Avocat. Primire în profesie cu scutire de examen.
Legea nr.51/1995, republicată, art.16 alin.(2)
Potrivit art.16 alin.(2) din Legea nr.51/1995 privind privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, „la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept și cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani”.
Măsura refuzului primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu poate fi discreţionară, iar când, în urma verificării, se constată că persoana care a formulat o atare cerere îndeplinește condiţiile prevăzute de art.16 alin.(2) din Legea nr.51/1995, republicată, urmează a i se recunoaște dreptul legal de primire în profesie cu scutire de examen.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.413 din 27 ianuarie 2005
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 august 2002, reclamantul N.I. a solicitat, în contradictoriu cu Baroul de Avocaţi Bacău și Uniunea Naţională a Barourilor din România, recunoașterea dreptului său prevăzut de art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995 și obligarea pârâţilor la plata sumei de 220 milioane daune morale și materiale.
Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.138 din 23 martie 2004, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de Baroul de Avocaţi Bacău și a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, primirea în barou cu scutire de examen este o posibilitate, o facultate, iar nu o obligaţie condiţionată doar de îndeplinirea unuia dintre criteriile prevăzute la lit.a) și b) ale aceluiași text, nelimitându-se la vechimea minimă în activităţi juridice.
Împotriva sentinţei civile a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., susţinând că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art.1, art.47 și art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, precum și dispoziţii din Constituţia României.
Recursul este întemeiat.
Caracterul liber al profesiei de avocat presupune respectarea cadrului legal respectiv dispoziţiile art.16 alin.(2) din Legea nr.51/1995, republicată, instanţa de judecată fiind abilitată să constate că, în măsura în care dreptul recunoscut de lege există, el trebuie recunoscut și de către autoritatea publică, care nu poate refuza cererea de primire în profesia de avocat pe alte criterii decât cele consacrate prin textul legii.
Potrivit art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, la cerere „poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept și cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani”.
Textul legal citat stabilește un drept faţă de persoanele care îndeplinesc și celelalte condiţii de înscriere în avocatură și nu o posibilitate sau o facultate.
Prevederea legală „poate fi primit în profesie” trebuie înţeleasă în sensul că dacă o persoană se află într-una din situaţiile prevăzute de art.16 din lege și solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiţii.
În speţă, instanţa de fond a soluţionat cauza exclusiv pe baza avizului Baroului de Avocaţi Bacău și a deciziilor Comisiei Permanente, respectiv a Uniunii Naţionale a Barourilor, fără să solicite dosarul pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare primirii în profesia de avocat cu scutire de examen.
Măsura refuzului primirii în profesia de avocat cu scutire de examen nu poate fi discreţionară, iar când, în urma verificării, se constată îndeplinirea condiţiilor legale de către persoana care a formulat o atare cerere, ea devine un drept care trebuie recunoscut legal.
Recursul a fost admis, sentinţa civilă atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanţe, aceasta urmând a verifica dacă reclamantul îndeplinește condiţiile de vechime, respectiv cele privind funcţia avută, pe baza dosarului existent la Baroul de Avocaţi Bacău, în care se găsesc actele necesare efectuării unei aprecieri corecte, bazată exclusiv pe textul legal aplicabil în speţă.