Domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale. Hotărâre a Guvernului de atestare. Dovada pozitivă a dreptului de proprietate. Interes legitim. Aparenţă a dreptului de proprietate. Expropriere abuzivă.
Legea nr.213/1998
H.G. nr.904/2002
Împrejurarea că, în cadrul unui proces în revendicare, nu s-a făcut dovada pozitivă a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren nu este relevantă pentru soluţionarea acţiunii în contencios administrativ privind legalitatea adoptării, în baza dispoziţiilor Legii nr.213/1998, a hotărârii Guvernului prin care respectiva suprafaţă de teren a fost atestată ca aparţinând domeniului public al unei unităţi administrativ-teritoriale.
În condiţiile în care, cu privire la suprafaţa de teren, dovada unui interes legitim și a aparenţei dreptului de proprietate sunt confirmate prin hotărâre judecătorească, atestarea apartenenţei imobilului respectiv la domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, în măsura în care această apartenenţă nu este stabilită cu caracter imperativ de Legea nr.213/1998, echivalează, prin efectele sale, cu o expropriere abuzivă.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.39 din 11 ianuarie 2005
Prin acţiunea formulată la data de 20.03.2003, reclamanţii G.X. și G.I.N. au chemat în judecată Guvernul României și Consiliul Judeţean Constanţa, solicitând anularea poziţiei nr.314 din anexa nr.1 la H.G. nr.904/2002, referitoare la imobilul – teren și construcţie – situat în municipiul Mangalia, Str.Izvor nr.3, Judeţul Constanţa.
În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a constatat dreptul lor de proprietate asupra imobilului în discuţie, că și-au transcris acest drept și că au fost puși în posesie prin Dispoziţia nr.105/22.07.1998 a Primarului municipiului Mangalia. Cu toate acestea, au fost împiedicaţi să-și exercite dreptul de proprietate asupra imobilului întrucât, în mod abuziv, prin H.G. nr.904/2004, Guvernul României a atestat apartenenţa imobilului la domeniul public al Judeţului Constanţa.
În cauză, au formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, Ministerul Administraţiei și Internelor, precum și Muzeul de Arheologie „Callatis”, Mangalia.
Prin sentinţa civilă nr.1849 din 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel București – Secţia contencios administrativ a respins acţiunea, reţinând că reclamanţii nu au făcut dovada pozitivă a unui titlu de proprietate, hotărârea judecătorească invocată, respectiv sentinţa civilă nr.668/1997, fiind pronunţată într-o acţiune în constatare și nicidecum într-o acţiune în realizarea dreptului.
Considerând această hotărâre ca fiind nelegală și netemeinică, reclamanţii au declarat recurs.
Recurenţii au susţinut că hotărârea Curţii de Apel București este contradictorie și se întemeiază pe motive străine de natura pricinii, fiind evidentă preluarea concluziilor deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr.2597/2003, pronunţată într-o altă cauză având ca obiect revendicarea imobilului în discuţie și prin care s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada pozitivă a unui titlu de proprietate.
Nu numai că o asemenea concluzie este străină pricinii ce face obiectul cauzei de faţă, dar ea este, în opinia recurenţilor, contrazisă de dovezile administrate, respectiv hotărârea definitivă și irevocabilă a Judecătoriei Mangalia, prin care s-a constatat că sunt proprietarii imobilului, decizia Primarului municipiului Mangalia, de punere în posesie, precum și dovada plăţii neîntrerupte a impozitelor pe perioada 1997 – 2003, toate aceste dovezi fiind înlăturate nejustificat de instanţa fondului.
Recurenţii au criticat soluţia Curţii de Apel București și pentru faptul că, în lipsa dovezilor care să ateste că statul ar fi deţinut cu titlu valabil bunul respectiv, a confirmat atestarea apartenenţei imobilului la domeniul public, încălcând astfel dispoziţiile art.6 din Legea nr.213/1998.
Recursul este fondat.
Potrivit poziţiei nr.314 din anexa nr.1 la H.G. nr.904/2002, imobilul – construcţie și teren – situat în municipiul Mangalia, Str. Izvor nr.3, Judeţul Constanţa a fost atestat ca aparţinând domeniului public al judeţului Constanţa.
Contestând această hotărâre, reclamanţii au invocat și dovedit atât interesul legitim derivat din faptul că autorul lor a deţinut în proprietate imobilul în discuţie, cât și aparenţa de drept confirmată prin sentinţa civilă nr.668/1997 a Judecătoriei Mangalia prin care s-a constatat că sunt proprietarii imobilului. Mai mult, această sentinţă a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, împrejurarea că dreptul de proprietate al autorului reclamanţilor nu a încetat nici un moment, de la data dobândirii lui.
Pe de altă parte, această hotărâre a produs efecte juridice – ea devenind opozabilă erga omnes din momentul transcrierii în registrul de transcripţiuni – și a fost concretizată prin Dispoziţia nr.105/22.07.1998 emisă de Primarul municipiului Mangalia, pentru punerea în posesie.
Împrejurarea că, în cadrul unui proces în revendicare pentru imobilul în discuţie, s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada pozitivă a dreptului de proprietate, concluzie însușită și folosită drept argument în soluţia de respingere a acţiunii promovate de reclamanţi în contencios administrativ, este nerelevantă. Aceasta întrucât ea aparţine unei cauze cu obiect diferit de cel al litigiului de faţă, în care se analizează legalitate emiterii unei hotărâri de Guvern în raport de dispoziţiile Legii nr.213/2004 care stabilesc imperativ condiţiile în care se poate determina apartenenţa unui bun la domeniul public.
În conformitate cu dispoziţiile art.6 din actul normativ enunţat: „fac parte din domeniul public și privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 06.03.1995 – 22.10.1999, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil”.
Or, sub acest aspect, în cauză nu s-a administrat nici o probă care să confirme că imobilul respectiv ar fi fost deţinut de stat în baza unui titlu valabil.
Astfel fiind, și cum reclamanţii și-au dovedit atât interesul cât și aparenţa de drept în promovarea acţiunii, soluţia de menţinere a poziţiei 314 din anexa nr.1 la H.G. nr.904/2002 este vădit nelegală și netemeinică, echivalând prin efectele sale cu o expropriere abuzivă.
Recursul a fost admis.