Eliberare din funcţia de conducere. Caracterul măsurii. Termen de contestare.
Legea nr.188/1999
Legea nr.554/2004
Dispoziţiile art.89 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, potrivit cărora anularea actului administrativ prin care s-a constat ori s-a dispus încetarea raportului de serviciu poate fi cerută în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, nu sunt aplicabile și actului prin care s-a dispus eliberarea dintr-o funcţie de conducere, aceasta fiind o măsură cu caracter administrativ, managerial, iar nu o sancţiune disciplinară.
În lipsa unor prevederi speciale, contestarea unei decizii administrative prin care se dispune o măsură managerială, va fi făcută în termenele și condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia dreptului administrativ.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 4178 din 24 noiembrie 2006
Notă: Instanţa a avut în vedere art.89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 în forma republicată în M.Of. nr. 251 din 22/03/2004. În urma republicării Legii nr. 188/1999 în M.Of. nr. 365 din 29/05/2007, art. 89 a căpătat un alt conţinut.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 14.11.2005, reclamantul CI a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, solicitând anularea dispoziţiei nr.S/1727 din 22.07.2005, emise de pârât, obligarea pârâtului la plata daunelor materiale constând în drepturile salariale de care a fost lipsit din momentul eliberării din funcţie și până la soluţionarea definitivă a acţiunii precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin actul atacat a fost demis din funcţia de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iași, fără ca în activitatea pe care a desfășurat-o să fi existat o situaţie care să presupună aplicarea unor sancţiuni.
A mai arătat că această măsură a fost dispusă în urma unui control efectuat în mod formal, cu încălcarea prevederilor Ordinului Ministrului Administraţiei și Internelor în care s-a ajuns fără temei la concluzia că a exercitat un management defectuos.
De asemenea, reclamantul a arătat că măsura atacată este nelegală și în raport cu prevederile art.6 alin. (1) din Legea nr.364/ 2004 și ale art.44 pct.2 din Ordinul M.A.I. nr.300/2004, conform cărora numirea, promovarea și eliberarea poliţiștilor în și din funcţiile structurilor poliţiei judiciare se fac, potrivit normelor de competenţă aprobate, prin ordin al ministrului administraţiei și internelor, cu avizul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.
Prin sentinţa civilă nr.2024 din 14.12.2005, Tribunalul iași a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Iași – Secţia contencios administrativ, având în vedere dispoziţiile art.10 alin. (1) din Legea nr.554/2004 și ale art.7 din Legea nr.218/ 2002 privind organizarea și funcţionarea Poliţiei Române.
Astfel învestită, prin sentinţa nr.61/CA din 8 mai 2006, Curtea de Apel Iași – Secţia contencios administrativ și fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, respingând acţiunea.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că raportul juridic dintre părţi este un raport de serviciu, guvernat de Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului care, potrivit art.78, se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarului public.
Din conţinutul acestui din urmă act normativ, instanţa a reţinut că singura normă care se referă la încetarea și modificarea raportului de serviciu este art.89 din Legea nr.188/1999, care reglementează condiţiile în care funcţionarul public, în speţă poliţistul, poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat ori s-a dispus încetarea sau modificarea raportului de serviciu.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin Legea nr.188/1999 a fost stabilită, cu valoare de principiu „regula potrivit căreia orice acţiune referitoare la încheierea și executarea raporturilor de serviciu trebuie exercitată în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării actului contestat, fără a fi necesară parcurgerea vreunei alte proceduri administrative prealabile, termenul de 30 de zile fiind prevăzut și de art.283 din Codul muncii, act normativ cu care Legea privind Statutul funcţionarilor publici și Legea privind Statutul poliţistului se completează.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs de către reclamant.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că în cauza de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile speciale de procedură cuprinse în art.68 din Legea nr.188/1999 și art.61 din Legea nr.360/2002, care se referă numai la contestarea sancţiunilor disciplinare, în cazul săvârșirii unor abateri disciplinare prevăzute expres și exhaustiv de lege.
În acest sens, recurentul-reclamant a mai arătat că eliberarea sa din funcţia de adjunct al șefului poliţiei judeţene Iași nu este o sancţiune disciplinară, ci o măsură administrativă supusă prevederilor generale în materia contenciosului administrativ, conţinute de Legea nr.554/2004.
În consecinţă, a arătat recurentul-reclamant, termenul în care se putea adresa instanţei de contencios administrativ este cel de 6 luni de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă administrativă, prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că în nici un caz nu se pot aplica prevederile Codului Muncii, deoarece raporturile juridice dintre părţi nu sunt raporturi de muncă, ci de serviciu.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.09.2006, intimatul-pârât a arătat, la rândul său, că măsura eliberării din funcţie nu rezultă o sancţiune disciplinară, ci este o măsură managerială, administrativă, luată în interesul instituţiei, în vederea îmbunătăţirii activităţii structurii conduse de reclamant, nefiind de natură a-i prejudicia interesele acestuia.
Totodată, a arătat că nici Legea nr.360/2002, privind statutul poliţistului și nici vreun alt act normativ nu recunoaște dreptul unui poliţist de a ocupa o funcţie de conducere pe timp nelimitat, măsura luată fiind legală, în raport cu prevederile art.22 alin. (7) și (8) din Legea nr.360/2002, art.3 pct.5 din Legea nr.218/2003 și art.6 din Legea nr.364/2004.
Recursul este fondat.
Prin dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române nr.S/1729 din 22.07.2005, recurentul-reclamant a fost eliberat din funcţia de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliţie al judeţului Iași pentru management defectuos și disfuncţii în activitatea personalului din subordine, care au condus la diminuarea prestaţiei profesionale, fiind pus la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 3 luni, până la identificarea unei funcţii corespunzătoare, în temeiul art.22 alin. (8) din Legea nr.360/2002.
Ulterior, recurentul-reclamant a fost repartizat la compartimentul pentru prevenirea controlului ilicit de droguri în Centrul Universitar Iași, prin dispoziţia nr.S/1077 din 15.08.2005 a Șefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iași.
Potrivit art.45 din Ordinul Ministrului Administraţiei și Internelor nr.300 din 21.06.2004, eliberarea poliţistului din funcţia de conducere în care a fost numit precum și eliberarea din funcţia de execuţie, se pot face la propunerea Corpului de Control al ministrului sau a Corpului de control al Inspectorului general, în urma evaluării unităţii pe timpul inspecţiilor, contractelor de fond și tematice, precum și a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa personalului.
Identificarea normelor juridice aplicabile în cauză pornește de la natura raporturilor de serviciu ale poliţiștilor, funcţionari publici cu statut special, conform art.1 alin. (1) din Legea nr.360/ 2002.
Potrivit art.78 alin. (1) din Legea nr.360/2002, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 și ale altor acte normative în vigoare, aplicabile funcţionarului public, în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului.
La rândul său, Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarului public se completează, conform art.93, cu prevederile legislaţiei muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Având conţinutul menţionat mai sus, dispoziţia atacată în cauză are natura juridică a unei măsuri administrative, manageriale, iar nu a unei sancţiuni disciplinare și nu a avut ca efect încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului, care a fost eliberat numai din funcţia de conducere.
În consecinţă, nu sunt aplicabile prevederile art.89 alin. (1) din Legea nr.188/1999, în forma în vigoare la data respectivă, potrivit cărora anularea actului administrativ prin care s-a constatat ori s-a dispus încetarea raportului de serviciu poate fi cerută în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, după cum nu sunt aplicabile nici prevederile art.283 din Codul muncii, incidente numai în cazul raporturilor de muncă. Întrucât nici Legea nr.360/ 2002, nici Legea nr.188/1999, nu conţin norme speciale privind procedura de contestare a unei decizii administrative prin care se dispune o măsură managerială, în cauză sunt aplicabile termenele și condiţiile prevăzute de Legea nr.554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că măsura atacată i-a fost comunicată reclamantului prin adresa nr.17305 din 26.07.2005, iar răspunsul la plângerea prealabilă administrativă formulată potrivit art.7 din Legea nr.554/2004 i-a fost comunicat prin adresa nr.32731 din 26.09.2005.
Cum cererea de chemare în judecată a fost expediată prin poștă la data de 10.11.2005 și a fost înregistrată la data de 14.11.2005, Înalta Curte constată că acţiunea a fost formulată înăuntrul termenului de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, prevăzut de art.11 alin. (1) lit.a) din Legea nr.554/2004.
În consecinţă, reţinând că prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de fond a aplicat greșit prevederile art.89 din Legea nr.188/1999 și ale art.283 din Codul muncii, Înalta Curte a admis recursul și a casat sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanţă.