Daune morale datorate ca urmare a necomunicării într-un termen rezonabil a răspunsului în cadrul procedurii administrative.

                                                                                                                                                                        Codul Civil, art. 998

                                                O.U.G. nr. 214/1999

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic:  Necomunicarea actului administrativ. Termen rezonabil.

                              Daune morale.

Chiar dacă  solicitarea a fost soluţionată pozitiv, necomunicarea culpabilă a răspunsului într-un termen rezonabil către persoana solicitantă, prin prejudiciul direct cauzat acesteia, îndreptăţește  acordarea de despăgubiri sub forma daunelor morale, în temeiul dispoziţiilor art.998 Cod Civil.

                                         Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

                                                            Decizia nr.4282 din 14 septembrie 2005

            Prin sentinţa civilă nr. 575/24.03.2004, Curtea de Apel București – Secţia contencios administrativ a admis în parte acţiunea reclamantei SM, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei – Comisia  pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă să elibereze și să-i comunice reclamantei deciziile pronunţate  la 9 mai și respectiv, la 23 mai 2002, prin care a fost recunoscută părinţilor reclamantei, calitatea de beneficiari ai O.U.G. nr. 219/1999, și a respins cererea privind plata daunelor morale și materiale solicitate.

            Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a admis cererile formulate pentru părinţii reclamantei la datele de 9 mai și de 23 mai 2002, dar nu a emis deciziile de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, motivând fără temei că formularul acestora a fost modificat în anul 2003. Instanţa de fond a avut în vedere că, după aprobarea noului formular prin H.G. nr. 249/2003, exista suficient timp pentru tipărirea și comunicarea deciziilor solicitate de reclamantă. Cererile privind daunele materiale și morale au fost respinse cu motivarea că nu au fost dovedite și că nu poate fi reţinută vina comisiei, câtă vreme aceasta a soluţionat favorabil dosarele părinţilor reclamantei.

            Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii și obligarea pârâtului  la plata daunelor materiale  în sumă de 5.000 Euro, a daunelor morale în sumă de 5.000 Euro, precum și a penalităţilor pentru fiecare zi de întârziere.

            Hotărârea de respingere a cererilor de daune a fost criticată, arătându-se că prejudiciul material a fost dovedit cu procesele – verbale de confiscare a bunurilor, iar daunele morale au fost justificate prin încălcarea legislaţiei în vigoare și prin lipsa de interes a intimatului în soluţionarea cererilor depuse la 19.12.2000, împreună cu toate înscrisurile doveditoare prevăzute în O.U.G nr. 214/1999.

            Recursul este fondat.

            Ministerul Justiţiei – Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a aprobat cu unanimitate  de voturi în ședinţele din 9 mai și 23 mai 2002 cererile formulate în baza. O.U.G nr. 214/1999 pentru părinţii recurentei, VA, și VCM, decedaţi.

            Deciziile privind acordarea acestei calităţi nu au fost emise și comunicate de intimatul – pârât în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. 3 din O.U.G nr. 214/1999.

            Constatând depășirea termenului prevăzut de lege, instanţa de fond a obligat intimatul – pârât să elibereze și să comunice recurentei – reclamante deciziile solicitate, considerând că întârzierea de soluţionare a celor două  dosare nu poate fi justificată prin modificarea formularului de decizie, aprobată prin H. G. nr. 249/2003.

            În ce privește cererea de acordare a daunelor materiale, aceasta a fost corect respinsă de instanţa de fond și criticile aduse în recurs acestei soluţii sunt neîntemeiate.

            Recurenta – reclamantă a precizat că despăgubirile materiale reprezintă contravaloarea bunurilor confiscate părinţilor săi, dar recunoașterea și valorificarea acestui drept exced obiectul pricinii de faţă, în care s-a solicitat acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.

            Drepturile  recunoscute  în art. 7 din O.U.G. nr. 214/1999 persoanelor care au calitatea  de luptători în rezistenţa anticomunistă, printre care și  dreptul  la restituirea  în natură sau când aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate, reprezintă un efect al constatării calităţii de beneficiar al legii respective, care intervine ulterior și în cadrul unei alte proceduri judiciare decât cea reglementată în art. 6 alin.(2) pentru plângerea împotriva deciziei comisiei sau împotriva refuzului nejustificat al comisiei de a soluţiona cererea.

            În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, soluţia instanţei de fond este nelegală și netemeinică.

            Instanţa de fond a respins această cerere printr-o motivare contradictorie, reţinând că nu a fost dovedită vinovăţia comisiei de aplicare O.U.G nr. 214/1999, deși admiterea cererii principale s-a întemeiat tocmai pe întârzierea nejustificată în soluţionarea de către aceeași comisie a dosarelor depuse pentru părinţii recurentei – reclamante.

            Faţă de data de 19.12.2000, la care au fost depuse aceste dosare, însoţite de documentaţia completă și faţă de termenul de 30 de zile prevăzut pentru soluţionarea în art. 5 alin. 3 din O.U.G nr. 214/1999, se constată că este dovedită existenţa prejudiciului moral invocat de recurentă ca rezultând din depășirea duratei rezonabile a procedurii administrative, care a fost finalizată de comisie la 29.08.2005 prin eliberarea și comunicarea celor două decizii solicitate.

            Prejudiciul suportat de recurentă din cauza acestei întârzieri este consecinţa directă a culpei autorităţii intimate, care nu a emis în termen legal deciziile adoptate la 9 mai și 23 mai 2002, invocând nejustificat modificarea adusă formularului de decizie prin H.G. nr. 249/2003, act normativ intrat în vigoare la 10 luni după data la care se pronunţase comisia.

            De altfel, și după aprobarea noului formular de decizie, cererea recurentei nu a fost soluţionată favorabil decât la data de 29.08.2005, când i-au fost  comunicate deciziile adoptate la 9 mai și 23 mai 2002.

            În consecinţă, este întemeiată susţinerea recurentei că i-a fost încălcat dreptul la soluţionarea cererii sale într-un termen rezonabil  și pentru atingerea adusă acestui drept, intimatul va fi obligat la plata de daune morale în baza art. 998 C.civ.

            Cuantumul acestor daune trebuie stabilit în raport de durata reală pe care a înregistrat-o procedura în faţa comisiei și de importanţa acestei proceduri pentru recurentă, care în absenţa deciziilor finale, nu a avut posibilitatea să valorifice drepturile recunoscute părinţilor săi prin O.U.G nr. 214/1999. De asemenea, trebuie avute în vedere circumstanţele concrete ale pricinii, reţinându-se că intimatul nu  a invocat și nu a dovedit  existenţa unei cauze obiective sau a unui motiv temeinic justificat pentru depășirea duratei rezonabile de rezolvare a cererii recurentei, în cadrul producerii prevăzută de lege în competenţa sa.

            Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a modificat în parte hotărârea atacată și a obligat intimatul – pârât Ministerul Justiţiei să plătească recurentei – reclamante daune morale în sumă de 100.000.000 ROL, celelalte dispoziţii ale sentinţei fiind menţinute.