Persoană handicapată. Notariat. Condiţii pentru a fi numit notar. Refuzul de soluţionare a cererii. Legalitatea refuzului. Principiul derogării legii speciale de la cea generală
Deși reclamantul este persoană handicapată și atât legislaţia internă, cât
și jurisprudenţa CEDO cuprind norme cu privire la protecţia persoanelor cu
handicap, în speţă, fiind vorba de numirea în funcţia de notar, sunt aplicabile
dispoziţiile legii speciale privind exercitarea profesiei de
notar. Cum pentru numirea reclamantului ca notar
este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: exercitarea timp de 5
ani a unei funcţii de specialitate juridică și dovada cunoștinţelor necesare
funcţiei de notar public, (prin luarea concursului organizat de Consiliul
Uniunii Naţionale a Notarilor Publici), în mod temeinic și legal, instanţa a
reţinut că refuzul pârâtului de a numi pe reclamant în funcţia de notar
este justificat.
Secţia de contencios
administrativ, decizia nr. 435 din 4 februarie 2004
M.G., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, a solicitat ca pârâtul să fie obligat la numirea sa ca notar, apreciind că adresa nr.1534/N/19 mai 2003 constituie un refuz nejustificat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este avocat definitiv, membru al Baroului București cu drept de a pune concluzii la toate instanţele. În anul 1994, a suferit un accident vascular în urma căruia a devenit handicapat gradul II permanent, cu posibilităţi de recuperare reduse. Nu poate merge neînsoţit, nu se poate exprima ușor prin vorbă și nu poate scrie bine de mână. Starea de handicap a făcut imposibilă desfășurarea activităţii de avocat.
Întrucât dorește reintegrarea sa socială ca persoană cu handicap, fiind susţinut și de conducerea Baroului București, a solicitat pârâtului numirea ca notar, însă acesta nu a dat curs favorabil cererii.
Curtea de apel București, secţia contencios administrativ a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că nu este un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întrucât reclamantul nu îndeplinește condiţiile cumulative prevăzute în legea notarilor publici nr.36/1995 pentru a fi numit notar.
Reclamantul a declarat recurs arătând că instanţa a greșit esenţial pentru că nu a avut o vedere de ansamblu asupra legislaţiei interne și a jurisprudenţei CEDO.
În cadrul legislaţiei interne, se face referire la: dispoziţiile art.46 din Constituţie privind protecţia persoanelor handicapate, art.16 pct.g din Legea nr.36/1995, a notarilor publici; O.U.G. nr.102/1999 privind protecţia socială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap; H.G. nr.1215 din 31 octombrie 2002 pentru aprobarea strategiei naţionale privind protecţia specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap din România.
Recursul este nefondat.
Prin acţiune, M.G. a solicitat obligarea Ministerului Justiţiei la numirea sa ca notar, apreciind că adresa emisă de acesta nr.1534/N/19 mai 2003, constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii formulate.
Atât legislaţia internă, prin actele enumerate în recurs, cât și jurisprudenţa CEDO, cuprind norme cu privire la protecţia persoanelor cu handicap, norme pe care instanţa nu le-a ignorat, dar a arătat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale, care reglementează exercitarea profesiei de notar.
Astfel, conform art.16 din Legea notarilor publici și a activităţii notariale nr.36/1995, „notar public poate fi cel care îndeplinește următoarele condiţii: a) are numai cetăţenia română și domiciliul în România și are capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile; b) este licenţiat în drept – știinţe juridice – sau doctor în drept; c) nu are antecedente penale; d) se bucură de bună reputaţie; e) cunoaște limba română; f) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei; g) a îndeplinit timp de doi ani funcţia de notar stagiar și a promovat examenul de notar public sau a exercitat timp de 5 ani funcţia de notar, judecător, procuror avocat sau o altă funcţie de specialitate juridică și dovedește cunoștinţele necesare funcţiei de notar public”.
Reclamantul se prevalează de dispoziţiile tezei a II-a a art.16 lit.g, însă în Regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici, în art.4 alin.3, se arată că modul prin care se face verificarea cunoștinţelor necesare acestei funcţii, este concursul organizat de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.
Cum pentru primirea reclamantului ca notar sunt necesare îndeplinirea cumulativă a două condiţii: exercitarea timp de 5 ani a unei funcţii de specialitate juridică și dovada cunoștinţelor necesare funcţiei de notar public, (prin luarea concursului organizat de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici), în mod temeinic și legal, instanţa a reţinut că refuzul pârâtului de a numi pe reclamant în funcţia de notar este justificat.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.