Poliţist. Abatere disciplinară. Ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală. Exercitarea acţiunii disciplinare.
Legea nr.360/2002, art.57 lit.b)
Codul de procedură penală, art.22 alin.1
Potrivit art.22 alin.(1) din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăţiei acesteia.
În speţă, s-a reţinut că ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală nu poate fi invocată ca având autoritate de lucru judecat în ceea ce privește exercitarea acţiunii disciplinare împotriva recurentului în sarcina căruia a fost stabilită săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.57 lit.b) din Legea nr.360/2002, constând în neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.65 din 11 ianuarie 2005
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa civilă nr.445 din 25 iunie 2004, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I.C., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) și Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt, prin care a solicitat anularea dispoziţiei de destituire emisă prin adresa nr.S/3283 din 4 septembrie 203 a IGP și reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior, cu obligarea la plata drepturilor salariale aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin ordinul a cărui anulare se cere au încetat raporturile de serviciu avute de reclamant cu unitatea unde era angajat, acesta fiind destituit din funcţia avută pentru neglijenţă și lipsă de preocupare manifestată în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. S-a reţinut că reclamantul nu a supravegheat corespunzător activitatea deţinuţilor și nu a luat măsuri pentru deţinerea acestora în condiţii de siguranţă, astfel încât unul dintre condamnaţi a părăsit 3 nopţi la rând locul de deţinere pentru a-și vizita concubina.
Instanţa de fond a mai reţinut că, deși reclamantul a fost scos de sub urmărire penală, aceasta nu este o împrejurare de natură a înlătura răspunderea disciplinară, întrucât nu înlătură vinovăţia sub aspectul îndeplinirii obligaţiilor și sarcinilor de serviciu.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ..
Astfel, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a analizat criticile sale referitoare la nerespectarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de Legea nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului, în sensul că a fost sancţionat potrivit art.57 lit.b) din această lege, ce reglementează procedura disciplinară obișnuită, deși îi erau aplicabile dispoziţiile procedurii disciplinare speciale prevăzute de art.65 din același act normativ.
S-a mai arătat că instanţa de fond, în mod greșit, a reţinut că scoaterea de sub urmărire penală nu înlătură răspunderea disciplinară, mai cu seamă că, în cazul său, motivul pentru care a fost scos de sub urmărire penală este cel prevăzut de art.11 pct.b) și art.10 lit.a) din Codul procedură penală, ceea ce înlătură orice formă de vinovăţie, inclusiv cea disciplinară.
Recursul este nefondat.
A rezultat din actele dosarului că reclamantul-recurent a fost trimis în faţa Consiliului de disciplină constituit la 19 august 2003 la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt pentru abateri de natura celor prevăzute de art.57 lit.b) din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările ulterioare, ca și de Ordinul ministrului de interne nr.350/2002 privind disciplina și deontologia profesională a poliţiștilor, constând în neglijenţa și lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, obligaţii revenind poliţiștilor care execută paza și supravegherea deţinuţilor desfășurând activităţi lucrative.
Chiar mai mult, cercetarea acestor abateri a avut loc în contextul evadării unui deţinut la 27 iulie 2003.
Nu sunt așadar întemeiate criticile recurentului conform cărora faptele reţinute în sarcina sa nu sunt reale și imputabile, ansamblul probelor cu acte și martori administrate în cauză și analizat de către instanţa de fond, relevând contrariul. Neîntemeiată este și critica referitoare la greșita aplicare a unei sancţiuni disciplinare în condiţiile în care recurentul-reclamant, cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, a fost scos de sub urmărire penală prin Ordonanţa procurorului din 19 noiembrie 2003, deoarece s-a constatat că fapta nu există, astfel că neexistând vinovăţie sub aspect penal, nu poate exista vinovăţie nici sub aspect disciplinar.
În acord cu doctrina și jurisprudenţa în materie, se reţine că instanţa de fond, în mod just, a reţinut că vinovăţia recurentului, sub aspectul îndeplinirii obligaţiilor și sarcinilor de serviciu subzistă, întrucât, potrivit art.22 alin.1 din Codul de procedură penală, numai hotărârea definitivă a instanţei penale, nu și ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, indiferent pentru care motive, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei investite cu soluţionarea unei acţiuni disciplinare.
În aceste condiţii, așa cum este cazul și în speţă, acţiunea disciplinară este perfect posibilă, fără a se putea invoca, cu autoritate de lucru judecat, sub nici un aspect, ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală.
Recursul a fost respins.