Plângere administrativă. Răspuns negativ al autorităţii publice. Legalitatea actului administrativ. Daune morale. Lipsa relei-credinţe a pârâtei.
Răspunsul negativ al
autorităţii publice nu poate fi considerat in mod automat, ca fiind ilegal.
Astfel, răspunsul trimis petentului de către Președintele României prin
Administraţia Prezidenţială se încadrează în limitele conferite de Constituţie,
fiind respectat principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece Președintele
României nu poate interveni pentru modificarea ori anularea unei hotărâri
judecătorești,
În ceea ce privește
acordarea de daune morale, este necesară constatarea relei credinţe a
pârâtei.
Secţia de contencios
administrativ, decizia nr.654 din 17 februarie 2004
Prin acţiunea înregistrată la 24 iunie 2003, reclamantul C.C. a chemat în judecată Președintele României prin Administraţia Prezidenţială, solicitând obligarea pârâtei la trimiterea unui răspuns competent conform atribuţiilor constituţionale, precum și daune morale în valoare de 15.000.000 lei, motivat de faptul că prin refuzul unui răspuns competent i-au fost încălcate drepturile constituţionale.
In susţinerea acţiunii, reclamantul a arătat că a solicitat Președintelui României să analizeze și să aprecieze mai multe hotărâri pronunţate de instanţele judecătorești pe care le consideră nelegale, însă Președintele României i-a răspuns la petiţie cu actul nr. 12480 din 10 iunie 2003, răspuns pe care-l consideră nesatisfăcător.
Curtea de Apel Iași a respins acţiunea reclamantului, cu motivarea că răspunsul trimis petentului de către Președintele României se încadrează în limitele conferite de lege. Totodată, s-a mai reţinut de către instanţa de fond, că în cauză nu există o culpă a pârâtei, astfel că a respins capătul de cerere cu privire la acordarea de daune morale.
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că răspunsul trimis petentului de către Președintele României prin Administraţia Prezidenţială se încadrează în limitele conferite de Constituţie, fiind respectat principiul separaţiei puterilor în stat. Președintele României nu poate interveni pentru modificarea ori anularea unei hotărâri judecătorești, aceasta fiind o ingerinţă în actul de justiţie și deci, o încălcare a principiului amintit.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere referitor la acordarea de daune morale în cuantum de 15.000.000 lei, în mod întemeiat instanţa de fond l-a respins, în lipsa constatării relei credinţe a pârâtei în derularea procesului, nefiind astfel întemeiate condiţiile cerute de Legea nr. 29/1990.
Recursul a fost respins.