Excepţia de tardivitate a acţiunii în contencios administrativ. Art. 5 alin.2 din Legea nr.29/1990. Cerere de daune. Obligativitatea timbrării în cazul formulării cererii în baza Legii nr.29/1990.
Excepţia de tardivitate a
acţiunii a fost corect admisă de instanţa de fond, întrucât acţiunea a fost
formulată după trecerea a 30 de zile de la comunicarea soluţiei asupra
reclamaţiei administrative și au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (2)
din Legea nr. 29/1990. Împrejurarea că instanţa a fost totuși sesizată în
termenul de 1 an de la comunicarea actului administrativ prevăzut în art.
5 alin. final din Legea nr. 29/1990 este lipsită de relevanţă în cauză, pentru
că reclamantul nu a invocat și nu a dovedit depășirea termenului de 30 de zile
din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa sa.
În privinţa cererii de daune,
dat fiind că reclamantul a formulat acţiunea în baza Legii nr. 29/1990,
invocând dreptul său de parte în contractul încheiat cu CEC, cererea trebuia
timbrată.
Secţia de contencios
administrativ, decizia nr. 723 din 20 februarie 2004
Prin acţiunea înregistrată la 11 iulie 2000 la Curtea de Apel București, secţia de contencios administrativ, reclamantul H.L.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Economii și Consemnaţiuni, solicitând anularea Circularei nr. 4/2000 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să menţină în vigoare clauzele contractuale încheiate în urmă cu 25 de ani pentru participarea în continuare la tragerile trimestriale cu câștiguri în autoturisme, iar în subsidiar, în cazul în care nu se mai desfășoară această activitate, să fie obligată pârâta să-i restituie sumele de 5.000 lei depuse pe librete CEC în anii 1975 și 1986, actualizate cu rata inflaţiei și anume, câte 525 USD pentru fiecare libret CEC, la cursul oficial din ziua pronunţării sentinţei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a făcut depuneri pe 8 librete CEC de 5.000 lei fiecare, în baza cărora avea dreptul să participe la trageri trimestriale pentru câștiguri în autoturisme, însă la data de 24 aprilie 2000, Agenţia CEC Amzei i-a comunicat prin circulara nr.4/2000, că s-a dispus ca libretele CEC emise în anul 1975 și ulterior, să nu mai participe la trageri pentru câștiguri în autoturisme, ceea ce i-a adus mari prejudicii materiale și încalcă prevederile art. 969 C. civ. și art. 42, art. 42, art. 135 din Constituţie.
Curtea de Apel București, secţia contencios administrativ a pronunţat sentinţa civilă nr. 826/4 iunie 2003, prin care a respins ca tardivă acţiunea privind cererile de anulare a Circularei nr. 4/2000 și de obligare a pârâtei să menţină în vigoare clauzele contractului încheiat cu reclamantul.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a luat cunoștinţă de conţinutul circularei contestate la data de 24 aprilie 2000, când s-a prezentat la Agenţia CEC Amzei și la data de 26 mai 2000 a primit răspunsul pârâtei la reclamaţia administrativă formulată în cadrul procedurii prealabile. Faţă de această ultimă dată, s-a reţinut că acţiunea înregistrată la 11 iulie 2000 a fost formulată tardiv, după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Prin aceeași sentinţă, instanţa de fond a anulat ca netimbrată cererea de restituire a sumelor depuse pe 8 librete CEC, la valoarea actualizată, cu motivarea că, cererea are caracter patrimonial și trebuia timbrată cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300.000 lei, conform art. 3 lit. m) din Legea nr.146/1997.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul solicitând casarea hotărârii ca nelegală și temeinică.
Recurentul a susţinut că excepţiile privind tardivitatea acţiunii și netimbrarea cererii de restituire a sumelor depuse pe 8 librete CEC nu au fost dezbătute în ședinţă publică și nu i s-a adus la cunoștinţă obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru.
Referitor la excepţia de tardivitate a acţiunii, recurentul a arătat că instanţa de fond a aplicat greșit dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și nu a avut în vedere că, potrivit alin. final din același text de lege, sesizarea instanţei poate fi făcută în termen de cel mult 1 an de la comunicarea actului administrativ.
Recurentul a criticat și soluţia de anulare ca netimbrată a cererii sale în pretenţii, motivând că Legea nr. 146/1997 prevede în art. 15 lit. j) scutirea de plata taxei judiciare de timbru a acţiunilor, cererilor, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la protecţia consumatorilor, atunci când persoanele fizice au calitatea de reclamant împotriva agenţilor economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor.
Recursul este nefondat.
În ședinţa publică de la 28 mai 2003, conform încheierii de la acea dată, instanţa de fond a acordat părţilor cuvântul cu privire la cele două excepţii, care au fost dezbătute în contradictoriu, astfel încât este nefondată prima critică formulată în recurs.
Excepţia de tardivitate a acţiunii a fost corect admisă de instanţa de fond, întrucât acţiunea a fost formulată după trecerea a 30 de zile de la comunicarea soluţiei asupra reclamaţiei administrative și au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Împrejurarea că instanţa a fost totuși sesizată în termenul de 1 an de la comunicarea actului administrativ prevăzut în art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 este lipsită de relevanţă în cauză, pentru că reclamantul nu a invocat și nu a dovedit depășirea termenului de 30 de zile din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa sa. În consecinţă, reclamantul nu este în drept să beneficieze de prevederile legale invocate prin cel de-al doilea motiv de casare cu privire la termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ.
Ultimul motiv de recurs este de asemenea nefondat și urmează a fi respins. Instanţa de fond a constatat corect că faţă de obiectul și temeiul juridic al cererii de daune, trebuia achitată taxa judiciară de timbru prevăzută de art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 pentru litigiile de contencios administrativ. Prevederile art. 15 lit. j) din legea sus-menţionată nu sunt aplicabile în cauză, dat fiind că reclamantul a formulat acţiunea în baza Legii nr. 29/1990, invocând dreptul său de parte în contractul încheiat cu CEC și vătămarea adusă acestui drept prin conţinutul circularei nr. 4/2000. În consecinţă, reclamantul nu s-a adresat instanţei în calitate de consumator pentru valorificarea unui drept sau a unui interes legitim recunoscut de legea privind protecţia consumatorilor.
Pentru considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ. nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanţei de fond, Curtea a respins ca nefondat recursul.