Ședințe de judecată: Aprilie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Notar public. Cerere de schimbare a sediului biroului notarial în circumscripţia aceleași judecătorii. Refuz nejustificat.

 

 

Prin Ordinul ministrului justiţiei nr.2198/2006 a fost modificat art. 27 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1995, în sensul condiţionării schimbării sediului birourilor notarilor publici în cadrul aceleiași circumscripţii de existenţa unui post vacant, prevăzut în ordinul de actualizare.

Potrivit principiului neretroactivităţii legii, această condiţie  nu va fi aplicabilă însă, cererilor de schimbare a sediilor în cadrul aceleiași circumscripţii, formulate înainte de intrarea în vigoare a Ordinului ministrului justiţiei nr. 2198/2006,  întrucât Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, în forma anterioară, prevedea această condiţie doar pentru situaţia în care schimbarea sediului urma să aibă loc dintr-o circumscripţie în alta.

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

                                                                   Decizia nr. 4522  din 12 decembrie 2006

 

 

            Curtea de Apel Timișoara – Secţia comercială și de contencios – administrativ, prin sentinţa nr.225/28 iunie 2006 pronunţată în dosarul nr.2112/CA/2006, a respins acţiunea reclamantului AG împotriva Ministerului Justiţiei, Camerei Notarilor Publici Timișoara și Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România.

            S-a reţinut că reclamantul a solicitat, iniţial, anularea parţială a Ordinului nr.535/c din 9 februarie 2006 emis de Ministerul Justiţiei prin care reclamantul a fost numit notar public în sensul radierii cuvintelor „localitatea Mașloc” și înlocuirea cu „localitatea Timișoara”.

            Prin precizarea depusă la dosar, reclamantul a solicitat anularea adresei nr.23500/21 martie 2006 emisă de Ministerul Justiţiei,  adresa nr.1065/19 aprilie 2006, emisă de Camera Notarilor Publici Timișoara și a Deciziei nr.14/13 aprilie 2006 a Uniunii Notarilor Publici din România, să fie obligată Camera Notarilor Publici Timișoara să emită decizia cu avizul favorabil pentru schimbarea sediului din localitatea Mașloc în localitatea Timișoara, să fie obligată Uniunea Notarilor Publici din România să avizeze  favorabil și să înainteze Ministrului Justiţiei propunerea de schimbare a sediului  biroului notarial din Mașloc în Timișoara, să fie obligat Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin pentru localitatea Timișoara, să fie obligaţi pârâţii la plata  despăgubirilor pentru perioada 20 martie 2006 și până la data înregistrării schimbăriii sediului și la cheltuieli de judecată.

            Acţiunea reclamantului a fost respinsă cu motivarea că numirea reclamantului ca notar public s-a făcut pe baza propunerilor formulate de Uniunea Naţională a Notarilor Publici și a cererii reclamantului care a optat pentru postul vacant în localitatea Mașloc, iar susţinerea că nota obţinută îi permitea să aleagă circumscripţia judecătoriei unde urma să fie numit iar nu localitatea a fost considerată neîntemeiată pentru că Legea nr.36/1995 reglementează numirea notarilor publici în funcţie de localitatea unde există un loc vacant de notar public.       

            În legătură cu cererea de schimbare a sediului, s-a motivat că reclamantul are posibilitatea să ocupe un post de notar public în municipiul Timișoara cu ocazia schimbărilor de sediu pe posturile vacante ce vor fi prevăzute în Ordinul Ministrului Justiţiei de actualizare a numărului notarilor publici și a  birourilor notariale.

            În legătură cu solicitarea de anulare a actelor emise de pârâţi, motivarea instanţei de fond s-a rezumat la respingerea lor ca neîntemeiată.

            Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate și, pe fond, admiterea acţiunii așa cum a fost precizată.

            Referitor la primul motiv al acţiunii se arată că a solicitat anularea parţială a Ordinului nr.535/C/09.02.2006 pentru că a fost obligat să-și stabilească sediul biroului notarial în localitatea Mașloc, deși nici legea și nici Regulamentul de aplicare al legii nu stabilesc că prin ordinul de numire se va arăta și sediul biroului notarial și localitatea.

            În art.15 alin. (1) și (2) din Legea nr.36/1995 și art.2 alin. (2) lit.a) – e) din Regulamentul de aplicare a legii, după modificarea din 2004 se prevede că ordinul anual de actualizare cuprinde – numărul notarilor, numărul birourilor notariale și numărul locurilor vacante și, cu toate acestea, pe anul 2005 s-a înscris și localitatea.

            În privinţa capătului de cerere privind mutarea sediului biroului notarial din Mașloc în Timișoara acesta a fost respins în mod greșit pentru că schimbarea sediului nu se face dintr-o circumscripţie teritorială în alta, ci se face în cadrul aceleași circumscripţii teritoriale, dintr-o localitate în alta, astfel că nu este necesară existenţa unui post vacant.

            Pârâţii au invocat existenţa unui Regulament care însă, nu a fost aprobat prin Ordin al Ministrului Justiţiei, astfel că această condiţie a locului vacant este adăugat textului legal.

            Acestea dovedesc că actele emise în legătură cu această cerere de schimbare a sediului sunt nelegale.

            Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului și menţinerea, ca legală și temeinică, a sentinţei civile nr.225/28 iunie 2006 a Curţii de Apel Timișoara.

            Se consideră că Legea nr.36/1995 reglementează, chiar dacă nu expresis verbis, numirea notarilor publici având în vedere nu numai circumscripţia în care va funcţiona biroul notarial, dar și localitatea unde există un loc vacant, cuprins în ordinul de actualizare.

            În ceea ce privește procedura de schimbare a sediului biroului notarial dintr-o localitate în alta, în cadrul aceleași circumscripţii teritoriale, lipsa unui dispoziţii legale care să reglementeze această procedură este numai aparentă, aplicându-se prin asemănare, procedura de schimbare a sediului reglementată de art.27 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, cu modificările aduse de Ordinul nr.1758/C/2004 al Ministrului Justiţiei.

            Recursul este fondat.

            Prin Ordinul nr.535/C/9 februarie 2006 emis, de Ministrul Justiţiei a fost numit notar public reclamantul AG, cu sediul biroului notarial în circumscripţia Judecătoriei Timișoara, localitatea Mașloc.

            Iniţial, reclamantul a solicitat anularea parţială a ordinului, în sensul radierii cuvintelor – localitatea Mașloc sau înlocuirea acestuia cu „Timișoara”.

            Refuzul i-a fost comunicat cu adresa nr.1065/19.04.2006 a Uniunii Notarilor Publici din România și prin Decizia nr.14/13 aprilie 2006 a Camerei Notarilor Publici din Timișoara.

            Refuzul de avizare a cererii de schimbare a sediului a fost motivat, în Decizia nr.14/2006 a Camerei Notarilor Publici Timișoara, de lipsa locurilor vacante în municipiul Timișoara, iar în drept au fost invocate dispoziţiile art.34 și art.36 lit.i) din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, texte care reglementează atribuţiile colegiilor camerelor notarilor publici, dar nu se referă la cererile de schimbare a sediului biroului notarial.

            Nici Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România nu a motivat refuzul de  avizare a cererii ci doar a invocat faptul că, potrivit art.27 din Regulamentul de punere în aplicarea a Legii nr.36/1995, a solicitat punctul de vedere al Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Timișoara.

            În privinţa primului capăt de cerere referitor la anularea parţială a Ordinului nr.535/2006 al Ministrului Justiţiei acesta nu este fondat.

            Așa cum chiar reclamantul a recunoscut, chiar în cererea prin care a solicitat numirea ca notar public, a optat pentru postul de notar public din localitatea Mașloc astfel cum acesta apare în Ordinul nr.900/C/24 iunie 2005 al Ministrului Justiţiei, prin care au fost actualizate posturile de notar public și în care postul apare înscris la localitatea Mașloc ordin care nu a fost anulat.

            În privinţa cererii de schimbare a sediului biroului notarului public din localitatea Mașloc în localitatea Timișoara, localităţi aflate în circumscripţia aceleași judecătorii, aceasta a fost greșit respinsă de pârâte.

            Schimbarea sediului biroului notarului public este reglementată în art.27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.366/1995, iar potrivit art.27 alin. (2) din acest Regulament „Schimbarea sediilor birourilor notarilor publici dintr-o circumscripţie în alta se face, la cerere, pe post vacant, prevăzut în Ordinul de actualizare”.

            După cum se poate observa textul face referire la schimbarea dintr-o circumscripţie în alta, care se face pe post vacant.

            De altfel, toate textele în vigoare la momentul la care reclamantul a formulat cerere de schimbare a sediului biroului notarial, se referă tot la schimbarea sediului într-o altă circumscripţie și nu în cadrul aceleași circumscripţii.

            Astfel, potrivit art.27 alin.(2) „ din Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, astfel cum a fost introdus prin Ordinul 1758/C/30 iunie 2004 -  „Cererea de schimbare a sediului biroului notarial într-o localitate din altă circumscripţie teritorială, atât în cadrul Camerei, cât și în altă Cameră a notarilor publici, va fi însoţită de acordul Colegiului Director al Camerei în circumscripţia căreia se solicită stabilirea sediului biroului și de avizul Consiliului Uniunii.

            Si în Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România referirile sunt tot schimbarea sediului în circumscripţia altei judecătorii (art.20 lit.ţ) – care stabilește atribuţia Consiliului Uniunii de a aviza aceste cereri sau art.36 lit.i) – din același statut sau reglementează atribuţia Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici de a aviza cererile notarilor de schimbare a sediului în cadrul aceleași circumscripţii).

            Pentru situaţia în care cererea de schimbare a sediului biroului notarial se face pentru o localitate în cadrul aceleași circumscripţii dispoziţiile art.27 alin.(2) din Regulamentul de aplicare al Legii nr.36/1995 nu pot fi invocate, pentru că textul făcând referire numai la localităţi din cadrul altei circumscripţii, s-ar ajunge, prin interpretare, să se adauge textului din lege.

            Chiar Ministerul Justiţiei, în întâmpinare a recunoscut  faptul că nu existau dispoziţii legale care  să reglementeze, în mod expres, procedura schimbării sediului unui birou notarial dintr-o localitate în alta, când ambele localităţi sunt situate în cadrul aceleași circumscripţii, dar nu poate fi acceptată susţinerea că se aplică, prin asemănare, procedura prevăzută de art.27 din Regulament, atâta timp cât prin lege cererea de schimbare a sediului în cadrul aceleași circumscripţii se avizează de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici iar cele între circumscripţii diferite se   avizează de Consiliul Uniunii.

            Pentru că în lege nu este prevăzut expres că și în cazul cererilor de schimbare a sediului în cadrul aceleași circumscripţii este necesară existenţa postului vacant se constată că refuzul pârâtelor este nejustificat.

            Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a invocat ca temei al refuzului – Regulamentul privind schimbarea sediilor aprobate prin Hotărârea nr.41/15 ianuarie 2005 a Consiliului Uniunii și care a fost modificat prin Hotărârea nr.77/24 februarie 2005 a aceluiași Consiliu, iar conform acestora schimbarea sediului în cadrul aceleași circumscripţii se poate face numai dacă există post vacant.

            Chiar dacă a fost invocat acest regulament, acesta nu produce efecte decât dacă prevederile lui sunt aprobate prin Ordin al Ministrului Justiţiei.

            Este adevărat că prin Ordinul nr.2198/2006 al Ministrului Justiţiei au fost aduse modificări Regulamentului de aplicare a Legii nr.36/1995, inclusiv art.27 care reglementează schimbarea sediilor birourilor notariale, dar acesta a fost publicat în Monitorul Oficial nr.837/11 octombrie 2006, deci nu îi este aplicabil reclamantului a cărui cerere a fost formulată și analizată înainte de această dată, iar legea nu retroactivează.

            Modificările aduse prin Ordinul nr. 2198/2006 dovedesc faptul că în legislaţie, până în acel moment, nu au existat prevederi care să reglementeze procedura de schimbare a sediului biroului notarial în cadrul aceleași circumscripţii.

            Recursul a fost admis.