Regimul străinilor în România. Tolerare. Acordare. Durată.
O.U.G. nr. 194/2002, art. 98
Regimul tolerării, astfel cum a fost reglementat prin art. 98 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării, acordată cetăţeanului străin care nu poate părăsi România din motive obiective. Tolerarea având un caracter temporar, nu poate fi prelungită peste momentul încetării motivului obiectiv pentru care a fost acordată.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 3863 din 8 noiembrie 2006
Prin acţiunea înregistrată la 28 iunie 2005, reclamantul ZQ cetăţean chinez, a solicitat anularea deciziei nr.176068/LA/1/3 iunie 2005 emisă de pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei și Internelor și obligarea pârâtei să-i acorde regimul tolerării în România pe o perioadă de 6 luni, cu posibilităţi de prelungire, până la încetarea motivelor care îl împiedică să se întoarcă în China.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că îndeplinește condiţiile prevăzute în art.98 - 100 din O.U.G. nr.194/2002 pentru acordarea regimului tolerării în România, întrucât soţia sa are drept de ședere în România și respingerea cererii sale de către autoritatea pârâtă afectează viaţa sa de familie și reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului fundamental la viaţa de familie.
Prin sentinţa civilă nr. 216 din 31 ianuarie 2006, Curtea de Apel București – Secţia a -VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acţiunea, a anulat decizia nr. 176068/LA/1/3 iunie 2005 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i acorde reclamantului regimul tolerării în România, pe o perioadă de 6 luni, cu posibilităţi de prelungire, în conformitate cu prevederile în art.100 alin. (1) din O.U.G. nr.194/2002, până la încetarea motivelor care îl împiedică să părăsească teritoriul României.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că situaţia reclamantului se încadrează în prevederile art.99 alin. (1) lit.c) din O.U.G. nr.194/2002, aprobată prin Legea nr.482/2004, în sensul că beneficiază de regimul tolerării în România, datorită existenţei unor motive obiective.
Dispoziţiile legale susmenţionate au fost interpretate de instanţa de fond în raport de prevederile art.26 din Constituţia României și art.8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, constatându-se că reclamantul duce viaţă de familie în România împreună cu soţia sa, care are drept de ședere și desfășoară activităţi comerciale.
Dată fiind situaţia familială a reclamantului, instanţa de fond a apreciat că îndepărtarea acestuia de pe teritoriul României, dispusă prin decizia contestată, îngrădește dreptul la viaţa de familie, deși împrejurările concrete ale cauzei nu dovedesc că vătămarea adusă dreptului respectiv ar fi o măsură necesară și proporţională cu scopul urmărit de autoritatea pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei și Internelor, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și pe fond, respingerea acţiunii formulată de reclamant.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a aplicat greșit dispoziţiile art.98 din O.U.G. nr.194/2002, modificată și completată prin Legea nr.482/2004, întrucât nu se poate reţine existenţa unor motive obiective în cazul intimatului, care în mod voit nu a părăsit teritoriul României și nu se află într-o imposibilitate obiectivă de a părăsi România.
De asemenea, recurenta a criticat aplicarea în cauză a prevederilor art.8 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, arătând că nu au fost avute în vedere prevederile alin. (2), care permit amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la viaţa de familie, în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru respectarea ordinii publice.
În susţinerea acestui motiv de recurs, a fost invocată din jurisprudenţa CEDO hotărârea în cauză Abdulaziz Cabales și Balkandali contra Marii Britanii și s-a arătat că este legală decizia contestată de intimat, care locuiește ilegal în România din noiembrie 2002 și nu a solicitat legalizarea situaţiei sale pentru a rămâne cu familia sa, prin obţinerea unei vize de reîntregire a familiei.
Subliniind caracterul temporar al regimului de acordare a tolerării, recurenta a arătat că viaţa de familie nu poate constitui un motiv obiectiv care îl împiedică pe intimat să părăsească teritoriul României, întrucât un asemenea motiv nu poate fi delimitat în timp, astfel încât acordarea tolerării poate determina efectele unui adevărat drept de ședere.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispoziţiile art.304 și art.3041 Cod procedură civilă, Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Sesizată să se pronunţe asupra deciziei de respingere a cererii intimatului-reclamant de tolerarea rămânerii sale pe teritoriul României, instanţa de fond a constatat corect îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.98 din O.U.G. nr.194/2002,republicată, cu modificările și completările ulterioare, datorită motivelor obiective pentru care acesta nu poate părăsi teritoriul României.
Circumstanţele concrete ale situaţiei intimatului au fost apreciate ca reprezentând motive obiective, în sensul definit de alin. (2) al textului de lege susmenţionat, ca fiind acele împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, din cauza cărora acesta nu poate părăsi teritoriul României.
Definiţia dată de lege motivelor obiective nu cuprinde criterii de identificare sau exemple concrete, astfel încât instanţa de fond a interpretat corect prevederea legală, stabilind în funcţie de probele administrate, că situaţia intimatului se încadrează în ipoteza juridică reglementată ca temei pentru acordarea regimului de tolerare pe teritoriul României.
Astfel, s-a avut în vedere că, deși intimatul nu mai are drept de ședere din 10 noiembrie 2002 și nu beneficiază de statutul de refugiat, are viaţă de familie, locuind în România împreună cu soţia sa, de asemenea cetăţean chinez, căreia i s-a prelungit dreptul de ședere până la data de 27 august 2007 în scopul desfășurării de activităţi comerciale.
Situaţia familială a intimatului, necontestată în cauză, justifică acordarea regimului tolerării pe o perioadă de 6 luni, întrucât îndepărtarea acestuia de pe teritoriul României, i-ar îngrădi dreptul la respectarea vieţii de familie, prevăzut în art.26 din Constituţia României, republicată și art.8 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr.30/1994.
Recurenta a susţinut neîntemeiat conformitatea deciziei sale cu reglementarea cuprinsă în art.8 alin. (2) al Convenţiei Europene, care permite ingerinţa autorităţii publice în exercitarea dreptului la viaţa de familie dacă este prevăzută de lege și constituie o măsură necesară pentru respectarea ordinii publice într-o societate democratică.
În mod necontestat, măsura dispusă de autoritatea recurentă are o bază legală în dreptul intern și îndeplinește un scop legitim, fiind prevăzută în O.U.G. nr.194/2002 pentru asigurarea ordinii publice, prin exercitarea dreptului suveran al statelor contractante de a controla intrarea și șederea străinilor pe teritoriul lor, precum și îndepărtarea persoanelor care nu sunt cetăţenii lor.
Decizia recurentei a fost însă anulată pentru neîndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzută în art.8 alin. (2) din Convenţia Europeană, pentru că măsura dispusă nu s-a dovedit a fi imperios necesară și proporţională cu interesul public urmărit faţă de importanţa dreptului la respectarea vieţii de familie, garantat intimatului prin alin. (1) al aceleiași reglementări.
În consecinţă, sunt nefondate criticile formulate în recurs cu privire la modul de interpretare și de aplicare în hotărârea atacată a prevederilor art.98 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.194/2002, cu modificările și completările ulterioare și art.8 din Convenţia Europeană, pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale.
Recursul va fi admis și hotărârea atacată va fi modificată în parte, constatând că este întemeiată ultima critică formulată de recurentă cu privire la posibilitatea de prelungire a regimului tolerării pentru intimat, având în vedere caracterul temporar al măsurii de acordare a tolerării pe teritoriul României.
Invocând hotărârea C.E.D.O. din 28 martie 1985, în cauza Abdulazis, Cabales și Balkandali contra Marii Britanii, recurenta a solicitat întemeiat să fie determinată întinderea obligaţiei sale de a acorda intimatului regimul de tolerare, dat fiind că art.8 al Convenţiei Europene nu a fost interpretat ca incluzând o obligaţie generală din partea statului contractant de a respecta alegerea străinilor cu privire la statul de rezidenţă matrimonială și de a accepta stabilirea pe teritoriul său a soţilor care nu sunt cetăţenii săi.
Regimul tolerării a fost reglementat în art.98 din O.U.G. nr.194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind permisiunea acordată cetăţeanului străin de a rămâne pe teritoriul României pentru motive obiective, definite în principal ca motive umanitare și deci nu reprezintă un drept de ședere temporară sau permanentă, stabilit prin viză sau prin permisul de ședere, în condiţiile prevăzute de regimul străinilor din România.
În consecinţă, situaţia juridică a persoanei căreia i s-a acordat tolerarea pe teritoriul României este condiţionată de existenţa motivelor obiective, urmând ca efectele sale să înceteze la data încetării acelor motive care au determinat acordarea tolerării.
Cum regimul tolerării va fi acordat intimatului în considerarea vieţii sale de familie, se constată că nu este întemeiată cererea de prelungire cu noi perioade de câte 6 luni, întrucât soţia sa are drept de ședere în România până la 27 august 2007, dată la care încetează motivul obiectiv avut în vedere de instanţa de fond ca temei pentru acordarea tolerării pe o perioadă de 6 luni.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis și hotărârea atacată modificată, în sensul că va fi înlăturată dispoziţia privind posibilitatea de prelungire a regimului tolerării în România, în conformitate cu prevederile art.100 alin. (1) din O.U.G. nr.194/2002, republicată, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii pronunţate de instanţa de fond.