Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Act de control financiar. Contestaţie. Calitate procesuală activă.

 

O.U.G. nr.13/2001, art.3 alin.(2)

Constituţia României, republicată, art.52 alin.(1)

 

            Potrivit art.3 alin.(2) din O.U.G. nr.13/2001, contestaţia împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice trebuie semnată de contestator sau de reprezentantul legal al acestuia, iar în cazul persoanelor juridice trebuie să poarte și ștampila.

Art.52 alin.(1) din Constituţie, republicată, dispune că persoana vătămată într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ, este îndreptăţită să obţină recunoașterea interesului legitim și anularea actului.

În considerarea dispoziţiilor menţionate din Constituţie, republicată, prevederile art.3 alin.(2) din O.U.G. nr.13/2001 trebuie interpretate în sensul că actul de impunere emis de direcţia de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală poate fi contestat, în nume propriu, de către persoana, care a deţinut calitatea de administrator al societăţii comerciale în perioada cu privire la care a fost emis actul de impunere, întrucât are un puternic interes legitim, prin faptul că răspunde de rezultatele activităţii desfășurate în intervalul de timp în care a asigurat conducerea agentului economic.

 

I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr.412 din 27 ianuarie 2005

 

            Notă: O.U.G. nr.13/2001 a fost abrogată prin O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

 

            Prin sentinţa civilă nr.156 din 23 martie 2004, Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială și de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul A.A.N. și a anulat decizia nr.7 din 19 ianuarie 2004 emisă de direcţia de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, contestaţia reclamantului fiind trimisă pentru a fi soluţionată pe fond de către această autoritate publică.

            Curtea de Apel Bacău a reţinut că, prin procesul verbal nr.4039 din 30 septembrie 2003, Secţia Bacău a Gărzii Financiare a constatat, în urma controlului efectuat la S.C. „C.” S.R.L. Bacău, neplata mai multor obligaţii bugetare stabilite în sarcina acestui agent economic, în perioada iulie – septembrie 2002, când reclamantul era administratorul  acesteia. Totodată, instanţa a mai reţinut că, prin decizia nr.7 din 19 ianuarie 2004 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, contestaţia reclamantului A.A.N. a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, în raport cu prevederile  art.3 alin.(2) din O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la data respectivă.

            În motivarea soluţiei de admitere a acţiunii și de anulare a deciziei contestate, instanţa de fond a reţinut că actul de retragere din societatea comercială, precum și din calitatea de administrator, nu a fost  înregistrat la Registrul Comerţului Bacău, astfel că acesta putea contesta un proces-verbal prin care organele de control reţinuseră obligaţii bugetare în sarcina unităţii, pentru o perioadă când el deţinuse calitatea de administrator.

            Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău, în baza mandatului nr.561133/29 aprilie 2004 dat de Agenţia Naţională de Aministrare Fiscală, susţinând că instanţa de fond a încălcat prevederile art.3 alin.(2)  din O.U.G. nr. 13/2001, contestaţia fiind formulată în nume propriu de către reclamantul care nu mai era administrator.

            Recursul este nefondat.

            Într-adevăr, din prevederile art.3 și următoarele din O.U.G. nr. 13/2001, privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, în vigoare la data respectivă, rezultă că numai persoana fizică sau juridică în sarcina căreia au fost stabilie obligaţii bugetare are calitatea de a contesta actul de control sau de impunere.

            Or, în cauză, intimatul-reclamant a contestat în nume propriu procesul-verbal încheiat de organele de control, prin care au fost stabilite obligaţii bugetare în sarcina  S.C. „C.” S.R.L. Bacău pentru o perioadă când acesta deţinuse calitatea de administrator al societăţii comerciale, așa cum se menţionează în mod expres în actul de control contestat.

            Or, la data de 20 octombrie 2003 intrase în vigoare Legea pentru revizuirea Constituţiei, art.48 alin.(1) fiind modificat în sensul că și o persoană vătămată într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ, este îndreptăţită să obţină recunoașterea interesului legitim și anularea actului.

            Astfel fiind, dispoziţiile art.3 și următoarele din O.U.G. nr. 13/2001 trebuiau interpretate în sensul acestor noi prevederi constituţionale și, chiar dacă intimatul-reclamant nu avea dreptul recunoscut de lege  pentru a contesta procesul-verbal  de control, el are un puternic interes legitim, actul administrativ atacat vizând activitatea societăţii comerciale dintr-o perioadă când el avea calitatea de administrator, răspunzând, deci, de rezultatele activităţii pe care a condus-o.

            Cu această motivare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a apreciat că soluţia instanţei de fond este temeinică, astfel că recursul a fost respins.