Taxe vamale. Import temporar. Regim vamal suspensiv. Mărfuri introduse în ţară în regim de perfecţionare activă care au făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare.
Legea nr.141/1997, art.91 și art.111 alin.(1) lit.a)
Pentru mărfurile introduse în ţară în regim vamal suspensiv de perfecţionare activă, în baza prevederilor art.91 și art.111 alin.(1) lit.a) din Legea nr.141/1997, cu privire la care, ulterior, se constată că au făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, iar nu al unui contract de lohn, se datorează taxe vamale de import și majorări de întârziere aferente.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.1712 din 16 martie 2005
S.C. „M.” S.A., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice și Direcţia Generală a Vămilor – Direcţia de Supraveghere Vamală, a solicitat anularea deciziei nr.244 din 29.03.2002 emisă de primul pârât și a procesului-verbal de control nr.6995 din 6.02.2002 încheiat de Direcţia de Supraveghere Vamală și Luptă împotriva Fraudelor Vamale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice și exonerarea de plata sumelor de 10.067.428.763 lei, drepturi vamale de import și 14.199.026.549 lei, majorări de întârziere aferente.
Curtea de Apel București – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.783 din 29 mai 2003 a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând legalitatea actelor contestate.
Reclamanta nu a respectat regimul de perfecţionare activă, conform autorizaţiilor de perfecţionare din 1998, 1999 și 2000, astfel că nu poate beneficia de scutirea de plata taxelor vamale și a majorărilor de întârziere, între reclamantă și firma din Ucraina nu s-a aplicat contract de lohn, ci contract de vânzare-cumpărare.
Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei și în fond admiterea acţiunii, anularea actelor contestate și exonerarea de răspundere a societăţii.
Se susţine, în esenţă că, instanţa nu a analizat operaţiunea comercială în ansamblu, adică operaţiunea de lohn în întregul său, și a interpretat greșit actele juridice deduse judecăţii, schimbând natura, înţelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, a înlăturat fără temei raportul de expertiză efectuat în cauză și concluziile sale.
Se arată că cele patru contracte de lohn sunt valabile, iar actele adiţionale nu reprezintă un transfer al drepturilor de proprietate, astfel nu este afectat nici regimul vamal suspensiv de perfecţionare activă, întrucât produsele rezultate, pentru care s-a făcut compensarea, au fost livrate la export.
Chiar dacă s-ar considera că ar fi avut loc un transfer al drepturilor de proprietate, în speţă își găsește aplicarea art.152 din H.G. nr.626/1997 care nu include regimul de perfecţionare activă cu suspendarea plăţii taxelor vamale printre regimurile vamale ale căror acordare este condiţionată de rămânerea mărfurilor în proprietatea partenerului extern atâta timp cât sunt respectate condiţia de bază a acordării regimului de perfecţionare activă, respectiv raportul materiei prime sub forma de produse compensatoare.
Se susţine că, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la majorările de întârziere, la data de la care acestea devin exigibile (7 zile de la data comunicării debitului și până la achitarea acestuia).
Recursul este nefondat.
Din actele de la dosar, rezultă că, societatea reclamantă în perioada 1999 –2000, a introdus în ţară de la firme din Ucraina și Elveţia, în regim de perfecţionare activă cu suspendarea de la plata drepturilor vamale de import conform autorizaţiilor de perfecţionare activă nr.1579/1998, 1624/1999 și 270/2000, cantităţi diferite de ţagle de oţel. Pentru obţinerea acestor autorizaţii, reclamanta a prezentat autorităţii vamale contractele de lohn încheiate cu cei doi parteneri.
Din conţinutul acestor contracte rezultă că reclamanta are faţă de autoritatea vamală calitatea de importator al ţaglelor și exportator al produsului finit obţinut prin prelucrarea materiilor prime, conform autorizaţiilor de perfecţionare activă.
Reclamanta este operatorul, iar furnizorul extern este în același timp, proprietar al ţaglelor și al produsului finit.
Societatea a achitat furnizorului extern U.L. din Ucraina, cu declaraţiile de plată valutară externe din anul 1999, suma de 86.942,2 USD reprezentând contravaloarea cantităţii de 600,85 MT ţagle de oţel, iar ulterior cu declaraţiile de plată valutară externă din 2000 a achitat către același furnizor extern suma de 1.083.804 USD reprezentând contravaloarea cantităţii de 7474,5 MT ţagle de oţel.
Furnizorului extern din Elveţia, reclamanta i-a achitat cu declaraţia de plată valutară externă din 13.01.1999 suma de 172.740 USD reprezentând contravaloarea cantităţii de 1.151,6 MT ţagle oţel.
Societatea a beneficiat din partea vămii de acordarea regimului vamal de perfecţionare activă întrucât din actele prezentate la vămuire a rezultat că proprietarul mărfurilor este o persoană străină căreia urmau să-i fie exportate produsele rezultate în urma prelucrării materiilor prime.
La controlul efectuat ulterior în contabilitatea reclamantei, inspectorii din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor au constatat, conform procesului verbal din 6.02.2002 nereguli, respectiv au descoperit documente neprezentate autorităţii vamale la efectuarea operaţiunilor de import temporar al materiei prime și respectiv de export al produselor finite.
Din studierea evidenţei contabile a rezultat că operaţiunile desfășurate au fost de vânzare-cumpărare a mărfii și nu de simplă prelucrare a acesteia.
A fost descoperit și contractul de vânzare-cumpărare nr.39DK din 30.09.1999 încheiat cu firma U.L. din Ucraina, care nu fusese prezentat autorităţii vamale.
Organul de control a apreciat că prin contractul de vânzare-cumpărare reclamanta a devenit proprietarul mărfurilor importate, mărfurile devenind supuse regimului vamal de import și se datorează taxe vamale de import.
Reclamanta, întrucât nu se mai încadra în regimul vamal de perfecţionare activă (sistemul cu suspendarea plăţii taxelor vamale prevăzut de art.91 din Legea nr.141/1997), a fost obligată să vireze statului suma de 10.067.428.763 lei, drepturi vamale de import și 14.199.026.549 lei, majorări de întârziere aferente.
În procedura prealabilă de contestare, prin decizia nr.244 din 29.03.2002, soluţia a fost de respingere a contestaţiei ca neîntemeiată pentru capătul de cerere privind datoria vamală și ca nemotivată pentru capătul de cerere privind majorările de întârziere.
Aceeași soluţie de suspendare dată de instanţă, este legală potrivit următoarelor:
Anterior obţinerii autorizaţiilor de perfecţionare activă (nr.1579/ 1998, 1624/1999 și 270 din 30.05.2000), între reclamantă în calitate de comisionar și S.C. „M.E.” S.A. – Sucursala Focșani, s-a încheiat un contract de comision comercial la 25.05.1998, prin care societatea reclamantă s-a angajat să cumpere materii prime și să vândă produse fabricate de S.C. „M.” – Sucursala Focșani și să achite preţul produselor cumpărate și taxele vamale aferente la import.
În executarea acestuia s-au obţinut autorizaţiile de perfecţionare activă privind ţagla cumpărată de la U.L. din Ucraina cu suspendarea plăţii taxelor vamale, contractul în discuţie a fost descoperit la un control ulterior, ca și contractul de vânzare-cumpărare nr.39DK din 30.09.1999 încheiat de firma U.L. din Ucraina în calitate de vânzător și reclamant-cumpărător S.C. „M.” SA, destinatar al mărfii importate fiind S.C. „M.” S.A. – Sucursala Focșani.
Acest contract de vânzare-cumpărare probează pe de o parte că reclamanta a devenit proprietara mărfii importate, care a intrat astfel în venitul economic intern și care urma să fie supusă procesului de prelucrare și pentru care trebuiau plătite taxe vamale.
Apărarea reclamantei că acest contract n-ar fi produs efecte între părţi și că acesta n-ar mai fi fost în vigoare la data de 27.10.1999, nu a fost primită faţă de actele găsite: factura definitivă nr.1/1999 emisă de vânzătorul U.L, pentru valoarea de 869.472,20 USD reprezentând preţul mărfii vândute în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.39DK din 30.09.1999 (găsit în timpul controlului) și cele patru dispoziţii de plată valutară externe (D.P.V.E.), prin care această sumă a fost plătită de S.C. „M.” SA vânzătorului din Ucraina, în perioada 8.11.1999 – 18.01.2000, pentru el.
În consecinţă, în cauză nu se aplică regimul vamal suspensiv de plată, deoarece marfa importată prelucrată la Focșani și reexportată nu a aparţinut societăţii străine în proprietate ci societăţii reclamante, în calitate de cumpărător.
Ascunderea operaţiunilor reale a fost realizată prin prezentarea la autorităţile vamale a contractelor de lohn, care nu au produs efecte juridice între părţi, între acestea operând, așa cum s-a arătat, contract de vânzare-cumpărare.
Dovada în acest sens o constituie facturile emise pentru contravaloarea prelucrării (lohn) care nu au fost înregistrate în contabilitatea societăţii, ele fiind prezentate numai autorităţii vamale la exportul produselor compensatoare, în schimb au fost înregistrate în contabilitate factura definitivă nr.1/1999 și dispoziţiile de plată valutară externă (D.P.V.E.), prin care întreaga contravaloare a mărfii a fost achitată vânzătorului U.L, în baza contractului nr.39DK din 30.09.1999 (contractul de vânzare-cumpărare).
Susţinerea din recurs, în sensul că dacă a avut loc un transfer al proprietăţii, în cauză se aplică prevederile art.152 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.626/1997, care nu include regimul de perfecţionare activă cu suspendarea plăţii taxelor vamale, printre regimurile vamale ale căror acordare este condiţionată de rămânerea mărfurilor în proprietatea partenerului extern atâta timp cât se respectă condiţia de bază a acordării regimului de perfecţionare activă, respectiv reexportul materiei prime sub forma de produse compensatoare, nu poate fi primită.
Pe de o parte, pentru că la baza emiterii autorizaţiilor de perfecţionare activă au stat contractele de lohn prezentate, care s-au dovedit că nu au produs efecte juridice între părţi, ci contractul de vânzare-cumpărare, iar art.111 alin.1 lit.a din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României prevede că în cazul regimului de perfecţionare activă, mărfurile trebuie să rămână în proprietatea persoanei din străinătate.
În text se prevede că: „regimul de perfecţionare activă constă în supunerea, pe teritoriul României, la una sau mai multe operaţiuni de transformare sau prelucrare a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în afara teritoriului vamal al României, sub formă de produse compensatoare, fără a face obiectul încasării drepturilor de import sau al măsurilor de politică comercială”.
Raportul de expertiză efectuat în cauză, a fost înlăturat în mod justificat de instanţă, întrucât concluzia sa că reclamanta nu datorează drepturi vamale de import și majorări de întârziere aferente s-a bazat pe premisa că sunt valabile contractele de lohn, ori, în cauză, s-a dovedit că în realitate acestea nu au produs efecte juridice între părţi, ci contractul de vânzare-cumpărare.
De altfel, concluzia la care s-a ajuns privește tocmai fondul litigiului, asupra căruia se putea pronunţa numai instanţa. Mai mult, obiectul referitor la îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru regimul vamal de perfecţionare activă – propus de societatea reclamantă – a fost respins de instanţă, însă aceasta s-a pronunţat asupra acestui aspect, deși nu i s-a cerut.
În ultima critică din recurs se susţine că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la majorările de întârziere, la data la care acestea devin exigibile, 7 zile de la data comunicării debitului și până la achitarea acestuia, conform art.61 alin.3 din Codul vamal al României.
Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, pe de o parte, pentru că în procedura prealabilă de contestare acest motiv a fost respins ca nemotivat, iar pe de altă parte, în speţă își găsește aplicarea art.13 din O.G. nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, potrivit căreia ele se calculează din ziua următoare scadenţei obligaţiei bugetare (data introducerii bunurilor în ţară) pentru fiecare zi de întârziere și în procentul stabilit de lege.
Recursul a fost respins.