Medic rezident. Schimbarea specializării. Condiţii.

H.G. nr. 899/2002

Potrivit art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postunniversitar medical și farmaceutic uman, în cazuri justificate, schimbarea specialităţii în  care a fost admis rezidentul se poate face prin ordin al ministrului sănătăţii și familiei, dacă solicitantul îndeplinește condiţiile minime la specializarea cerută.

Întrunește  cerinţele prevăzute de art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002 cererea prin care un medic rezident care, ulterior admiterii sale într-o specializare, constatând că suferă de o afecţiune ce ar putea reprezenta un pericol atât pentru sine cât și pentru pacienţii săi, solicită schimbarea specialităţii în care a fost admis, aceasta cu atât mai mult cu cât cererea a fost sprijinită printre altele, și pe argumentul că la examenul de rezidenţiat punctajul pe care l-a obţinut s-a aflat peste cel minim necesar admiterii în specializarea în care cere schimbarea.

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

                                                                   Decizia nr. 4664 din 20 decembrie 2006

            Prin sentinţa civilă nr.164/F din 14.07.2006 Curtea de Apel Brașov – Secţia de contencios administrativ și fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul PA în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii și Institutul Naţional de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacităţii de Muncă (INEMRCM), a dispus anularea actului administrativ nr.VIIId/56358 din 14.12.2005 emis de Ministerul Sănătăţii – Direcţia de Resurse Umane și Dezvoltare Profesională și a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii să emită un ordin prin care să dispună schimbarea specialităţii de rezident a reclamantului din medicina de familie în psihiatrie adulţi.

            În motivarea sentinţei se reţine că reclamantul a solicitat pârâtului Ministerul Sănătăţii schimbarea specialităţii din Medicina de Familie în Psihiatrie Adulţi, solicitare ce i-a fost respinsă, potrivit adresei nr.VIIId/56358 din 14.12.2005, cu precizarea că acest lucru este posibil numai printr-un nou concurs de rezidenţiat.

            Instanţa de fond a apreciat că reclamantul îndeplinește condiţiile minime prevăzute de art.10 alin. (2) din H.G. nr.899/2002 pentru a justifica schimbarea specialităţii, respectiv pe de o parte starea de sănătate care reprezintă un pericol atât pentru reclamant, cât și pentru pacienţii cu care ar intra în contact direct (reclamantul a constatat că este infectat cu virusul hepatic C), iar pe de altă parte punctajul obţinut la examenul de rezidenţiat (superior celui minim obţinut la specialitatea psihiatrie) și calitatea de cadru didactic la catedra de psihologie în cadrul Facultăţii de Psihologie a Universităţii „T”.

            Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, susţinând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a art.10 din H.G. nr.899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar medical și farmaceutic uman, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul precizează că starea de sănătate a intimatului-reclamant nu conduce la îndeplinirea condiţiilor minime în specializarea cerută; condiţiile minime cerute de lege ar fi fost îndeplinite numai în condiţiile în care la momentul concursului cele două specialităţi – medicina de familie și psihiatrie – ar fi făcut parte din aceeași grupă, ceea ce ar fi însemnat ca pentru ambele specialităţi să se publice aceeași bibliografie și tematică de concurs. În realitate, specialitatea Psihiatrie s-a regăsit, conform publicaţiei de concurs din ziarul Viaţa Medicală nr.39 din 27.09.2002 în Grupa Specialităţilor Medicale, iar specialitatea Medicina de Familie, pentru care a concurat intimatul-reclamant, s-a regăsit în Grupa Medicina de Familie.

De asemenea, recurentul precizează că reclamantul-intimat este cadru didactic asociat (deci nu titular de post, prin concurs) la o disciplină didactică care nu face parte din nomenclatorul specialităţilor medicale, respectiv Neuropsihologia comportamentului.

            În cadrul unul ultim motiv de recurs, pârâtul-recurent susţine că în prezent intimatul-reclamant a susţinut și promovat examenul de medic specialist – medicina de familie, încheindu-și stagiul de rezidenţiat, astfel că obligarea M.S.P. la emiterea „unui ordin prin care să dispună schimbarea specialităţii de rezidenţiat” nu are efecte juridice.

            Recursul este nefondat.

            Potrivit art.10 alin. (2) din H.G. nr.899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar medical și farmaceutic uman „Schimbarea specialităţii în care a fost admis rezidentul este posibilă printr-un nou concurs de rezidenţiat. În cazuri justificate schimbarea se poate face numai prin ordin al ministrului sănătăţii și familiei, dacă solicitatul îndeplinește condiţiile minime la specializarea cerută”.

            Astfel, în condiţiile în care textul actului normativ nu precizează ce se înţelege prin „cazuri justificate”, în mod corect instanţa de fond a apreciat că starea de sănătate a reclamantului constituie un caz justificat, având în vedere actele medicale depuse, precum și practica Ministerului Sănătăţii exemplificată cu Ordinul nr.739 din 6.08.2003 prin care specialitatea unui medic rezident a fost schimbată pe baza declaraţiei acestuia, că nu are aptitudini pentru specialitatea respectivă și nu se poate adapta mediului de lucru.

            În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că specialitatea pentru care optează reclamantul nu face parte din aceeași grupă de specialităţi, cu Medicina de Familie, acest motiv este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece actul normativ citat nu prevede o astfel de condiţie, ci doar ca solicitantul să îndeplinească „condiţiile minime la specializarea cerută”; în speţă, instanţa de fond a considerat în mod corect că această cerinţă a textului este îndeplinită, deoarece la examenul de rezidenţiat reclamantul a obţinut un punctaj superior celui minim obţinut la specialitatea psihiatrie, iar practica Ministerului Sănătăţii evidenţiată prin Ordinele 723 și 777/2003 (dovedită în cauză)  este în sensul de a se aproba schimbarea specialităţii medicina de familie cu specialităţi din altă grupă, respectiv cu nefrologia sau cardiologia, astfel că refuzul pentru acest motiv ar fi însemnat un tratament discriminatoriu.

                        De asemenea, instanţa de fond în mod corect nu a făcut aplicarea O.G. nr.58/2001 invocată de recurentă, această ordonanţă referindu-se la confirmarea prin ordin al ministrului sănătăţii a preparatorilor și asistenţilor universitari titulari ca medici rezidenţi într-una din specialităţile corespondente disciplinei didactice, fără ca aceștia să fi susţinut examenul de rezidenţiat; în speţă, situaţia reclamantului-intimat este reglementată de H.G. nr.899/2002, fiind vorba de un medic care a susţinut și promovat examenul de rezidenţiat și care solicită schimbarea specialităţii din „motive justificate”, iar invocarea activităţii sale didactice în disciplina Neuropsihologia comportamentului s-a făcut într-un mod secundar, motivele determinate fiind starea de sănătate și rezultatele obţinute la examenul de rezidenţiat.

                        În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, acela că reclamantul-intimat și-a încheiat deja stagiul de rezident, susţinând și promovând examenul de medic specialist în medicina de familie, această împrejurare nu reprezintă un impediment juridic în menţinerea soluţiei instanţei de fond, efectele hotărârii pronunţate constând în începerea unui nou rezidenţiat de către reclamantul-intimat în specialitatea solicitată.

            Recursul a fost respins.