Domeniu public. Hotărâre a Guvernului privind atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale. Domeniu privat. Proprietate cooperatistă. Sarcina probei. Hotărâre a consiliului local. Act preparator.
Legea nr.109/1996, art.160
Legea nr.213/1998, art.7
În litigiile având ca obiect anularea unor poziţii din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale:
- sarcina probei revine Guvernului, în calitate de emitent al hotărârii, întrucât a se susţine că partea, care se consideră vătămată prin atestarea apartenenţei la domeniul public a unui imobil care îi aparţine, ar trebui să facă dovada dreptului de proprietate pentru că i s-a încălcat un drept existent, echivalează cu inversarea sarcinii probei, în condiţiile în care o asemenea cauză nu are ca obiect o acţiune în revendicare;
- hotărârile emise de autorităţile locale, având ca obiect inventarierea bunurilor proprietate publică, sunt proceduri prealabile emiterii hotărârii Guvernului de atestare a apartenenţei bunurilor respective la domeniul public de interes local;
- actul vătămător este hotărârea Guvernului, iar nu hotărârile prealabile emise de autorităţile locale, întrucât hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor și prin care se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.1806 din 21 martie 2005
Prin acţiunea formulată la 28 august 2003, reclamanta CONSUMCOOP Vânju Mare a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Livezile, judeţul Mehedinţi și Guvernul României, solicitând ca, în contradictoriu cu aceștia, să se dispună anularea în parte a H.G. nr.963/2003, și anume poziţiile nr.16-1.5.2 și 27-1.5.2. din anexa nr.41.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut că prin încălcarea dreptului său de proprietate asupra construcţiilor respective și anume Magazinul Universal Livezile și Magazinul Universal Izvorul Aneștilor, pârâţii au trecut în domeniul public al comunei Livezile aceste bunuri proprietatea cooperativei în conformitate cu prevederile Legii nr.109/1996.
Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.430 din 24 iunie 2004, a respins excepţiile invocate de pârâtul Guvernul României și de intervenientul în interesul Guvernului, Ministerul Administraţiei și Internelor, ce se refereau la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, lipsa dovezilor de îndeplinire a procedurii prealabile și a tardivităţii acţiunii, iar pe fond a admis acţiunea reclamantei și a anulat poziţiile nr. 16-1.5.2 și nr.27-1.5.2. din anexa nr.41 la H.G. nr.963/2002, a respins cererea de intervenţie și a obligat pârâtul Guvernul României la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond sesizată a constatat că reclamanta a pretins că este proprietara construcţiilor astfel că are calitate procesuală activă, că a efectuat demersuri administrative în prealabil introducerii acţiunii, că aceasta este formulată în termen, fiind demonstrat că a construit pe un teren atribuit în folosinţă prin actul administraţiei judeţene, astfel că pârâţii cu încălcarea art.7 din Legea nr.213/1998 și a prevederilor art.160 din Legea nr.109/1996, au trecut construcţiile în domeniul public local.
Cu referire la cererea de intervenţie, aceasta a fost apreciată ca o cerere de apărare făcută de pârâtul Guvernul României, Ministerul Administraţiei și Internelor neînţelegând să timbreze.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând hotărârea ca fiind pronunţată fără a fi depus actul contestat, că nu s-a pronunţat asupra excepţiei de tardivitate sau că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Recurentul a mai criticat sentinţa pentru că nu a observat că includerea bunurilor respective în domeniul public s-a făcut la propunerea autorităţilor locale iar hotărârile respective nu au fost atacate, că eronat s-a reţinut efectul Hotărârii Guvernului care a atestat un regim juridic al bunurilor respective, astfel reclamanta avea la dispoziţie o acţiune ce excede contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că reclamanta, ca persoană juridică, este titulara dreptului de proprietate asupra construcţiilor în litigiu, cooperativele fiind titularele acestui drept, opozabil erga omnes, deci inclusiv statului, asupra acestor bunuri din patrimoniul lor.
Susţinerea pârâţilor că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra celor două construcţii este neîntemeiată, iar instanţa de fond în mod judicios a constatat îndeplinirea procedurii prealabile prin adresa nr.1320 din 8 decembrie 2002, dar și calitatea procesuală activă și introducerea în termen a acţiunii, că terenul a fost transmis în folosinţa gratuită a reclamantei pentru edificarea celor două magazine.
Este evident că prin emiterea hotărârii Guvernului criticată prin care bunurile reclamantei sunt menţionate ca fiind proprietatea publică a statului reprezintă o încălcare a unui drept de proprietate deja existent, ceea ce demonstrează interesul în promovarea unei acţiuni de competenţa contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.29/1990 în vigoare la data derulării procesului. Nu se poate susţine că reclamanta ar trebui să facă dovada dreptului de proprietate pentru că are încălcat un drept existent, deoarece a admite o asemenea argumentare ar însemna o inversare a sarcinii probei dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, speţa de judecat nu are ca obiect o acţiune în revendicare.
Independent de acest aspect, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie urmează a reţine, cum corect a motivat și instanţa de fond, că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzute de art.7 din Legea nr.213/1998, privitoare la regimul juridic al acestei proprietăţi, nu au fost aplicabile în cazul de faţă.
Se mai constată de către Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și faptul că problema pusă în discuţie nu este aceea de simplă „atestare”, ci este o problemă de regim juridic al bunurilor în discuţie. Or, din acest punct de vedere, unul este regimul juridic al bunurilor proprietate publică, astfel cum este definit în Constituţie și Legea nr.213/1998 (inalienabile, imprescriptibile și insesizabile) și altul cel al bunurilor proprietatea cooperatistă, care deși este un drept de proprietate de tip asociativ, nu poate fi decât cel de drept comun, specific proprietăţii private.
Nefondată este și critica recurentului ce se referă la existenţa hotărârilor consiliului local și consiliului judeţean de inventariere a acestor bunuri în proprietatea publică, atât timp cât este demonstrat că bunurile în litigiu au fost și sunt proprietatea reclamantei conform art.160 din Legea nr.109/1966, aceste hotărâri menţionând, în mod eronat, în cuprinsul lor un bun proprietatea reclamantei, ele fiind proceduri prealabile emiterii hotărârii Guvernului, care, preluând erorile, a schimbat regimul juridic al unei proprietăţi private în proprietate publică. Această constatare este relevantă în cauză, în sensul că acest ultim act este nelegal în ceea ce privește dreptul vătămat al reclamantei.
Recursul a fost respins.