Consiliul Concurenţei. Contravenţie continuă. Prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea amenzii contravenţionale.
Legea nr.21/1996
O.G. nr.2/2001, art.13 alin.(2)
În cazul contravenţiilor prevăzute de Legea nr.21/1996, care nu cuprinde o reglementare specială în privinţa termenului de prescripţie al dreptului de a aplica sancţiunea, dispunerea amenzii contravenţionale se prescrie în condiţiile art.13 alin.(1) și (2) din O.G. nr.2/2001.
În speţă, clauza de nonconcurenţă, cuprinsă în acordul de asociere, încălcând dispoziţiile art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, a reprezentat o contravenţie continuă și a afectat semnificativ concurenţa pe piaţa transmisiei de date în perioada octombrie 1999 – aprilie 2001, când această clauză a fost anulată de părţile acordului. În mod corect s-a reţinut faptul că, întrucât Consiliul Concurenţei a aplicat amenda la data de 4 iulie 2002, a intervenit prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea în baza prevederilor art.13 alin.(1) și (2) din O.G. nr.2/2001.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.2673 din 19 aprilie 2005
Prin recursul declarat și înregistrat la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, astfel cum a fost precizat, recurenta S.N.T. „R.” S.A. a solicitat anularea deciziei nr.305 din 26 iulie 2002 emisă de președintele Consiliului Concurenţei, prin care sancţiunea aplicată pentru contravenţia reţinută în sarcina sa a fost stabilită la suma de 405.000.000.000 lei.
În motivarea cererii, recurenta a susţinut că decizia iniţială de sancţionare, respectiv decizia nr.264/2002 cât și cea dată ulterior, ca urmare a formulării plângerii în condiţiile art.60 alin.(4) din Legea nr.21/1996, respectiv decizia nr.305/2002, sunt nelegale întrucât dreptul la aplicarea sancţiunii amenzii este prescris, ţinând cont de legea generală în materia contravenţiilor.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va admite în sensul celor ce se vor arăta.
Prin decizia nr.168 din 14 mai 2002, Plenul Consiliului Concurenţei a stabilit că G.O.C.H. B.V. și S.N.T. „R.” S.A. se fac vinovate de încălcarea dispoziţiilor art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, prin încheierea unui acord de asociere materializat în crearea unei noi societăţi și stipularea în contractul de societate a unei clauze de noncurenţă.
S-a stabilit în acest fel că S.N.T. „R.” S.A. se face vinovată de săvârșirea contravenţiei prevăzută de art.55 lit.a) din Legea nr.21/1996 care face trimitere la art.5 alin.(1) din aceeași lege.
Această decizie, prin care a fost constatată contravenţia, a rămas definitivă, în baza ei fiind investită Comisia Consiliului Concurenţei în vederea individualizării sancţiunii care va fi aplicată.
Prin decizia nr.264 din 4 iulie 2002 , Comisia Consiliului Concurenţei a individualizat sancţiunea, aplicând o amendă de 809.404.219.569 lei.
Împotriva acestei decizii, S.N.T. „R.” S.A. a formulat plângere în condiţiile art.60 alin.(4) din Legea nr.21/1996 în urma căreia, prin decizia nr.305 din 26 iulie 2002 a președintelui Consiliului Concurenţei, a fost diminuată amenda la suma de 405.000.000.000 lei.
Contravenţia reţinută în sarcina recurentei se referă la faptul că „sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici ... care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească...” (art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, în forma iniţială).
În speţă, clauza de nonconcurenţă prevăzută în contractul de societate al societăţii nou înfiinţare în urma acordului de asociere dintre G.O.C.H. B.V. și S.N.T. „R.” S.A., a fost calificată de Consiliul Concurenţei ca fiind o „înţelegere” interzisă conform art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, deoarece a produs o afectare semnificativă a concurenţei pe piaţa transmisiei.
Așa cum se menţionează atât în raportul de investigare cât și în Decizia nr.168/2002, afectarea semnificativă a concurenţei pe piaţa transmisiei de date s-a produs, ca efect al clauzei de nonconcurenţă, doar în perioada 1999 – 9 aprilie 2001. Aceasta deoarece, în octombrie 1999, S.N.T. „R.” S.A. a sesizat Consiliul Concurenţei în legătură cu această clauză, solicitând un punct de vedere, iar la data de 5 aprilie 2001, clauza de nonconcurenţă a fost anulată de către părţile acordului de asociere.
Astfel spus, contravenţia săvârșită de recurentă, care în mod incontestabil este o contravenţie continuă, întrucât încălcarea dispoziţiilor legale durează în timp, a încetat în luna aprilie 2001, de când, ulterior anulării, nu a mai produs efecte.
Curtea a analizat susţinerea recurentei cu privire la prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea.
Sub acest aspect, se reţine că, în privinţa termenului de prescripţie aplicabil, în lipsa unei reglementări speciale în Legea nr.21/1996, se aplică dispoziţiile legii generale în materie contravenţională, respectiv O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Această concluzie se impune deoarece, în speţă, se aplică legea cadru în materie contravenţională având în vedere, pe de o parte, natura contravenţională a sancţiunii care este aplicată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, iar pe de altă parte faptul că termenul de prescripţie prevăzut de legea cadru în materie contravenţională este de ordine publică.
Din acest punct de vedere, susţinerea intimatului Consiliului Concurenţei în sensul că termenul de prescripţie este cel prevăzut de Decretul nr.167/1958 este neîntemeiată, fiind lipsită de suport legal în condiţiile în care acest decret vizează raporturile juridice civile de drept privat și nu de drept public în sfera căruia se regăsește dreptul contravenţional. În acest sens, art.1 din Decretul nr.167/1958 se referă la dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, care se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Or, așa cum s-a arătat, fapta anticoncurenţială este de natură contravenţională.
Așa fiind, prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea va fi analizată prin prisma dispoziţiilor art.13 din O.G.nr.2/2001 în raport de care: „aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”. Alin.(2) al aceluiași text de lege prevede că, în cazul contravenţiilor continue, „termenul prevăzut la alin.(1) curge de la data constatării faptei”.
Din interpretarea art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001, rezultă că termenul de prescripţie al dreptului de a aplica sancţiunea în cazul contravenţiilor continue curge de la data constatării faptei numai în situaţia în care aceasta nu fusese epuizată.
În cazul în care contravenţia a încetat înainte de constatarea faptei, devin incidente dispoziţiile art.13 alin.(1) din O.G. nr.2/2001.
În același sens, doctrina de specialitate, ca și jurisprudenţa, au stabilit că în cazul contravenţiilor continue termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei, însă nu mai târziu de la data încetării acţiunii sau inacţiunii.
Or, în cauză, contravenţia anticoncurenţială a încetat, s-a epuizat la data de 5 aprilie 2001, când clauza de nonconcurenţă a fost anulată, iar sancţiunea a fost aplicată la data de 4 iulie 2002, când a fost emisă decizia nr.264/2002, respectiv la data de 26 iulie 2002, când a fost emisă decizia nr.305/2002, deci după 6 luni de la data încetării acţiunii care echivalează cu epuizarea faptei.
A da o altă interpretare dispoziţiilor art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001 ar presupune acceptarea imprescriptibilităţii contravenţiilor continue ceea ce contravine principiilor generale ce guvernează dreptul contravenţional și care nu admite contravenţii „perpetue” și vinovăţii „eterne”.
Așa fiind, în raport de data încetării contravenţiei, 5 aprilie 2001, și respectiv data aplicării sancţiunii, luna iulie 2002, având în vedere dispoziţiile art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001, Curtea urmează a constata că dreptul la aplicarea sancţiunii este prescris.
Pe cale de consecinţă, decizia nr.305/2002 urmează a fi anulată pentru aceste considerente.
Având în vedere motivul pentru care se va dispune anularea deciziei – prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea – analiza celorlalte susţineri făcute de recurentă este irelevantă deoarece ele vizează aspecte legate de individualizarea și cuantumul amenzii stabilite drept sancţiune.
Recursul a fost admis.