Poliţist de frontieră. Eliberare din funcţie. Mutarea într-o altă funcţie. Legalitatea măsurii.
Prin mutarea recurentului într-o altă
funcţie, din raţiuni ce priveau buna desfășurare a activităţii specifice, nu i
s-a încălcat acestuia nici un drept legal, el beneficiind în continuare de
statutul de cadru militar în cadrul aceleiași structuri, conform art. 1 din
Legea nr. 80/1995, iar eliberarea din funcţie făcându-se cu respectarea
prevederilor art. 82 lit. a din Legea nr. 80/1995 care, după cum s-a arătat,
era în vigoare la acel moment.
Secţia de contencios administrativ, decizia nr.283 din 27 ianuarie 2004.
Reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Poliţiei de Frontieră Iași, anularea Ordinului S/154414 din 26 aprilie 2002, reintegrarea sa în funcţia avută anterior, respectiv cea de „ofiţer specialist I (și consilier juridic)”, funcţie prevăzută la poziţia 18 din Statutul de organizare a direcţiei; acordarea drepturilor de care a fost privat prin schimbarea poziţiei de activitate și obligarea pârâtei la plata unor daune morale în valoare de 10.000 dolari S.U.A., cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că, în mod nelegal și abuziv, prin actul contestat, pârâta l-a eliberat din funcţie și l-a pus la dispoziţia direcţiei, transferându-l în altă muncă și obligându-l să lucreze la compartimentul „ Combaterea migraţiei ilegale, traficului cu mașini furate și informaţii”, total diferit de pregătirea și specializarea sa, ceea ce i-a afectat grav starea de sănătate.
Tribunalul Iași a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iași, apreciind că pârâta Direcţia Poliţiei de Frontieră Iași este o unitate fără personalitate juridică din structura organizatorică a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, organ asimilat instituţiilor centrale ale administraţiei de stat, ceea ce, atrage, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 1 C.proc.civ., competenţa unei curţi de apel și nu a tribunalului, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ.
Judecând pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Iași a respins acţiunea, reţinând că reclamantul a renunţat la judecarea capătului de cerere privind acordarea drepturilor bănești, care urmează a fi solicitate printr-o altă acţiune și că, măsura punerii la dispoziţie a reclamantului prin actul administrativ contestat s-a luat în condiţiile creării unei stări conflictuale între conducerea unităţii pârâte și reclamant, decurgând din modul de aducere la îndeplinire a atribuţiilor de serviciu ale acestuia, raportat la dispoziţiile art. 5 din Instrucţiunile 444/16 ianuarie 1995. Faţă de această situaţie, șeful Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iași era îndreptăţit să uzeze de dispoziţiile art. 3 din aceleași instrucţiuni, eliberarea din funcţie cu punerea la dispoziţia direcţiei pentru o nouă înacadrare având loc pentru alte motive decât cele privind nivelul pregătirii de specialitate.
S-a mai reţinut că, întrucât prin Ordinul Ministerului de Interne nr. II/0442 din 30 noiembrie 2002, reclamantul a fost pensionat din motive medicale, al doilea capăt al acţiunii privind reintegrarea în funcţie a rămas fără obiect, iar faţă de respingerea capătului principal din acţiune (cu privire la anularea actului administrativ), s-a respins și cererea privitoare la daunele morale solicitate.
Reclamantul C.M a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că instanţa nu a judecat cererea de chemare în judecată, nu a analizat fondul pricinii, nu a ţinut seama de rezultatele sale obţinute în muncă, de faptul că nu i-a fost soluţionată contestaţia și nu s-a răspuns la aceasta, a schimbat natura și înţelesul lămurit al actului dedus judecăţii, nu a ţinut cont de dovezile administrate și care sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, hotărârea atacată fiind dată și cu încălcarea legii.
Că, în mod eronat, a fost introdus în cauză Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în locul D.P.F. Iași, lipsind-o astfel pe aceasta de răspunderea ce-i revine.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 6 și art. 12 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcţionarea Poliţiei de Frontieră Română, coroborate cu cele ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, direcţiile teritoriale ale poliţiei de frontieră nu au personalitate juridică, deci nici capacitate procesuală.
Prin urmare, în mod corect, prima instanţă a dispus introducerea în cauză și a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, unitate centrală a Poliţiei de Frontieră Română, cu personalitate juridică.
Nu este întemeiată nici susţinerea recurentului cum că i s-ar fi analizat discriminator capătul de cerere referitor la reintegrare și drepturile legale care i s-ar cuveni de la data eliberării din funcţie până la data pensionării.
Întrucât, așa cum s-a probat cu înscrisurile depuse la dosarul de fond, recurentul a fost pensionat din motive medicale, în gradul II de invaliditate, fiind declarat „inapt pentru serviciul militar în poliţie”, în mod întemeiat s-a respins cererea de reintegrare ca rămasă fără obiect.
Iar, în ceea ce privește drepturile bănești cuvenite, pe bună dreptate s-a reţinut că, la termenul din 2 decembrie 2002, reclamantul a declarat că renunţă la judecarea acestui capăt de cerere, în încheierea de la data specificată luându-se act de respectiva susţinere.
Nu este adevărată nici afirmaţia recurentului-reclamant privind încălcarea principiului dreptului la muncă, ce constă în alegerea locului de muncă și a profesiei.
Așa cum în mod corect s-a reţinut și în sentinţa recurată, la momentul emiterii actului administrativ contestat nu intraseră în vigoare dispoziţiile Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, fiind incidente prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și ale Instrucţiunilor nr. 444/16 ianuarie 1995.
Or, în aceste acte normative nu există nici o prevedere cu privire la conţinutul unui ordin de felul celui atacat, acesta fiind întocmit pe un formular tipizat, utilizat în toate cazurile similare.
Având calitatea de militar, acesta era supus regulamentelor și disciplinei militare, caracterizate prin păstrarea unei ierarhii, bazate pe subordonare și respectarea ordinelor superiorilor. În acel context, încadrarea unui militar pe o anumită funcţie, cu un anume grad și într-un anumit loc de muncă ţine de specificul serviciului militar, fiind stabilită în funcţie de necesităţile instituţiei. Această situaţie este cunoscută și acceptată de persoanele care au acest statut, fiind însușită prin depunerea jurământului militar.
Prin mutarea recurentului într-o altă funcţie, din raţiuni ce priveau buna desfășurare a activităţii specifice, nu i s-a încălcat acestuia nici un drept legal, el beneficiind în continuare de statutul de cadru militar în cadrul aceleiași structuri, conform art. 1 din Legea nr. 80/1995, iar eliberarea din funcţie făcându-se cu respectarea prevederilor art. 82 lit. a din Legea nr. 80/1995 care, după cum s-a arătat, era în vigoare la acel moment.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.