Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Persecutat etnic. Drepturi. Lipsa probei persecuţiei suferite.

 

            Simpla afirmaţie a supunerii la persecuţii etnice nu este suficientă, deoarece în faţa instanţei este necesară proba persecuţiei suferite.

Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 173 din 21 ianuarie 2004

 

            N.E. în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Mureș a solicitat anularea hotărârii nr. 1934/12 martie 2003 emisă de aceasta și obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri prin care să i se constate calitatea de refugiat pe considerentele etnice în perioada septembrie 1944 – septembrie 1945.

            Reclamantul a arătat că este cetăţean român de etnie germană și în perioada solicitată, a fost refugiat și evacuat în timpul războiului datorită apropierii frontului de localitatea de domiciliu, orașul Reghin.

            Curtea de Apel Târgu-Mureș, secţia comercială și de contencios administrativ a respins acţiunea, reţinând că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele Legii 189/2000, respectiv nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei și în fond admiterea acţiunii, susţinând că tocmai având etnie germană a fost persecutat.

            Recursul este nefondat.

            Conform art. 1 din O.G. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice.

            Reclamantul nu a făcut proba cu vreun act oficial sau un alt document că ar fi fost refugiat și că acest lucru s-ar fi datorat unor motive etnice.

            Nici declaraţiile martorilor nu au fost susţinute cu acte din care să rezulte că și ei la rândul lor ar fi fost în situaţia prevăzută de Legea 189/2000.

            Recursul a fost respins ca nefondat.