Motivarea hotărârii judecătorești. Răspunsul judecătorului la fiecare argument invocat de părţi poate fi și implicit.
Codul de procedură civilă, art. 261 alin. (1) pct.5
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin.(1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanţei, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Condiţiile procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raţionamente logice.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 2522 din 29 iunie 2006
Curtea de Apel București - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal judecând cauza în fond după casare, prin sentinţa civilă nr.2013 din 30 noiembrie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. MTC S.R.L., a anulat punctul nr.2 din dispozitivul deciziei nr.408/17 iulie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 54.794.848 ROL, reprezentând majorări de întârziere și a anulat procesul –verbal de control nr.981/20 mai 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă, că reclamanta nu a procedat la recalcularea impozitului pe profit, datorat pentru contractul de leasing nr. Mal 04015 iunie 1999 și nici nu a înregistrat în luna februarie 2002 în contul contabil „602”, diferenţe de rectificare /stornare de cheltuieli aferente acestui contract de leasing, așa cum au arătat autorităţile fiscale în actele administrative contestate.
Considerentele reţinute de instanţă au rezultat din balanţa contabilă întocmită de reclamantă la 28 februarie 2002 și din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, conform celor stabilite prin decizia nr.353/25 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – Secţia contencios administrativ și fiscal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă Garda Financiară – Comisariatul General a arătat că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art.261 alin.5, în sensul că instanţa de fond nu a menţionat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare, situaţie care face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și a probelor administrate în cauză.
În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că în faza procedurii administrative prevăzute de O.U.G. 13/2001, intimata-reclamantă nu a invocat argumente de fond privind nelegalitatea stabilirii majorărilor de întârziere în sumă de 54.794.848 ROL, singurul motiv de anulare a procesului-verbal de control fiind încălcarea art.19 alin.2 din O.G. 70/1997 de către organul de control. Susţinerile făcute pentru prima dată în faţa primei instanţe nu puteau fi luate în considerare, întrucât legalitatea deciziei de respingere a contestaţiei se analizează numai în funcţie de motivele și argumentele prezentate în baza procedurii administrative prealabile.
În fapt, a arătat recurenta-pârâtă, intimata-reclamată a înregistrat eronat pe cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil contravaloarea ratelor de leasing aferente contractului nr. MAL nr. 040/15 iunie 1999, considerându-l leasing operaţional, iar în luna februarie 2002 a procedat la recalcularea impozitului pe profit, prin reconsiderarea contractului ca fiind de leasing financiar.
Pentru suma de 29. 509.478 lei, rezultată în plus ca urmare a recalculării impozitului pe profit în luna februarie 2002, intimata—reclamantă a depus la organul fiscal teritorial cererea de compensare cu TVA de rambursat nr.1080/30 aprilie 2002, iar majorările de întârziere în sumă de 54.794.848 ROL au fost calculate pentru perioada în care impozitul pe profit a fost diminuat.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanţa trebuia să înlăture concluziile raportului de expertiză contabilă, întrucât expertul a avut în vedere date consemnate în evidenţa financiar-contabilă după data încheierii procesului-verbal de control din 20 mai 2002, ceea ce duce la concluzia că la data efectuării controlului, evidenţa financiar-contabilă nu era întocmită la zi.
În ceea ce privește constatarea instanţei, că procesul-verbal de control a fost încheiat cu încălcarea art.19 alin.2 din O.G. 70/1997, în sensul că perioada în care s-a derulat contractul de leasing a mai fost verificată de Administraţia Finanţelor Publice Sector 3, recurenta-pârâtă a arătat că este eronată, întrucât controlul Gărzii Financiare a vizat o altă perioadă de timp decât cea consemnată în actul de control al organului fiscal teritorial și anume dacă în luna februarie 2002 a fost calculat corect impozitul pe profit.
În motivarea recursului pe care l-a formulat, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că în temeiul prevederilor O.G. nr.51/28.august 1997, republicată, privind operaţiunile de leasing și societăţile de leasing, aprobată prin Legea nr.90/1999 și ale O.M.F. nr.686/1999, pentru aprobarea normelor privind înregistrările operaţiunilor de leasing, în cazul leasingului financiar, astfel cum a fost calificat contractul nr. MAL 040/1999, reprezintă cheltuieli deductibile la stabilirea impozitului pe profit doar cota de amortizare calculată conform prevederilor legale și dobânda aferentă derulării contractului de leasing.
Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a arătat că în speţă nu sunt incidente prevederile art.19 alin.2 din O.U.G. nr.70/1997 privind controlul fiscal, pentru că intimata-reclamantă nu a adus nici un argument din care să rezulte că impozitul pe profit aferent lunii februarie 2002 a fost verificat anterior, iar alte motive de nelegalitate nu au fost invocate în contestaţie, conform art.3 alin.1 lit.c din O.U.G. 13/2001.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile art.3041 Cod procedură civilă, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosarul de fond și de prevederile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
Sentinţa atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanţei, precum și cele pentru care s-au înlăturat argumentele pârâtelor, conform art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.
Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raţionamente logice.
În consecinţă, Curtea constată neîntemeiată critica vizând nemotivarea sentinţei, încadrată în prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, cuprinsă în recursul Gărzii Financiare– Comisariatul General.
Potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Obiectivele expertizei contabile efectuate în cauză au fost stabilite conform indicaţiilor cuprinse în decizia de casare nr.353/25 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie –Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, iar la soluţionarea cauzei a fost avut în vedere și răspunsul la obiecţiunile formulate de intimata-pârâtă Garda Financiară Centrală.
În procesul-verbal nr.991 încheiat la data de 20 mai 2002, organul de control a reţinut că în luna februarie 2002, societatea reclamantă a reconsiderat contractul de leasing nr. MAL 040, procedând la recalcularea impozitului pe profit, dar această afirmaţie, reluată și în cererile de recurs, nu este susţinută de nici unul dintre înscrisurile depuse la dosar și este infirmată de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit pe baza verificării documentelor și evidenţelor de specialitate, conform art.201 alin.1 Cod procedură civilă.
Recurentele–pârâte au făcut referire la o cerere de compensare a impozitului pe profit stabilit în plus cu TVA de rambursat (cererea nr.1080/30 aprilie 2002 ), dar nu au depus această cerere la dosar, pentru a se verifica dacă există vreo legătură între suma pentru care s-ar fi solicitat compensarea și pretinsa sumă stabilită în plus cu titlu de impozit pe profit în urma unei reconsiderări a contractului de leasing nr.MAL 040/15 iunie 1999, reconsiderare care s-ar fi făcut din iniţiativa intimatei-reclamante și care ar fi putut fi interpretată drept o împrejurare nouă care să justifice controlul.
Potrivit art.19 alin.1 din O.G. 70/1997, aprobată prin Legea 64/1999, privind controlul fiscal, în vigoare în perioada supusă analizei, controlul fiscal se efectua o singură dată, pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevedea, prin excepţie de la alineatul 1, că reverificarea unei anumite perioade era permisă dacă de la data încheierii controlului fiscal și până la împlinirea termenului de prescripţie apăreau date suplimentare, necunoscute organului de control fiscal la data efectuării controlului, de natură să influenţeze sau să modifice rezultatele acestuia.
În procesul –verbal nr.991/20 mai 2002 se prevede expres că obiectivul controlului îl constituie verificarea derulării, evidenţierii și înregistrării în contabilitate a contractelor de leasing nr. AFIVPRO/112/1998 și MAL 040/15 iunie 1999 și nicidecum verificarea impozitului pe profit pe luna februarie 2002, așa cum se susţine în cererile de recurs, majorările de întârziere fiind calculate pentru perioada derulării contractului.
Modul de calcul al impozitului pe profit și legalitatea înregistrărilor efectuate în contabilitate cu privire la contractul de leasing în discuţie mai fuseseră însă verificate, prin procesele –verbale depuse la dosarul de fond, astfel încât organul de control fiscal nu mai putea proceda, din oficiu, la recalificarea naturii contractului de leasing.
În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut în mod corect încălcarea prevederilor art.19 din O.G. 70/1997, întrucât nu s-a făcut dovada existenţei unor date suplimentare pentru perioada deja controlată.
Susţinerile reclamantei, privind inexistenţa unei recalculări a impozitului pe profit în luna februarie 2002, ca efect al reconsiderării contractului de leasing nr. MAL nr.040/15 iunie 1999, nu sunt motive noi de nelegalitate cu privire la actele administrativ – fiscale, neinvocate în contestaţia administrativă, ci argumente în sprijinul ideii că procesul-verbal de control atacat a fost întocmit fără să existe date suplimentare ulterioare controalelor deja efectuate, în sensul art.19 alin.2 din O.G. 70/1997.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea corectă a probelor administrative în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art.304 pct.9 sau 3041 Cod procedură civilă, astfel încât recursurile au fost respinse ca nefondate.