Persoana persecutată etnic. Proba persecuţiei. Data de la care se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000
Legea nr. 189/2000
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art.4 din H.G.nr.127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
Drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă cu începere din luna următoare celei în care s-a depus cererea iniţială, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.888 din 15 februarie 2005
Prin acţiunea înregistrată la 1 iulie 2002, Fundaţia „N.S.”, Piatra Neamţ a solicitat, în numele și pentru reclamantul S.S., anularea deciziei nr.92 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.367/2001 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.
Reclamantul, împreună cu familia sa și cu alţi membri ai comunităţii romilor a fost deportat în localitatea Bug din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu în anii 1940, fiind supuși muncii forţate, suferind de foame și frig.
A susţinut că, deși deportarea a cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale cărei consecinţe prejudiciabile pentru cei în cauză sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului Partida Romilor Social Democrată din România, invocând pasivitatea comisiei de specialitate din cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ, în sensul că nu a făcut aplicarea art.7 alin. (1) din Legea nr.189/2000, neconsultând intervenienta la primirea cererii, deși aceasta exista ca organizaţie etnică legal constituită.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.89 din 27 ianuarie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat și a constatat că reclamantul are calitatea de persoană persecutată din motive etnice, fiind deportat în lagărul din Transnistria – Bug, în perioada iulie 1942 – iulie 1944, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de art.2 alin.1 și art.5 din aceeași lege, începând cu data de 1 ianuarie 2002; a admis cererea de intervenţie formulată de Partida Romilor Social Democrată din România.
Instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada persecuţiei etnice la care a fost supus, cu declaraţiile autentificate ale martorilor S.S. și S.I. iar ca perioadă a deportării, instanţa a apreciat intervalul 1942 – 1944, adică cel atestat în adeverinţele emise pentru cei doi martori de către Fundaţia Împreună din Brașov, pe baza cărora acestora li s-a recunoscut calitatea de persecutat etnic.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, criticând soluţia instanţei ca fiind nelegală numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000.
În motivarea recursului a susţinut că Fundaţia Umanitară „N.S.” Neamţ, în sprijinul cererii reclamantului, a depus probatoriul, respectiv, declaraţiile autentificate ale martorilor, direct la instanţa de fond, situaţie în care drepturile reglementate de Legea nr.189/2000 trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.1 lit. a) din Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr.105/1999, persoana cetăţean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind deportată.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de O.G. nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art.4 din H.G.nr.127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din declaraţiile autentificate ale martorilor S.I. și S.M. care au fost și ei victime ale deportării și cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea precitată, rezultă că reclamantul a fost deportat în lagărul din Transnistria – Bug.
Reclamantul a făcut deci dovada, în condiţiile legii, că îndeplinește cerinţele pentru a beneficia, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000, împrejurare, de altfel, confirmată de pârâtă.
Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanţa, în considerarea caracterului reparator și dispoziţiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea iniţială, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior.
Recursul a fost respins ca nefondat.