Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Persoană obligată să efectueze stagiul militar în detașamente de muncă forţată. Condiţia legală a efectuării stagiului într-o unitate a Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

 

            Acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 este condiţionată de efectuarea de către solicitant a stagiului militar într-o unitate a Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 154 din 20 ianuarie 2004

 

            Prin acţiunea  formulată și înregistrată   la Curtea de Apel Târgu-Mureș reclamantul V.D. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureș, pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa să modifice hotărârea nr.956/2002 emisă de pârâtă în sensul de  a se constata că beneficiază de drepturile prevăzute în Lege nr.309/2002 pe o perioadă mai mare cu 8 luni decât cea reţinută prin hotărârea  emisă, cuprinsă între  16 martie 1956-5 noiembrie 1956.

            In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la anularea hotărârii nr.956/2002 pârâta  a omis perioada stagiului militar satisfăcut  între 16 martie 1956-5 noiembrie 1956, deși era trecută în livretul militar.

            Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins acţiunea ca neîntemeiată.

            Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că perioada stagiului militar solicitat de reclamant a fost efectuată într-o unitate militară din cadrul M.F.A., neîncadrându-se în prevederile art.1  din Legea nr.309/2002.

            Impotriva  acestei sentinţe, reclamantul a declarat  recurs, susţinând că și perioada stagiului militar cuprinsă între 16 martie 1956 – 5 noiembrie 1956 trebuia  menţionată  în hotărârea  emisă de pârâtă, deoarece și în această perioadă a   prestat muncă  tot în cadrul U.M.04686.

            Recursul este nefondat.

            In conformitate cu dispoziţiile art.1 din Legea nr.309/2002 „beneficiază de prevederile prezentei legi persoana cetăţean român, care a efectuat stagiul militar, în detașamente de muncă din cadrul  Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1956-1961”.

            In aplicarea dispoziţiilor legale mai sus invocate, intimata-pârâtă a emis hotărârea nr.956/2002 prin care s-a  constatat că recurentul beneficiază de drepturile prevăzute în Legea nr.309/2002 pentru perioada 2 decembrie 1953-16 martie  1956.

            La emiterea acestei hotărâri,  intimata a avut în vedere livretul militar depus de recurent, din care rezultă locul unde a fost  efectuat stagiul militar.

            Cât privește perioada  solicitată de recurent  în completarea celei iniţial recunoscute, respectiv 16 martie 1956-5 noiembrie 1956, Curtea urmează a reţine că din același livret militar rezultă că stagiul militar pentru această perioadă a fost efectuat în UM 04689, care făcea și face parte din cadrul M.F.A. și nu din cadrul D.G.S.M. Rezultă, deci, că pentru această perioadă nu sunt aplicabile  dispoziţiile art.1 din Legea nr.309/2002, care după cum  s-a arătat se referă în mod expres și limitativ doar  la stagiul militar  efectuat  în cadrul D.G.S.M.

            Așa fiind în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea făcând o corectă  interpretare și aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile  în cauză.

            In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.