Ordonanţă de sancţionare. Sancţionarea președintelui consiliului de administraţie pentru neîndeplinirea obligaţiei ce revine societăţii comerciale. Nelegalitate.
O.U.G nr.28/2002, art.122, art.179 alin.(1)
Legea nr.31/1990, republicată, art.148
Potrivit art.179 alin.(1) din O.U.G. nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare și pieţele reglementate, reglementarea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, în cazul sancţionării persoanelor juridice, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate aplica sancţiuni cel mult egale prin gravitate, pentru contravenţia respectivă, și persoanelor fizice cărora, în calitate de administratori, reprezentanţi legali sau exercitând de jure sau de facto funcţii de conducere ori exercitând cu titlu profesional activităţi reglementate de ordonanţa de urgenţă, le este imputabilă respectiva contravenţie pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină săvârșirea ei, nu au făcut-o.
În cauză, s-a reţinut că este nelegală decizia emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare prin care a fost sancţionat cu avertisment președintele consiliului de administraţie al S.C. „R.” S.A., întrucât sancţiunea trebuia să fi fost aplicată în primul rând societăţii comerciale, ca titulară a obligaţiei prevăzute de art.122 din O.U.G. nr.28/2002, iar, prin actul de sancţionare, nu a fost precizată forma răspunderii juridice.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.3360 din 30 mai 2005
Notă: O.U.G. nr.28/2002 a fost abrogată prin Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital.
Prin acţiunea înregistrată la 26.04.2004, reclamantul C.G. a solicitat anularea ordonanţei nr.141 din 4.03.2004, emisă de pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) și prin care a fost sancţionat disciplinar cu avertisment pentru încălcarea dispoziţiilor art.122 din O.U.G. nr.28/2002, aprobată prin Legea nr.525/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordonanţa nr.141 din 4.03.2004 a fost emisă de pârâtă cu încălcarea dispoziţiilor art.179 alin.1 din O.U.G. nr.28/2002, pentru că sancţionarea persoanelor fizice, în calitate de administratori, este subsidiară și este condiţionată de sancţionarea prealabilă a persoanei juridice.
Reclamantul a susţinut că este nelegal și actul administrativ intitulat „Dispunere de măsuri” nr.5 din 3.10.2003, în baza căruia a fost emisă ordonanţa de sancţionare a sa. Invocând excepţia de nelegalitate a acestui act administrativ emis de pârâtă, reclamantul a arătat că au fost depășite prerogativele de reglementare prevăzute în art.2 alin.2 și art.5 din O.U.G. nr.28/2002, pentru că se adaugă în mod nelegal la prevederile legale, cum este norma prin care s-a instituit obligaţia societăţii de a solicita avizul prealabil al C.N.V.M. în cazul transformării societăţii din societate deţinută public în societate de tip închis.
Prin sentinţa civilă nr.2085 din 13.10.2004, Curtea de Apel București – Secţia de contencios administrativ și fiscal a admis acţiunea și a anulat ordonanţa nr.141 din 4.03.2004 și decizia nr.1849 din 8.04.2004 emise de pârâta C.N.V.M. privind sancţionarea reclamantului cu avertisment.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, pentru a putea aplica sancţiunea persoanei fizice, în considerarea calităţii deţinute la societatea comercială, trebuie mai întâi să fie sancţionată persoana juridică, așa după cum rezultă din dispoziţiile art.179 alin.1 din O.U.G. nr.28/2002, condiţie care nu a fost respectată de pârâtă, pentru că a sancţionat numai pe reclamant, în calitate de administrator al S.C. „R.” S.A. și nu persoana juridică, titulară a obligaţiei de transmitere a rapoartelor curente.
Instanţa de fond a constatat că este nelegal și actul administrativ „Dispunere de măsuri” nr.5 din 3.10.2003, prin care pârâta a completat prevederile O.U.G. nr.28/2002, instituind obligaţia avizului său prealabil în vederea transformării societăţii deţinute public în societate de tip închis. De asemenea, instanţa de fond a constatat că acest act administrativ nu a fost opozabil reclamantului, fiind publicat în Buletinul C.N.V.M. ulterior datei de 20.10.2003, data verificării și constatării abaterilor care au stat la baza aplicării sancţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta C.N.V.M..
În primul motiv de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de fond a reţinut greșit nelegalitatea sancţiunii aplicate reclamantului, care în calitatea sa de președinte al consiliului de administraţie al S.C. „R.” S.A. nu a respectat obligaţia de a transmite C.N.V.M. rapoartele curente aferente convocării și hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor din 20.10.2003, în termenul de 24 de ore, prevăzut de art.122 din O.U.G. nr.28/2002. În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurenta a arătat că, potrivit dispoziţiilor art.179 din actul normativ menţionat anterior, se poate cumula sancţiunea aplicată persoanei juridice cu sancţiunea persoanei fizice, iar răspunderea intimatului-reclamant în calitate de președinte al consiliului de administraţie și reprezentant legal al societăţii este prevăzută în art.72, art.73 lit.e) și art.144 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată concluzia instanţei de fond privind nelegalitatea actului administrativ „Dispunere de măsuri” nr.5 din 3.10.2003. Recurenta a susţinut că prin acest act nu au fost modificate sau completate prevederile legale și obligaţia informării sale în termen util cu privire la transformarea societăţii în societate de tip închis a fost prevăzută în art.134 alin.3, art.135 alin.4, art.136 alin.1 lit.b și art.138 din O.U.G. nr.28/2002. Referitor la opozabilitatea faţă de intimat a acestui act administrativ, recurenta a arătat că a asigurat publicarea în buletinul C.N.V.M. aferent lunii octombrie 2003, precum și comunicarea cu adresa nr.15806 din 6.10.2003 către Bursa de Valori București, Bursa Electronică Rasdaq și Colectivul Tehnic pentru Reglementarea și Supravegherea pieţei Rasdaq.
Recursul este nefondat.
Conform art.179 alin.1 din O.U.G. nr.28/2002, aprobată prin Legea nr.525/2002, în cazul sancţionării persoanelor juridice, C.N.V.M. poate aplica sancţiuni cel mult egale prin gravitate pentru contravenţia respectivă, și persoanelor fizice cărora, în calitate de administratori, reprezentanţi legali sau exercitând de jure sau de facto funcţii de conducere sau exercitând cu titlu profesional activităţi reglementate de acest act normativ, le este imputabilă respectiva contravenţie pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină săvârșirea ei, nu au făcut-o.
Interpretând corect aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a constatat nelegalitatea sancţiunii aplicate intimatului-reclamant, în calitate de președinte al consiliului de administraţie, având în vedere că nu a fost sancţionată și societatea comercială, persoana juridică titulară a obligaţiei prevăzută în art.122 din O.U.G. nr.28/2002 privind transmiterea raportului curent în termen de 24 de ore de la apariţia unui eveniment important.
S.C. „R.” S.A. a prevăzut în actele sale constitutive pluralitatea de administratori, organizată într-un consiliu de administraţie, ca organ colegial de administrare.
Răspunderea administratorilor este conjunctă, subsidiară și are ca temei culpa în îndeplinirea obligaţiilor impuse prin mandatul acordat de societate.
Legea nr.31/1990 republicată a prevăzut în art.148 răspunderea administratorilor faţă de societatea comercială și în consecinţă, aceasta nu poate constitui temeiul răspunderii lor faţă de autorităţile publice în cazul neîndeplinirii unor obligaţii legale de către societatea comercială.
Instanţa de fond a constatat corect că, răspunderea administratorilor are caracter subsidiar și că, în mod nelegal recurenta-pârâtă a dispus sancţionarea cu avertisment numai a intimatului-reclamant.
Această sancţiune se dovedește a fi nelegală și faţă de împrejurarea că aceasta a fost aplicată unuia din administratorii societăţii, fără a se avea în vedere că în cazul răspunderii consiliului de administraţie, este necesară individualizarea răspunderii fiecărui membru al organului colegial, în raport de culpa fiecăruia.
Recurenta-pârâtă a susţinut neîntemeiat că răspunderea a fost stabilită în considerarea calităţii intimatului-reclamant de reprezentant al societăţii comerciale. Din actele dosarului nu rezultă însă că intimatul-reclamant a fost desemnat de societatea comercială ca singurul administrator cu puteri de reprezentare. Calitatea de administrator se dobândește în baza mandatului acordat de societatea comercială și, conform regulii generale, puterea de reprezentare este de natura și nu de esenţa mandatului, astfel încât nu este întemeiată apărarea recurentei-pârâte în lipsa unei prevederi exprese în actele constitutive ale societăţii privind împuternicirea unui singur administrator de a reprezenta persoana juridică.
Ordonanţa de sancţionare a intimatului-reclamant este nelegală și faţă de dispoziţiile legale care au constituit temeiul juridic al actului administrativ. Sancţiunea cu avertisment a fost aplicată în baza art.179 coroborat cu art.178 din O.U.G. nr.28/ 2002, aprobată prin Legea nr.525/2002, care reglementează în mod distinct răspunderea disciplinară și răspunderea contravenţională. Recurenta-pârâtă avea obligaţia să precizeze forma răspunderii juridice stabilită în sarcina intimatului-reclamant, cu atât mai mult cu cât sancţiunea i-a fost aplicată în calitate de reprezentant al societăţii comerciale și nu de titular al unei obligaţii prevăzută de art.122 din O.U.G. nr.28/2002 pentru persoana juridică.
Cea de-a doua critică formulată în recurs este de asemenea neîntemeiată. Instanţa de fond a constatat corect că, la data de 20.10.2003, când recurenta-pârâtă a susţinut că au fost încălcate prevederile art.122 din O.U.G. nr.28/2002, nu era opozabil intimatului-reclamant actul administrativ intitulat „Dispunere de măsuri” nr.5 din 3.10.2003. Acest act a fost publicat numai după data de 17.11.2003, în Buletinul nr.10/2003 al C.N.V.M. Comunicarea acestui act încă din luna octombrie 2003 nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și nu poate fi considerată o asemenea dovadă adresa nr.E/15806 din 6.10.2003, care a fost întocmită în cadrul raporturilor sale cu Bursa de Valori București, Bursa Electronica Rasdaq și Colectivul Tehnic pentru Reglementarea și Supravegherea pieţei Rasdaq.
Prin adresa respectivă nu s-a dovedit respectarea cerinţelor art.7 alin.10 din Statutul C.N.V.M., care prevăd obligaţia publicării propriilor acte în Buletinul C.N.V.M. și opozabilitatea faţă de terţi a actelor aduse la cunoștinţă prin publicaţia oficială a autorităţii recurente.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge recursul ca nefondat.