se justifică stabilirea majorărilor și penalităţilor de întârziere consemnate în actul administrativ fiscal întocmit la 19 ianuarie 2005.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa și Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au declarat recurs invocând greșita respingere a excepţiei prematurităţii acţiunii, în raport de împrejurarea că reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva actului fiscal, după care, fără a aștepta epuizarea căii administrative de atac, prin emiterea unei decizii de către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a adresat direct instanţei, care a dispus anularea actului atacat.
Pe fondul litigiului, recurenţii au arătat că adresa nr.1738 din 19 ianuarie 2005, a cărei anulare s-a dispus, nu îndeplinește condiţiile pentru a fi considerată un act administrativ de autoritate, întrucât prin acea adresă, societatea a fost doar înștiinţată că urmează să achite obligaţiile bugetare restante, actul fiind așadar, doar o înștiinţare de plată, conform art.136 Cod procedură fiscală, urmată de emiterea titlurilor executorii.
Recursul este fondat.
Astfel, reclamanta și-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.21 alin.4 din Constituţie, potrivit cărora jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative și gratuite și pe prevederile art.174 alin.1 Cod proc. fisc, conform cărora contestaţia administrativă împotriva actelor fiscale nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale, în condiţiile legii.
Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale nu are caracter obligatoriu.
În cauză însă, reclamanta a urmat această procedură, formulând contestaţie administrativă, înregistrată sub nr.11232 din 23 februarie 2005, ce a fost transmisă Ministerului Finanţelor Publice –Direcţia Generală Soluţionare Contestaţii, ca organ administrativ jurisdicţional competent să emită decizie potrivit art.178 alin.1 lit.c Cod proc fisc.
Reclamanta nu a așteptat însă epuizarea procedurii administrative, adresându-se ulterior cu acţiune instanţei de contencios administrativ, cerere în care a invocat și dispoziţiile Legii nr.554/2004.
Prevederile legii contenciosului administrativ vin în completarea dispoziţiilor Codului de procedură fiscală care reglementează jurisdicţia administrativă specială, în art.6 alin.3 din Legea nr.554/2004 prevăzându-se posibilitatea pentru partea
care a optat pentru această jurisdicţie să renunţe la calea administrativ-jurisdicţională, caz în care va notifica intenţia sa organului administrativ - jurisdicţional sesizat, ce va emite o decizie care să ateste această împrejurare.
Reclamanta nu s-a conformat însă acestor dispoziţii, sesizând instanţa de contencios administrativ fără a notifica acest fapt Ministerului Finanţelor Publice ce fusese deja sesizat cu soluţionarea procedurii administrative de contestare a actului administrativ fiscal.
Și în ipoteza în care reclamanta, prin contestaţia adresată Ministerului Finanţelor Publice, a înţeles să opteze pentru efectuarea recursului administrativ prevăzut de art.7 alin.2 din Legea nr.554/2004, avea dreptul de a sesiza instanţa de judecată de-abia după primirea răspunsului sau după expirarea termenului de răspuns, ceea ce nu s-a întâmplat.
În consecinţă, critica privind neefectuarea procedurii prealabile este întemeiată, motiv pentru care Curtea, admiţând recursul declarat de pârâţi, a casat sentinţa și a respins acţiunea ca prematur introdusă.