Excepţie de nelegalitate. Invocarea excepţiei împotriva unui act abrogat. Admisibilitate.
Legea nr. 554/2004, art. 4
Potrivit art. 52 alin. (1) din Constituţia României „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”.
Faptul că anterior abrogării sale actul administrativ a produs efecte juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, impune ca cercetarea legalităţii acestuia să poată fi cerută oricând pe calea excepţiei de nelegalitate, așadar inclusiv după abrogarea lui.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 3358 din 11 octombrie 2006
Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2006 la Curtea de Apel Cluj, SI a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr.314 din 4.09.2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea pentru ca instanţa să se pronunţe pe fondul pricinii. În motivarea recursului, a susţinut că instanţa, în mod greșit, constatând că H.G. nr.1825/2005 a fost abrogată prin dispoziţiile art.2 din H.G. nr.1025/2006 intrată în vigoare la 19 august 2006, a considerat că legalitatea actului atacat cu excepţia de nelegalitate, nu mai poate fi analizată.
S-a mai susţinut că în baza H.G. nr.1825/2005, s-au emis acte administrative unilaterale, respectiv deciziile nr.58 din 9 februarie 2006 și nr.58 din 9 februarie 2006 (acte atacate de altfel de recurentul în cauză, conform Legii nr.554/2004), iar legea nou intrată în vigoare, respectiv H.G. nr.1025/2006 care a abrogat H.G. nr.1825/2005, nu putea fi aplicată actelor administrative emise anterior, iar acţiunea în contencios administrativ pronunţată în cauză, va continua a fi judecată potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei de judecată.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că prin sentinţa civilă nr.314 din 4.09.2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul SI în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Maramureș și Guvernul României.
S-a reţinut de instanţa de fond că reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(1), (2) și (3) din H.G. nr.1825/2005, cu referire la art.6 alin.(1) din O.U.G. nr.148/2005 dar H.G. nr.1825/2005 a fost abrogată, astfel că faţă de această împrejurare, cererea formulată de reclamant este neîntemeiată, eventuala sa nelegalitate fiind înlăturată ca urmare a abrogării sale exprese.
Sentinţa atacată este nelegală și netemeinică.
Prin cererea de chemare în judecată SI a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(1), (2) și (3) din H.G. nr.1825/2005 cu referire la art.6 alin.(1) din O.U.G. nr.148/2005 pentru susţinerea familiei, în vederea creșterii copilului.
Petentul s-a întemeiat pe art.4 din Legea nr.554/2004, ce prevede că: „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu, sau la cererea părţii interesate”. A susţinut că dispoziţiile art.2 alin.(1), (2) și (3) din H.G. nr.1825/2005, prin care s-au aprobat normele metodologice în aplicarea O.U.G. nr.148/2005, în definirea termenului de „naștere” sunt nelegale, contradictorii, în raport de cele prevăzute prin art.6 alin.(1) din O.U.G. nr.148/2005 și chiar din norme, respectiv art.15 alin.(5) și art.29, aducând o atingere gravă unui drept fundamental prevăzut și recunoscut de Constituţia României (art.16 alin.(1), art.49 alin.(1) și (2).
În speţă, potrivit art.6 din O.U.G. nr.148/2005 „concediul și indemnizaţia lunară prevăzute la art.1 și respectiv, art.2, se cuvin pentru fiecare din primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art.5 alin. (2)”.
Prin art.2 alin.(3) din H.G. nr.1825/2005, s-a definit „nașterea” ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii” pentru ca alin.(1) al aceluiași text să stabilească drepturile „pentru fiecare dintre primele trei nașteri, sau după caz, pentru primii trei copii încuviinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament în regim de urgenţă, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela”.
Petentul susţine că drepturile se plătesc astfel „pentru fiecare naștere, iar nu pentru toţi copiii rezultaţi din actul nașterii”, cum ar fi firesc. Deci, dispoziţiile art.2 alin.(3) din H.G. nr.1825/2005, nu sunt în concordanţă cu semnificaţia corectă a actului nașterii. Petentul a susţinut că sunt nelegale și dispoziţiile art.2 alin.(1), (2) și (3) din Normele metodologice care definesc „nașterea”.
În mod greșit, instanţa de fond prin ignorarea art. 4 din Legea nr.554/2004 nu s-a pronunţat asupra fondului excepţiei invocate, limitându-se să susţină în motivare, că actul normativ atacat a fost abrogat printr-o nouă reglementare deși actul normativ atacat a produs efecte juridice, emiţându-se în cauză 2 decizii pe baza sa. Deci, nu se poate susţine că fiind abrogat actul normativ, aceasta determină respingerea cererii de analizare a legalităţii acestuia cu atât mai mult cu cât în temeiul acestuia, au fost emise 2 acte administrative atacate în instanţă.
Potrivit art.52 (1) din Constituţie, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
Pe de altă parte, art.4 reglementând excepţia de nelegalitate prevede la alin. (1) că: „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Așa fiind, în raport de prevederile legale suscitate, susţinerea instanţei de fond că eventuala nelegalitate a dispoziţiilor invocate în cauză s-a înlăturat prin abrogarea actului este greșită, astfel încât sentinţa atacată a fost casată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, pentru pronunţarea pe fondul excepţiei invocate.