Obligaţii fiscale. Stabilirea de majorări de întârziere după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară. Nelegalitatea majorărilor de întârziere
Legea nr. 64/1995
C.proc. fiscală, art. 114 alin. 4
Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995, la data deschiderii procedurii falimentului se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. În același sens, prin dispoziţiile art. 37 ale legii s-a stabilit că nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate, de la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a înţeles să stopeze curgerea de drept a dobânzilor și a oricăror cheltuieli care ar putea majora cuantumul creanţei debitorului (prin calcularea unor majorări de întârziere sau penalităţi), agravându-i situaţia.
Pe de altă parte, pentru obligaţiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi și penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligaţiile fiscale născute după această dată și neplătite la termen nu se datorează dobânzi și penalităţi de întârziere.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.212 din 18 ianuarie 2005
La data de 26 iunie 2001, Societatea Comercială „C.” S.A. Dolj a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice și Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj să se dispună anularea parţială a deciziei nr. 1035 din 6 iulie 2001 emisă de primul pârât, precum și a procesului – verbal de control nr. 842 din 13 martie 2001, încheiat de un consilier al Direcţiei Controlului Fiscal Dolj, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligaţia de plată la bugetul statului a majorărilor de întârziere în sumă de 8.402.086.655 lei, aferente taxei pe valoarea adăugată evidenţiată în tabloul creditorilor și respectiv de 16.726.619.874 lei, aferente taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001.
În motivarea acţiunii, societatea comercială a arătat că se află în curs de reorganizare judiciară, iar sumele de bani menţionate în actul de control financiar nu sunt datorate, întrucât conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, creanţelor negarantate existente la data deschiderii acestei proceduri nu li se poate adăuga nici o dobândă sau cheltuială.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, reînvestită cu soluţionarea cauzei după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare a admis în parte acţiunea și a anulat actele juridice supuse controlului jurisdicţional în limita sumei de 8.402.086.565 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, calculate pentru perioada anterioară datei de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară.
Capătul de cerere privind creanţa bugetară în valoare de 16.726.619.874 lei, reprezentând majorările de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001 a fost respins ca neîntemeiat.
În esenţă, instanţa a reţinut că soluţia se impune, deoarece pentru creanţele existente la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară și înscrise în tabloul creditorilor, nu se mai pot calcula majorări de întârziere sau alte cheltuieli. Că, pentru creanţele care apar în cadrul activităţii desfășurate de agentul economic, după data deschiderii procedurii respective, nu se mai poate aplica regula prevăzută de art. 37 din Legea nr. 64/1995.
S-a concluzionat că din interpretarea acestui text legal rezultă, per a contrario, că pentru creanţele stabilite după deschiderea procedurii pot fi adăugate cheltuieli și dobânzi, deci și alte majorări de întârziere.
Dacă s-ar accepta un al punct de vedere, s-ar ajunge la situaţii de inegalitate de tratament juridic, pentru că societăţile comerciale pentru care s-ar declanșa procedura de reorganizare judiciară și și-ar continua activitatea nu ar putea fi obligate la plata majorărilor de întârziere, în caz de neachitare a creanţelor, iar societăţile care nu s-ar afla într-o asemenea situaţie, ar fi obligate la plata majorării pentru neplata la timp a creanţelor.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta S.C. „C.” S.A. Dolj, Craiova și pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu și al Ministerului Finanţelor Publice.
Recurenta reclamantă a susţinut că, în mod greșit, instanţa de fond a respins acţiunea în ceea ce privește suma de 16.726.619.874 lei. Că, din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, rezultă că suspendarea calculului majorărilor de întârziere se aplică atât pentru creanţele negarantate existente la data deschiderii procedurii de reorganizare, cât și pentru majorările aferente creanţelor viitoare, adică ulterioare acelei date, pentru toată durata reorganizării judiciare.
În cadrul recursului declarat de pârâţi, s-a susţinut că soluţia recurată de admitere parţială a acţiunii este nelegală, deoarece dispoziţiile legale invocate de reclamantă nu se referă și la majorările de întârziere care au făcut obiectul controlului financiar în litigiul de faţă.
Recursul declarat de reclamantă este fondat, iar recursul pârâţilor nefondat.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995, la data deschiderii procedurii falimentului se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Textul legal nu face nici o distincţie în privinţa naturii creanţelor, ceea ce înseamnă că au fost avute în vedere creanţele de orice natură care vor exista, inclusiv creanţele bugetare ale societăţii debitoare.
În același sens, prin dispoziţiile art. 37 ale legii s-a stabilit că nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate, de la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a înţeles să stopeze curgerea de drept a dobânzilor și a oricăror cheltuieli care ar putea majora cuantumul creanţei debitorului (prin calcularea unor majorări de întârziere sau penalităţi), agravându-i situaţia.
Prin normele juridice enunţate s-a urmărit de fapt, menţinerea patrimoniului societăţii comerciale, aflată în curs de reorganizare judiciară, în starea existentă la data deschiderii acestei proceduri.
Nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că în prezent, prin Codul de procedură fiscală s-a prevăzut în mod expres (art. 111 alin. 4) că pentru obligaţiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi și penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligaţiile fiscale născute după această dată și neplătite la termen nu se datorează dobânzi și penalităţi de întârziere.
În sfârșit, soluţia respectivă se regăsește și în Normele metodologice emise pentru aplicarea Codului de procedură fiscală, conform cărora, pentru obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment și neplătite la termen nu se datorează dobânzi și penalităţi de întârziere (art. 117 alin. 4).
Având în vedere considerentele expuse, recursul a fost admis.
Totodată, recursurile pârâţilor au fost respinse.