Suspendarea actului administrativ. Condiţii.
Legea nr. 554/2004, art. 14, art.15
Legea nr. 21/1996
Suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu, și care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cuantumul ridicat al amenzii nu constituie astfel, prin el însuși, un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare în condiţiile art. 14 din Legea nr.554/2004, aceasta cu atât mai mult cu cât, în aplicarea sancţiunii, criteriul luat în considerare a fost unul stabilit prin lege, și anume criteriul prevăzut în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996: până la 10% din cifra totală de afaceri, realizată în anul financiar anterior sancţionării faptelor apreciate a avea caracter contravenţional.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 2052 din 1iunie 2006
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 ianuarie 2006 reclamanta S.C. L.D. SRL București a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005 pronunţată de Plenul Consiliului Concurenţei până la soluţionarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect acţiunea de fond prin care se solicită anularea acestei decizii, invocând ca temei de drept dispoziţiile art.52 alin.4 teza finală din Legea nr.21/1996 și art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că prin decizia nr.224 din 19 decembrie 2005 Plenul Consiliului Concurenţei a constatat încălcarea de către S.C. L.DSRL București și alţi distribuitori ai produselor W, a dispoziţiilor art.5 alin.1 lit.a) și c) din Legea nr.21/1996, în sensul fixării concertate, în mod direct și indirect, prin discounturi, a preţurilor de revânzare a produselor S.C. W SRL (denumită în continuare W) cât și convenirea împărţirii pieţelor de desfacere și alocarea clienţilor de către W și distribuitorii săi.
A mai arătat reclamanta că prin aceeași decizie, Plenul Consiliului Concurenţei a reţinut existenţa unor înţelegeri pe verticală între W și distribuitori și a stabilit sancţionarea părţilor implicate în aceste înţelegeri datorită consecinţelor negative produse mediului concurenţial și că în baza acestei decizii Plenul Consiliului Concurenţei a sancţionat S.C. L.D. SRL București cu o amendă de 121.856,391 RON, un cuantum important în opinia reclamantei și care este de natură a produce consecinţe patrimoniale grave pentru societate.
Totodată, reclamanta a arătat că a atacat decizia nr.224/2005 la data de 12 ianuarie 2006, solicitând anularea deciziei pe motiv de nelegalitate și netemeinicie, cauză ce formează obiectul dosarului nr.831/2006 al Curţii de Apel București – Secţia de contencios administrativ și fiscal.
După ampla expunere a motivelor de nelegalitate și netemeinicie a deciziei nr.224/2005, reclamanta a arătat că stabilirea amenzii contravenţionale la cuantumul menţionat reprezintă pentru societate nu doar o sancţiune ci o modalitate prin care societatea poate ajunge în situaţia blocării activităţii și a imposibilităţii respectării contractelor în derulare, urmând a afecta resursele societăţii în mod grav, relevante în acest sens fiind rezultatele financiare (profitul) în ultimii doi ani care însumate sunt apropiate de cuantumul amenzii.
În opinia reclamantei, Consiliul Concurenţei a stabilit acest cuantum în mod greșit în raport cu cifra de afaceri în condiţiile în care în activitatea de distribuţie marja de profit este extrem de redusă.
Mai mult, arată reclamanta, faptele reţinute în sarcina sa și
cărora li s-a dat o conotaţie gravă în plan concurenţial nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă iar aplicarea amenzii contravenţionale ar afecta întreaga activitate desfășurată de societate.
Suportarea unei sancţiuni importante din punct de vedere patrimonial – fără să fi fost exercitat controlul judecătoresc al actelor și faptelor presupus anticoncurenţiale, în opinia reclamantei, ar fi extrem de păgubitoare pentru societate, motiv pentru care se impune suspendarea executării deciziei nr.224/2005.
În plus, reclamanta a arătat că faţă de împrejurarea că amenda aplicată are un caracter contravenţional, se impune aplicarea în cauză și a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora plângerea formulată împotriva unei sancţiuni contravenţionale determină suspendarea de drept a executării sancţiunii respective.
Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentinţa nr.112 din 18 ianuarie 2006, a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.47 alin.4 din Legea nr.21/1996 și cele ale art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, iar motivele invocate de reclamantă vizează în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. L.D. SRL București, susţinând că în mod greșit i-a fost respinsă acţiunea în raport cu probele administrate în cauză (bilanţurile societăţii pe ultimii doi ani, contractele de credit cu băncile finanţatoare), instanţa de fond apreciind eronat situaţia de fapt. În plus, recurenta susţine că societatea va înregistra deficit de lichidităţi, potrivit fluxului de lichidităţi pentru lunile ianuarie și februarie 2006, iar deficitul lunii ianuarie 2006 va fi acoperit prin tragere conform contractului de credit pe termen scurt.
În aceste condiţii, arată recurenta, în mod greșit instanţa de fond a apreciat că executarea amenzii aplicate în sumă de 121.856.391 RON nu creează consecinţe grave pentru întreaga activitate desfășurată de societate.
Printr-un alt motiv de recurs se susţine că în mod greșit instanţa de fond nu a reţinut că stabilirea amenzii prin raportare la cifra de afaceri – chiar dacă într-un cuantum procentual mic – reprezintă în cazul recurentei- reclamante nu doar o sancţiune ci o modalitate prin care societatea poate ajunge în situaţia blocării activităţii și a decapitalizării sale, cuantumul amenzii aplicate societăţii reprezentând aproximativ valoarea profitului înregistrat de societate în ultimii doi ani (2003 și 2004).
În plus, arată recurenta-reclamantă instanţa de fond nu a avut în vedere nici principiile instituite prin O.G.nr.2/2001 în temeiul cărora operează suspendarea de drept a executării sancţiunii contestate.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate precum și faptul că actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democraţie constituţională.
În consecinţă, suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio).
Prin noua reglementare a contenciosului administrativ, s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art.7 din lege cât și în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Într-adevăr, potrivit art.14 alin.(1) din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
De asemenea, conform dispoziţiilor art.15 alin. (1) din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă și irevocabilă în cauză.
Potrivit tot art.15 alin. (1) din Legea nr.554/2004 cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată până la soluţionarea acţiunii în fond.
În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a făcut cererea de suspendare pe cale separată, acţiunea în anularea deciziei nr.224/2005 a Plenului Consiliului Concurenţei constituind obiectul dosarului nr.831/1/2006 al Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
De asemenea, Înalta Curte constată că, prin sentinţa civilă nr.184 din 25 ianuarie 2006 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat și s-a admis cererea formulată de reclamantă, dispunându-se suspendarea executării Deciziei nr.224/2005 în ceea ce o privește pe reclamantă, conform art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, până la soluţionarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr.831/2006.
Este de observat însă, că la data declarării recursului (24 ianuarie 2006) nu era încă pronunţată sentinţa nr.184 din 25 ianuarie 2006, deci nu poate fi primită excepţia invocată de intimata-pârâtă, în baza dispoziţiilor art.137 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei însă, Înalta Curte constată că, în raport cu motivele invocate și probele administrate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţii prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.
De altfel, chiar recurenta- reclamantă a arătat în ședinţa publică din 25 ianuarie 2006 că cererea de suspendare a aceleiași Decizii nr.224/2005 a Plenului Consiliului Concurenţei, ce a format obiectul dosarului nr.1180/2/2006 al Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, „este întemeiată pe alte motive” decât cele din acest dosar.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor O.G. nr.2/2001, Curtea reţine prioritatea aplicabilităţii prevederilor Legii nr. 21/1996, ca lege specială.
Referitor la motivul de recurs ce privește calculul cuantumului amenzii, Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat, știut fiind că principalul indicator al performanţei economice a unei societăţi comerciale este cifra sa de afaceri, motiv pentru care chiar legiuitorul, prin art.51 alin.(l) din Legea nr.21/1996 republicată, a statuat că amenzile aplicate sunt de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării faptelor apreciate a avea caracter contravenţional.
Așadar, contrar celor susţinute de recurentă, capacitatea sa financiară nu poate fi apreciată decât în baza cifrei sale de afaceri, cum corect s-a procedat căci cuantumul sumei stabilite nu poate constitui prin el însuși dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală și temeinică, iar critica adusă acesteia nefondată, recursul a fost respins.