Cetăţean străin. Cerere de acordare a statutului de refugiat. Aplicabilitatea O. G. 102/2000. Nelegalitatea măsurii de luare în custodie publică. Încălcarea libertăţii individuale.
Având
în vedere cererea reclamantei de acordare a statutului de refugiat, în cauză
este aplicabilă O. G. nr.102/2000 și nu O. U. G. nr. 194/2002. Astfel, conform art.13
alin. (1) lit.a) din O.G. nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaţilor
în România, până la soluţionarea cererii de acordare a statutului de refugiat,
străinul are dreptul de ședere în România. Or, prin menţinerea reclamantei în centrul de cazare, în baza măsurii de luare în custodie publică,
măsură care nu mai putea fi dispusă, reclamantei i s-a îngrădit dreptul
la libertate individuală și la siguranţă. Ca urmare, măsura luării în custodie publică și pe cale de consecinţă,
măsura returnării în ţara de origine sunt nelegale și, în mod corect, au fost
anulate de instanţă.
Secţia de contencios
administrativ, decizia nr.673 din 17 februarie 2004
Reclamanta H.X., de cetăţenie chineză, a solicitat, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei și Internelor și cu Autoritatea pentru Străini, să se anuleze rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus luarea în custodie publică, precum și decizia prin care s-a dispus returnarea sa în ţara de origine.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamanta se află în România din anul 2000, intrând fără documente de trecere a frontierei de stat și fără viză de intrare, întrucât a fost obligată să-și părăsească ţara ca urmare a faptului că a suferit persecuţii grave de natură să-i pună în pericol viaţa, dată fiind apartenenţa sa la o mișcare declarată ilegală în China. De aceea, reclamanta a depus o cerere pentru acordarea unei forme de protecţie juridică, potrivit O.G. nr. 102/2000, în vederea recunoașterii statutului de refugiat. În aceste condiţii, reclamanta a considerat că nu-i mai sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 194/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 274/2003 a Curţii de Apel București, secţia contencios administrativ, acţiunea a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond a apreciat greșit că măsura luată de autorităţi este nelegală, pentru că la momentul judecării cauzei erau aplicabile dispoziţiile art. 134 alin. (1) din O.U.G. nr.194/2002, întrucât instanţa trebuia să aprecieze măsurile luate în ordine cronologică. Recurenta a susţinut că măsura din data de 26 februarie 2003 a fost luată în mod legal și a încetat la data de 3 martie 2003 când reclamantei i s-a permis accesul liber la procedura de azil.
Recursul este nefondat.
Reclamanta, la data de 26 februarie 2003 a depus cerere de recunoaștere a statutului de refugiat, astfel încât, potrivit art.134 alin.1 lit.a) din O.U.G. G. nr. 194/2002, dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă, în temeiul cărora au fost luate măsurile contestate, nu sunt aplicabile acesteia.
Măsurile de returnare a reclamantei și de luare în custodie publică, dispuse în baza art. 86 alin. (2) lit. a), art. 87 alin. (3) și art. 93 alin. (2) din O.U.G. G. nr.194/2002, au fost anulate în mod corect de instanţă, întrucât reclamantei îi erau aplicabile dispoziţiile art.13 alin. (1) lit.a) din O.G. nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaţilor în România. Acest text legal prevede în mod expres că, până la soluţionarea cererii de acordare a statutului de refugiat, străinul are dreptul de ședere în România.
Ca atare, în mod legal, Curtea de apel a anulat măsura de luare în custodie și pe cale de consecinţă și măsura de returnare a petentei.
Reclamanta, fiind depistată la data de 25 februarie 2003, fără viză de ședere și fiind intrată ilegal în ţară, a fost introdusă în Centrul de Cazare Otopeni. Măsura returnării a fost luată prin decizia nr.695201 din 25 februarie 2003, avându-se în vedere art. 86 alin. (2) lit.a) din O.U.G. G. nr. 194/2002. Măsura returnării nu a putut fi adusă la îndeplinire în termenul de 24 de ore prevăzut de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2000, întrucât reclamanta nu poseda permis de călătorie și, în baza art. 87 alin. (3) și art. 93 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, prin Rezoluţia nr. 750/II – 5 din 26 februarie 2003 a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus luarea în custodie a intimatei reclamante.
Această măsură nu putea a fi luată întrucât, așa cum s-a precizat, reclamanta formulase cerere de acordare a statutului de refugiat și nu îi erau aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr.194/2002.
Datorită acestei cereri, autorităţile au scos-o pe reclamantă din Centrul de Cazare Otopeni la data de 4 martie 2003, dându-i-se accesul liber la procedura de azil. Scoaterea din centrul de cazare trebuia operată imediat, în data de 26 februarie 2003, în temeiul art. 13 alin. (1) lit.a) din O.G. nr. 102/2000, cu referire la art. 134 alin. (1) lit.a) din O.U.G. nr. 194/2002 și nu în momentul în care autorităţile au acordat accesul la procedura de azil, deoarece legea nu cuprinde dispoziţii în acest sens.
Ca urmare, măsura luării în custodie publică fiind nelegală, trebuia anulată. Cum luarea în custodie publică s-a dispus în urma măsurii de returnare în China, în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 194/2002, în mod corect, trebuia anulată și măsura returnării, care a stat la baza măsurii de luare în custodie publică.
Prin menţinerea reclamantei în centrul de cazare, în baza măsurii de luare în custodie publică, măsura care nu mai putea fi dispusă, astfel cum s-a analizat mai sus, reclamantei i s-a îngrădit dreptul la libertate individuală și la siguranţă.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefonda