Magistrat. Suspendare din funcţie. Legalitatea măsurii. Momentul de la care-și produce efectele hotărârea CSM de suspendare.
Legea nr. 303/2004, art. 60
Potrivit art.60 alin.(1) lit. a) din Legea nr.303/2004 „magistratul este suspendat din funcţie […] când a fost pusă în mișcare acţiunea penală împotriva sa”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „suspendarea din funcţie se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii”.
Invocarea unor vicii ale actului de punere în mișcare a acţiunii penale nu este de natură a atrage nelegalitatea respectivei suspendări, întrucât în temeiul art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia de a verifica existenţa cazului de suspendare, iar nu și pe cea a aprecierii legalităţii cazului de suspendare. Măsura suspendării, își poate produce efectele numai de la data adoptării hotărârii CSM, iar nu de la data punerii în mișcare a acţiunii penale, efectele hotărârii neputând retroactiva.
Nota: Instanţa a avut în vedere Legea nr. 303/2004, în forma publicată în M.Of nr. 576 din 29/06/2004. Prin republicarea legii în M.Of. nr. 826 din 13/09/2005 art. 60 a devenit art.62.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 3514 din 18 octombrie 2006
Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2005 CC, judecător, a formulat recurs împotriva Hotărârii nr.20 din 26 ianuarie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În motivarea cererii de recurs recurentul arată că prin adresa nr.853/C/18 octombrie 2004 Parchetul Naţional Anticorupţie a solicitat ministrului justiţiei, în baza art.100 alin.(2) din Legea nr.303/2004, încuviinţarea măsurilor preventive, respectiv arestarea și perchiziţionarea sa.
Prin adresa nr.1748 din 18 septembrie 2004 Ministerul Justiţiei a încuviinţat luarea măsurii reţinerii, percheziţiei și arestării preventive faţă de învinuitul CC, iar prin Ordonanţa nr.40/P/19 octombrie 2004 Parchetul Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău a dispus punerea în mișcare a acţiunii penale împotriva aceleiași persoane.
Se precizează că prin Hotărârea nr.20 din 26 ianuarie 2005, actul administrativ atacat, s-a dispus suspendarea sa din funcţia de magistrat începând cu data de 19 octombrie 2004, data ordonanţei de punere în mișcare a acţiunii penale, invocându-se dispoziţiile art.60 alin.(1) lit.a) și alin.(2) din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor.
Recurentul susţine că măsura suspendării sale din funcţie este nelegală, deoarece dispune în mod retroactiv asupra raporturilor sale de serviciu, respectiv începând cu data de 19 octombrie 2004, deși a fost adoptată la 26 ianuarie 2004; totodată, hotărârea C.S.M. se întemeiază pe un act nul absolut, respectiv Ordonanţa nr.40/P/2004 a P.N.A - Serviciul Teritorial Bacău, care a fost emisă fără ca în cauză să existe încuviinţarea ministrului justiţiei sau a Consiliului Superior al Magistraturii pentru punerea în mișcare a acţiunii penale. Potrivit adresei nr.1748 din 18 septembrie 2004 Ministerul Justiţiei a încuviinţat numai măsurile preventive ale percheziţiei, reţinerii și arestării preventive faţă de învinuitul CC iar nu și punerea în mișcare a acţiunii penale.
De asemenea, recurentul susţine că nici încuviinţarea privind măsurile preventive nu a fost emisă de organul competent, deoarece potrivit Legii nr.303/2004, această încuviinţare poate fi emisă numai de secţiile C.S.M. sau de ministrul justiţiei, iar adresa nr.1748 din 18 septembrie 2004 a fost emisă de un secretar de stat din cadrul Ministerului Justiţiei și ștampilată cu parafa de secretar de stat.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, invocând în principal excepţia tardivităţii acestei căi de atac, iar în subsidiar netemeinicia acesteia.
În motivarea întâmpinării se arată că Hotărârea nr.20 din 26 ianuarie 2005 a fost publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii pe data emiterii sale, dată în raport de care recursul este tardiv.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a respins excepţia tardivităţii recursului.
În speţă, intimatul nu a făcut dovada comunicării hotărârii atacate, iar potrivit art.60 alin. (1) lit.a) din Legea nr. 303/2004, Consiliul Superior al Magistraturii comunică de îndată magistratului și conducerii instanţei sau parchetului unde acesta funcţionează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reţine că prin Hotărârea nr.20 din 26 ianuarie 2005 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţie a recurentului, începând cu data de 19 octombrie 2004, întrucât a fost pusă în mișcare acţiunea penală împotriva sa, în temeiul art.254 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru săvârșirea infracţiunii de luare de mită; această hotărâre a avut la bază Ordonanţa nr.40/P/ 2004 de punere în mișcare a acţiunii penale.
Potrivit art.60 alin. (1) lit.a) din Legea nr.303/2004 „Magistratul este suspendat din funcţie [….] când a fost pusă în mișcare acţiunea penală împotriva sa”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „Suspendarea din funcţie se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii”.
Curtea apreciază că în raport de dispoziţiile legale citate autoritatea emitentă a hotărârii atacate a verificat îndeplinirea condiţiei prevăzute pentru existenţa cazului de suspendare din funcţie a magistratului, respectiv existenţa actului de punere în mișcare a acţiunii penale, emis de organul competent; existenţa acestui act este de necontestat în cauză.
Deși recurentul invocă o serie de vicii ale acestui act, în sensul că nu a existat încuviinţarea organului competent pentru punerea în mișcare a acţiunii penale și nici pentru arestare sau percheziţie - susţineri în urma cărora s-a dispus restituirea cauzei la D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești în vederea îndeplinirii corespunzătoare a dispoziţiilor art.100 alin. (2) din Legea nr.303/2004 în vigoare la data săvârșirii faptei (conform sentinţei penale nr.5/2006 a Curţii de Apel Ploiești, Secţia penală), Curtea constată că C.S.M. nu era competent să pronunţe cu privire la legalitatea unui act de procedură penală (ordonanţa de punere în mișcare a acţiunii penale), textul art.60 alin. (1) din Legea nr.303/2004 nepermiţîndu-i decât să constate existenţa cazului de suspendare din funcţie.
Pe cale de consecinţă susţinerea recurentului referitore la neîndeplinirea atribuţiilor legale de către CSM este neîntemeiată, Hotărârea din 26 ianuarie 2005 fiind legal emisă în raport de existenţa, la acea dată, a Ordonanţei nr.40/P/2004.
Este întemeiată însă critica recurentului referitoare la data producerii efectelor suspendării din funcţie, deoarece din interpretarea literală a art.60 alin. (1) și (2) din Legea nr.303/2004 rezultă că această măsură, deși are la bază actul punerii în mișcare a acţiunii penale, „se dispune prin hotărâre a Plenului C.S.M”, neexistând practic până la data adoptării hotărârii; în consecinţă, C.S.M. nu putea dispune o astfel de măsură cu efect retroactiv, Curtea urmând să anuleze parţial hotărârea atacată, respectiv cu privire la data de la care își produce efectele.
Pentru considerentele menţionate, Curtea a admis recursul, modificând parţial hotărârea atacată, respectiv numai cu privire la data suspendării din funcţie a recurentului.