Majorări și penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor bugetare, datorate după deschiderea procedurii reorganizării judiciare. Dobânzi. Diferenţă de regim juridic.
Legea nr. 64/1995
C.proc. fisc. , art. 117
Cuprins pe materii: Drept financiar și fiscal
Indice alfabetic: Obligaţii bugetare
Majorări și penalităţi de întârziere. Dobândă
Reorganizare judiciară.
Legea nr. 64/1995 face o distincţie clară între „dobândă” și „cheltuială”, pe de o parte, și „majorare” sau „penalitate de orice fel” pe de altă parte. Astfel, dacă dobânzile sunt datorate în baza unor relaţii contractuale, majorările și penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor bugetare sunt datorate în temeiul unor dispoziţii legale exprese, astfel încât ele nu vor putea fi înlăturate din sarcina societăţii intrate în procedura reorganizării judiciare.
I.C.C.J. Secţia de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 5071 din 20 octombrie 2005
Notă: Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1066 din 17/11/2004.
Art. 117 C.proc. fisc. republicat în in M.Of. nr. 863 din 26/09/2005.
Prin acţiunea înregistrată la 17.03.2003, reclamanta S.C. „U” SA a solicitat anularea procesului-verbal nr.3213 din 18.11.2002 întocmit de Direcţia Generală de Muncă și Solidaritate Socială a judeţului Neamţ.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că prin procesul verbal contestat a fost obligată la plata unor sume reprezentând majorări de întârziere și penalităţi de întârziere datorate pentru perioada 2.08.2002 - 4.11.2002, pentru creanţele născute în perioada în care se afla în reorganizare judiciară. Intimata nu a contestat creanţele bugetare din această perioadă, ci numai majorările de întârziere și penalităţile de întârziere aferente acestora. Menţionează că în temeiul art.6 din Hotărârea Guvernului nr.871/2001 s-au anulat majorările și penalităţile de întârziere aferente tuturor obligaţiilor bugetare pe care le avea până la 12.10.2000 și că sumele obţinute din vânzarea acţiunilor deţinute de stat la această societate au fost distribuite creditorilor bugetari, iar suma asupra căreia s-au calculat majorările de întârziere și penalităţile de întârziere reprezintă diferenţa nerecuperată prin aplicarea H.G. nr.871/2000.
Susţine că organele fiscale au interpretat greșit prevederile art.37 din Legea nr.64/1995, neţinând cont că termenul dobândă include și majorările și penalităţile de întârziere, care nu se mai pot stabili după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare.
Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.14 din 8 februarie 2005 a admis acţiunea, în sensul că a anulat în parte procesul-verbal numai cu privire la suma de 1.392.685.659 lei reprezentând majorări de întârziere și penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 2.08.2002 – 4.11.2002 exonerând pe reclamantă de plata acestei sume.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că reclamanta s-a aflat în procedura reorganizării judiciare și a falimentului din anul 1996, că prin sentinţa civilă nr.197 din 7.04.1997 pronunţată de judecătorul sindic de la Tribunalul Neamţ s-a dispus deschiderea acestei proceduri și că prin O.G. nr.38/2002 s-a dispus ca procedurile deschise până la intrarea în vigoare a ordonanţei să fie administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterior modificărilor pe care aceasta le aduce Legii nr.64/1995.
Mai reţine că dispoziţiile art.37 din Legea nr.64/1995 reprezintă o normă generală, referindu-se și la majorări și penalităţi, iar prin art.60 alin.7 din Legea nr.64/1995, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.38/2002, se stabilește că se datorează majorări de întârziere și penalităţi de întârziere, pentru obligaţii bugetare neachitate, până la data intrării în faliment.
Instanţa a apreciat că nu este întemeiată susţinerea reclamantei că prin H.G. nr.871/2002 s-a dispus cu privire la exonerarea sa de plata majorărilor și penalităţilor aferente debitelor restante, deoarece numai pentru perioada 12.10.2000 – 10.04.2001 n-ar mai datora reclamanta majorări de întârziere, dar actul de control a stabilit obligaţii de plată pentru perioada 2.08.2002 – 7.11.2002.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ, considerând că instanţa a reţinut greșit că prevederile art.37 din Legea nr.64/1995 se referă și la majorările de întârziere și penalităţile de întârziere aferente creanţelor bugetare născute în sarcina reclamantei în perioada în care se afla în reorganizare judiciară, cu toate că debitele pentru care s-au calculat majorările și penalităţile de întârziere, rezultă din activitatea desfășurată de reclamantă în perioada de reorganizare iar nu pentru creanţe născute până la această dată.
Menţionează că O.U.G. nr.38/ 2002 a modificat și completat art.37 din Legea nr.64/1995, prevăzând expres că „nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanţelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus”.
Susţine că perceperea dobânzilor contractuale este lăsată la latitudinea creditorilor, pe când majorărilor de întârziere și penalităţile de întârziere aferente creanţelor bugetare se datorează prin efectul legii, fiind stabilite în mod expres prin legi speciale.
Analizând cauza, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:
Părţile au puncte de vedere diferite în ce privește modul de interpretare a art.37 din Legea nr.64/1995 în forma de la acea dată, care avea următorul conţinut: „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanţelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus”.
Intimata susţine că majorările și penalităţile de întârziere se cuprind în textul menţionat și din acest motiv nu mai pot fi calculate din momentul deschiderii procedurii reorganizării judiciare, pe când recurenta susţine contrariul.
Înalta Curte reţine punctul de vedere al recurentei, în sensul că dobânzile sunt datorate de către debitoare în baza unor relaţii contractuale, iar majorările de întârziere și penalităţile de întârziere se datorează pentru neplata creanţelor bugetare la termenele prevăzute de lege.
Perceperea de dobânzi este lăsată la latitudinea creditorului, în timp ce majorările de întârziere și penalităţile de întârziere datorate pentru creanţele bugetare sunt datorate în temeiul unor dispoziţii legale exprese.
De altfel, pentru a nu mai existat dubii în acest sens, prin O.G. nr.38/2002 s-a modificat art.37 din Legea nr.64/1995 în sensul că „Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie, de orice fel, sau părţilor negarantate din creanţele garantate cu astfel de garanţii, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanţelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus”.
Astfel, legiuitorul a înţeles să facă o delimitare clară între „dobândă” și „cheltuială”, faţă de „majorare” sau „penalitate de orice fel”.
Pentru considerentele arătate mai sus, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este nelegală și netemeinică în ce privește admiterea acţiunii reclamantei S.C. „U” SA și anularea procesului verbal nr.3213/2002, recursul a fost admis, sentinţa casată, și pe fond, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.